Războiul Rusiei cu Occidentul, purtat pe teritoriul Ucrainei, nu numai că ne-a readus spaimele de acum 80 de ani în urmă, dar a diluat şi bruma de democraţie occidentală, la care lumea mai crede că se adapă. În ziua de 21 septembrie, zi dedicată exclusiv ca „Ziua Internaţională a Păcii”, Vladimir Putin a decretat mobilizare parţială în Rusia. „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”, spune un vechi proverb latin.

Cu acest decret, Putin a anunţat sfârşitul „Operaţiunii speciale” în Ucraina, declanşând începutul războiului cu Occidentul, în care ucrainienilor li se rezervă rolul de figuranți. Cu cinci zile înainte, vineri 16 septembrie, la târgul de carte de la Alba Iulia, profesorul şi filozoful Andrei Marga îşi lansa ultima carte scrisă, având un titlu ca o prorocire „Soarta democraţiei”.

În discursul său, de prezentare a cărţii, omul politic, filozoful, fostul ministru al educaţiei şi fostul ministru de Externe, Andrei Marga, a vrut să testeze care mai sunt astăzi limitele democraţiei. Acesta a punctat un lucru, care este evident pentru cei care nu dorm la spectacolul lumii, că Ucraina mai are un drum lung până la democraţie, cu toate că se înghesuie să se plaseze printre primele la uşa de intrare a Uniunii Europene.

Despre democraţia Rusiei, nici o vorbă în plus, că doar sunt popoare de gintă slavă. Referindu-se la cauzele care au generat şirul conflictelor din Ucraina, domnul profesor Marga a relevat un lucru, gândit de foarte mulţi români, acela că „Ucraina este în graniţe nefireşti. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei, Poloniei, României şi Rusiei”.

Imediat după discurs, avocaţii din oficiu ai cauzei ucrainene au sărit la gâtul lui Andrei Marga, lipindu-i etichete cu iz de mahala şi acuzându-l că face jocul lui Putin. În spiritul unei democraţii, oricăt de fragile, astfel de opinii nu pot face obiectul urcării pe vreun eşafod, cu atât mai mult, cu cât acestea sunt împărtăşite de prea mulţi şi încă nu a fost proiectată vreo ghilotină atât de eficientă.

Trebuie înţeles că propaganda de război nu poate fi un „Pat al lui Procust” pentru libertatea de exprimare, oricât ar fi de flașnetară propaganda. Deranjează enorm efectele acestui război, dar în egală măsură deranjează şi faptul că cei care ajută acum Ucraina, n-o ajută să găsească calea spre pace, ci spre intensificarea războiului, care va avea un final incert.

La toate criticile şi injuriile care i s-au adus, Andrei Marga a avut un singur răspuns, acela că îşi susţine afirmaţiile la care recunoaşte că nu este prim autor, ci au fost emise cu mult înainte de numeroşi şi valoroşi analişti politici sau profesori de marcă din Occident. Sunt foarte mulţi români, care gândesc ca profesorul Marga, că Ucraina este un amestec de teritorii incluse forţat în RSS Ucraineană în 1939 de Stalin, model ce a fost replicat mecanic în 1991 la formarea Republicii Ucraina.

În Ucraina există patru curente istorice, care se bat cap în cap, cu privire la evoluţia Rusiei Kievene până la formarea RSS Ucraineană. După 1991 a fost impus curentul naţionalist ucrainean, celelalte curente fiind interzise sau marginalizate. A fost negat oficial faptul că, istoric, Ucraina este teritoriul unei populaţii multietnice, aflată într-un perpetuu conflict.

Acordul Minsk II, încheiat în 2015, a fost un acord de pace propus de Germania, Marea Britanie şi Italia, ce pornea de la caracterul multietnic al Ucrainei şi propunea ca soluţie de compromis, pentru rezolvarea conflictelor, federalizarea acestei ţări. Această federalizare era menită să stingă conflictele interetnice existente, fiind evitate astfel conflictele armate, pierderile de vieţi şi distrugerile.

Acest acord a fost aprobat şi adoptat prin rezoluţie de către Consiliul de Securitate al ONU, dar Ucraina a refuzat să-l aplice. Nu numai că Ucraina nu a acceptat acest Acord de pace, dar a trecut la o politică dură de desnaționalizare a etnicilor ruşi, români, tătari, maghiari, fapt ce a ridicat temperatura conflictelor, până la nivelul unor confruntări armate în zona Donbasului.

