Contactează-ne

Actualitate

Violator şi traficant de minori, păstrat în arest

Știre publicată în urmă cu

în data de

Condamnat la 4 ani pentru furt

■ procurorii DIICOT au cerut şi obţinut prelungirea arestului pentru inculpatul de 44 de ani ■ acesta a găzduit doi fraţi minori pe care i-a agresat sexual şi i-a pus la cerşit ■

Romaşcanul de 44 de ani, care a abuzat sexual doi fraţi minori pe care i-a determinat să şi cerşească, mai are de stat după gratii. Procurorii DIICOT Neamţ au cerut şi obţinut prelungirea arestului preventiv pentru Judele Grişa Costel, acesta fiind pus sub acuzare pentru săvîrşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi trafic de minori.

Decizia Tribunalului Neamţ de la finalul lunii trecute nu era definitivă, dar valabilitatea ei expira la data de 3 iunie. Cercetările în cauză au stabilit că, din anul 2019 încoace, romaşcanul a racolat doi minori pe care i-a luat sub aripa lui „ocrotitoare“.

În mod abuziv şi forţat, i-a dus acasă la el, i-a găzduit, iar în schimb i-a scos la cerşit şi le lua banii pe care aceştia îi obţineau din mila trecătorilor. Recent, în acest an, a dus relaţia la un alt nivel şi i-a abuzat sexual pe cei doi adolescenţi.

„La data de 05.04.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vîrstă de 44 de ani, pentru săvîrşirea infracţiunilor de viol în formă continuată şi trafic de minori“, conform unui comunicat al DIICOT.

În fapt s-a retinut că, începînd cu anul 2019 inculpatul, prin ameninţări cu acte de violenţă, a constrîns doi minori să practice cerşetoria, pe raza municipiului Roman, minori pe care i-a găzduit în locuinţa sa, beneficiind de sumele de bani obţinute de aceştia.

De asemenea, în luna martie 2021, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, prin constrîngere, cu cei doi minori. Pe 5 aprilie 2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Neamţ, au efectuat un număr de două percheziţii domicliare, în urma cărora a fost pus în aplicare un mandat de aducere.

În cursul aceleiaşi zile bărbatul a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamt cu propunere de arestare preventivă. După deliberări, propunerea a fost admisă, iar măsura privativă de libertate a fost luată pentru o perioada de 30 de zile.

Activităţile au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacau şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean Neamţ. De menţionat este faptul că în cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.

„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, arată DIICOT.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending