Actualitate
Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului, vine alături de echipa PNL

Primarul comunei Valea Ursului, Viorel Smeria, ales pentru prima dată încă din anul 2000 și care se bucură și în prezent de un imens suport din partea din partea localnicilor, așa cum ne arată și rezultatele ultimelor rânduri de alegeri, a decis să se alătură echipei Partidului Național Liberal. „Mă bucur că încă un primar vrednic s-a alături echipei PNL Neamţ! Îi mulţumesc domnului Viorel Smeria, edilul comunei Valea Ursului, că a ales să vină alături de noi! Sunt convins că a făcut-o pentru că a înțeles că alături de Partidul Național Liberal poate să contribuie mai departe la dezvoltarea comunității din care face parte. Alături de un om de valoare, precum Viorel Smeria, pentru care administrația publică nu mai reprezintă niciun secret, dar şi împreună cu ceilalţi colegi liberali ne vom pune experienţa şi expertiza pentru a dezvolta fiecare sat, fiecare comună, fiecare oraş şi întreg judeţul Neamţ”, a declarat Președintele PNL Neamț, George Lazăr, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț. Primarul comunei Valea Ursului a explicat că: „Știu că George Lazăr, un om tânăr și cu viziune, dedicat 100% nemțenilor, este cel mai în măsură să sprijine proiectele mele pentru Valea Ursului. Domnul Lazăr a confirmat aceste lucruri în calitatea de Prefect al județului și sunt sigur că va face performanță pentru noi toți la Consiliul Județean Neamț.”
Departamentul de comunicare al PNL Neamț

Actualitateo săptămână,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitateo săptămână,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită
Politica2 săptămâni,Preşedintele României se află într-o permanentă „aşteptare rezonabilă”
Actualitateo săptămână,Sub ochii voștri – Nepăsarea costă vieți
Actualitateo săptămână,Schimbare de director la Prefectura Neamț
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra despre miniștrii din cabinetul Bolojan: “Nu i-aș pune nici în toaleta din fundul grădinii”
Actualitateo săptămână,A8: Când încep lucrările pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș. Estimarea celor de la CNIR
Actualitate4 zile,Război între vecini în miez de noapte la un apartament din Piatra Neamț







