Contactează-ne

Actualitate

Vin alegerile! Primarul ține audiențe online: „Împreună putem face orașul nostru un loc mai bun pentru toți!” n

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ acestea vor avea loc săptămânal, miercurea, de la ora 18.00 ■ vor fi păstrate și audiențele în format fizic, în prima și a treia joi din lună ■

Pe măsură ce se apropie anul alegerilor, edilii încearcă să  îmbunătățească  relațiile de comunicare cu „poporul“. Primarul Leonard Achiriloaei a anunțat pe pagina de socializare că, începând din această săptămână, va intra în legătură cu cetățenii și  online.

„Vă invit să fim împreună în cadrul «Audiențelor online!». Începând de miercuri, 20 septembrie, ora 18.00, voi începe audiențele online, aici, pe pagina mea de Facebook! Cu toții știm cât de importantă este comunicarea și transparența în administrația locală, așa că am decis să lansez această inițiativă.

Scopul este de a fi mai aproape de dumneavoastră și pentru a vă sprijini în rezolvarea problemelor cu care vă confruntați. Fie că aveți întrebări, sugestii sau probleme, sunt gata să vă ascult și să vă ajut. Numai prin dialog și colaborare putem găsi cele mai bune soluții pentru nevoile comunității noastre”, a postat edilul șef.

Acesta mai adaugă faptul că își propune să țină astfel de audiențe online de cel puțin două ori pe lună, păstrând însă și programul audiențelor fizice din primărie, pe care le acordă în prima și în a treia zi de joi din lună. Cetățenii trebuie să se înscrie în audiență la Biroul Unic din Primărie.

Este situat în aripa în care se găsește și Biroul de Taxe și Impozite Locale. Primarul este convins că „Împreună putem face orașul nostru un loc mai bun pentru toți!” doar păstrând o legătură permanentă cu cei 48.644 cetățeni rezidenți în municipiul Roman, conform datelor preliminare ale ultimului recensământ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending