Contactează-ne

Actualitate

Viitura de pe Dunăre va ajunge în România pe 28-29 septembrie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Dunărea la Cazane, sursa https://coltisorderomania.ro/

■ se pregătesc mii de saci de nisip și echipamente în apropierea sectorului românesc al Dunării ■

Administraţia Naţională „Apele Române” a transmis, pe pagina oficială de Facebook, că debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, este în creștere și a ajuns la 21 septembrie a.c. la 5700 mc/s, depășind cu mult media multianuală pentru luna septembrie, care este de 3800 mc/s. Comparativ, săptămâna trecută (13 septembrie), debitul era de doar 2200 mc/s, sub această medie.

Potrivit estimărilor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), viitura va ajunge pe teritoriul României în perioada 28-29 septembrie, când debitul Dunării ar putea atinge valori de până la 9000 mc/s. Ca referință, în 2006, debitul la intrarea în țară a fost de 15600 mc/s.

Echipele de la Apele Române inspectează digurile de la Dunăre pentru identificarea punctelor critice.

În pregătirea pentru această situație, formațiile de intervenție ale Apelor Române au umplut deja mii de saci de nisip și au adus echipamente în apropierea sectorului românesc al Dunării. În zilele următoare, se vor monta mirele hidrometrice pentru monitorizarea apelor mari, iar autoritățile vor continua să actualizeze prognozele.

Totodată, au fost informați alți deținători de lucrări hidrotehnice, inclusiv Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), care a fost solicitată să verifice punctele critice de la subtraversările conductelor prin diguri și să asigure funcționarea stațiilor de pompare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending