Actualitate
Viitori polițiști, practică la Inspectoratul Neamț

■ 22 de tineri, care urmează studiile la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, au fost repartizați să facă practică IJP Neamț ■ grupul de studenți este format din 20 băieți și două fete ■
Serviciul de comunicare al Inspectoratului Județean de Poliție anunță faptul că, în această vară, la Piatra Neamț, vor face practică un număr de 22 de studenți ai Academiei „Alexandru Ioan Cuza” din București, care își vor aprofunda noţiunile teoretice în cadrul structurilor operative ale unității județene, dar și la cele municipale şi orăşeneşti.
Cei 20 băieţi şi două fete au fost repartizați unui tutore profesional, care are rolul de a-i îndruma pe întreaga perioadă a desfăşurării stagiului de practică, astfel încât cunoştinţele teoretice şi practice deprinse, să fie valorificate de către viitorii poliţişti în cadrul examenelor din perioada studenţiei, dar mai ales în viitoarea carieră.
Scopul acestei inițiative este de a le oferi oportunitatea de a-și aplica cele învățate în cadrul structurilor operative și de a se familiariza cu activitățile desfășurate în instituțiile de poliție. Studenții vor avea ocazia să învețe din experiența polițiștilor profesioniști.
Vor participa la diferite activități practice, care îi vor ajuta să dezvolte abilitățile necesare pentru a deveni viitori polițiști competenți și responsabili. Stagiul de practică le va oferi oportunitatea de a observa și de a se implica direct în activități precum patrulare, anchetă, intervenții în situații de urgență și aplicarea legii.

-
Actualitate2 zile,
Minciunile PSD au picioare scurte
-
Actualitate2 săptămâni,
Totul pentru Ucraina: fermierii români, în pragul disperării
-
Actualitate2 săptămâni,
Despre o întâlnire de suflet și spiritul romanvodist
-
Actualitate2 săptămâni,
Bilete de tratament pentru pensionarii nemțeni
-
Prima paginăo săptămână,
Traficul de droguri în Neamț, în atenția ministrului de Interne
-
Prima pagină3 zile,
A murit înainte de vreme. Tragedie în comuna Doljești
-
Actualitate2 săptămâni,
DREPTUL LA NEUITARE…AMINTIRI LA UMBRA UNEI CRUCI DIN CIMITIR
-
Actualitate7 zile,
Jefuit pe stradă. Poliția cere sprijin pentru depistarea autorului