Administrația Zelenski a replicat categoric că nu este interesată de un astfel de acord de pace, fiind încurajată în acest demers de către SUA, Marea Britanie şi unele state NATO, care aveau ca ţintă destrămarea Federației Ruse, nu consolidarea democrației în Ucraina. În cazul invadării Ucrainei se face caz de încălcări ale dreptului internaţional după 2014, când Rusia a ocupat Republica Crimeea, autodeclarată independentă.

Dar în cazul României din 1939, dreptul internaţional se rezuma doar la Pactul Molotov – Ribbentrop. Acel pact este astăzi caduc, dar noi românii ne-am ales doar cu paguba şi cu păcatul. Președintele Emil Constantinescu a rămas de tristă pomenire, când păcălit de americani că vom intra în NATO, a semnat în 1997 Tratatul de pace cu Ucraina, prin care România îşi lua adio pentru veci de la Bucovina de Nord, Herța şi Basarabia de Sud.

Acum, Andrei Marga dă curs cu voce tare nemultumirii generate în România, de cadoul pe care Emil Constantinescu l-a făcut Ucrainei în 1977. De unde dracu au scos nişte năuci ideea că Marga ar dori să ne alăturăm lui Putin, în efortul lui de a dezmembra Ucraina, ca să recuperăm ce ni s-a luat în 1940? După capul lor, daca vrem să ne unim cu Republica Moldova, care este Barasabia, se cheamă că facem jocul lui Putin?

Prin 2020, presedintele Zelenski rescria istoria scurtă a Ucrainei, acuzând public că „România a ocupat Bucovina de Nord”. Dar pe detractorii lui Marga nu-i deranjează această acuză. Nu-i deranjează nici faptul că Zelenski a interzis limba română în Ucraina, închizând majoritatea şcolilor românești. Pe aceştia îi deranjează ce a spus Marga şi că mulţi gândim ca el.

Care este diferenţa dintre democraţia din România, privind drepturile minorităţilor, şi democraţia din Ucraina privind aceleaşi drepturi? În Ucraina, unde se închid pe capete şcolile în limba română, democraţia lor se compară cu democraţia din România, unde se deschid şcoli în limba ucraineană şi pentru refugiaţi?

Un neica nimeni, pripășit la curtea lui Zelenski, în calitate de consilier, îşi permite să-l jignească pe intelectualul Andrei Marga, laureat al premiului Herder, lipindu-i eticheta de „cea mai uitată naftalină politică”. Acest consilier molie, insultându-l pe Andrei Marga, ne insultă pe toţi cei care gândim ca şi el. Avem toţi dreptul să tălmăcim ce a vrut să spună Andrei Marga.

Eu unul nu am sesizat nicio tentativă de a incita la dezmembrarea Ucrainei. În schimb am înţeles şi susţin reproșul la adresa Ucrainei, că nu este capabilă să gestioneze corect, în spiritul tratatelor internaţionale, teritoriile care istoriceşte nu i-au aparţinut vreodată şi că ar fi mai bine pentru acestea ca să le restituie foştilor proprietari. Din cavernele hulitorilor lui Marga s-a propagat că acesta ar fi fost informatorul Securităţii, lucru infirmat de CNSAS în 2013.

Doi foşti miniştri de externe români, Adrian Cioroianu şi Theodor Baconski, s-au lansat şi ei în atacuri abjecte la adresa lui Andrei Marga. Adrian Cioroianu, ca şi istoric, uită că în 1918 Guvernul noii şi efemerei Republici Ucraina cerea oficial României să-i cedeze Basarabia, pe motiv că aceasta aparţinuse Rusiei încă din 1812. Pe 19 iunie 1918, Guvernul României îi răspundea categoric Guvernului Ucrainei să-şi vadă de treabă, că nu are nici un drept asupra Basarabiei.

În finalul discursului său, Andrei Marga a susţinut o propunere de bun simţ, pe care gândind-o prea multă lume, nu poate să nu fie luată în seamă. Acesta susţinea că singura soluţie de rezolvare a conflictului era încheierea unui acord între americani, ruşi, chinezi, germani şi ucraineni, înainte de începerea războiului. Cine nu a vrut să se aşeze la masa rotundă a negocierilor, a greșit și poartă răspunderea pentru ce se întâmplă acum.