Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Vine iarna pe Bistrita

Știre publicată în urmă cu

în data de

• precipitatiile si scãderea temperaturilor vor favoriza aparitia podurilor de gheatã pe cursul Bistritei • în lipsa fondurilor pentru continuarea lucrãrilor hidroenergetice, sute de localnici trãiesc cu frica-n sîn •

Pentru locuitorii comunelor Poiana Teiului si Farcasa se anuntã, la fel ca în fiecare iarnã, momente tensionate, odatã cu formarea podurilor de gheatã pe cursul rîului Bistrita. Precipitatiile abundente si rãcirea accentuatã a temperaturii favorizeazã formarea unor poduri de gheatã care în anii trecuti s-au întins pe zeci de kilometri si cu grosimi de cîtiva metri. În prezent, în Neamt nu au apãrut astfel de formatiuni, nici la Borca, nici la Poiana Teiului, dar sînt pe cursul Bistritei din judetul Suceava. „Primele mãsuri pe care le avem în vedere sînt monitorizarea cursului Bistritei si verificarea sistemelor de alarmã, adicã a sirenelor, dar si pregãtirea localnicilor pentru cazul în care e necesarã evacuarea. Acumularea de la Topoliceni a fost golitã pentru a întîrzia formarea podurilor. Acum nu sînt probleme si totul depinde de modul în care evolueazã vremea. Avem în vedere si varianta dinamitãrii podului de gheatã, dar metoda este eficientã atunci cînd debitul apei este suficient de mare pentru a transporta blocurile de gheatã desprinse în urma exploziei“, a declarat colonelul Ioan Niticã, inspector sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã Neamt. În urmã cu trei ani, cei cîteva sute de nemteni ale cãror gospodãrii au fost afectate au primit despãgubiri, dar nu au scãpat de amenintarea zãporului care reapare în fiecare iarnã si îi tine în tensiune pe localnici si pe reprezentantii autoritãtilor. Tragedia petrecutã pe Valea Bistritei în prima zi a anului 2003 a creat pagube însemnate în zeci de gospodãrii din Poiana Teiului si Farcasa. Chiar în noaptea de Revelion, trei tineri din Galu, Poiana Teiului, adunati într-o cabanã pentru petrecerea de sfîrsit de an au decedat dupã ce constructia a fost luatã de ghetarii care s-au revãrsat. Atunci, reprezentantii guvernului prezenti în judet au recunoscut cã fenomenul care se apare anual pe cursul Bistritei, în Suceava si Neamt, este unic în tarã, chiar si în Europa si au concluzionat cã nu poate fi evitat decît prin continuarea investitiilor hidrotehnice din zona Poiana Teiului – Borca. Proiectul de pe Valea Muntelui fãcea parte dintr-un complex hidrotehnic complex, ce ar fi trebuit sã regularizeze cursurile de apã importante din nordul Moldovei. Anul trecut ar fi fost necesari peste 3.000 de miliarde de lei pentru finalizarea investitiei. „Noi tinem permanent zona sub observatie, dar, în caz de pericol, nu putem face altceva decît sã-i avertizãm pe oameni sã evacueze gospodãriile aflate în zonele cu probleme, mai precis la Galu si Dreptu. Singura solutie sã scãpãm de aceastã amenintare este amenajarea hidrotehnicã a Bistritei, mai ales finalizarea investitiei începutã la Borca, asa cum s-a recunoscut si în urmã cu trei ani, de reprezentantii guvernului. Nu s-au mai putut materializa pentru cã nu s-au gãsit bani, desi ar fi o investitie eficientã pentru cã se amortizeazã destul de repede. S-au mai încercat niste „cîrpeli“, s-au mai fãcut cîteva diguri, da.r fiind fãcute din pãmînt, au fost mãturate de inundatiile din vara trecutã“, a declarat Petru Bîia, primarul comunei Poiana Teiului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending