Contactează-ne

Actualitate

Vicepreşedintele CJ Neamţ, achitat. Care este mesajul lui Dragoş Chitic

Știre publicată în urmă cu

în data de

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, pe 17 mai, că în dosarul schimbului de terenuri ale Primăriei Piatra Neamţ “fapta nu există”. Pe cale de consecinţă toţi inculpaţii au fost achitaţi de acuzele de abuz în serviciu sau complicitate la această infracţiune.

După peste cinci ani de la începerea judecăţii şi după ce în primă instanţă au fost pronunţate sentinţe de până la trei ani de închisoare cu suspendare, magistraţii care au judecat dosarul în calea de atac au pronunţat o sentinţă fără echivoc: că nu există faptă, deci nici vinovăţie sau vinovaţi.

În dosar au fost judecaţi Dragoș Chitic, viceprimar de Piatra Neamţ în perioada în care ar fi fost comise faptele, în prezent vicepreședintele Consiliului Județean Neamț , Vasile Vișan, secretarul Primăriei Piatra Neamț, Marin Bordei, șef Serviciu Patrimoniu la Primăria Piatra Neamț, Vasile Zăpor, expert evaluator, Alexandru Casapu, notar, și Mihai Apopii, om de afaceri, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț.

După aflarea sentinţei, Dragoş Chitic, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a transmis următorul mesaj public: “Și s-a făcut dreptate!

Fapta nu există!

Aceasta este decizia definitivă a instanței supreme din România, Înalta Curte de Casație și Justiție.

️Deși aș fi putut beneficia de bâlbâiala legislativă, tipic românească, solicitând închiderea procesului și aplicarea prescripției, conform deciziei Curții Constituționale, am cerut totuși instanței continuarea judecării și pronunțarea unei sentințe. Nevinovăția mea era evidentă și am afirmat-o din prima zi în care am fost acuzat.

Mulțumesc tuturor celor, mulți și onești, care au crezut în nevinovăția mea și mi-au fost alături în acești mai bine de cinci ani, ani în care a trebuit să mă lupt pentru a demonta acuzații neîntemeiate, să mă lupt pentru a scoate adevărul la suprafață.

Pentru ceilalti, puțini ce-i drept, oameni mici și josnici, care mi-au provocat sau au exploatat această neplăcere, va face dreptate Dumnezeu.

Mi-aș dori mult o schimbare de atitudine a unora dintre semeni, o însănătoșire a societății în care trăim; un om corect nu ar trebui să mai treaca prin ce-am trecut eu, un om nevinovat nu ar trebui să mai fie vreodată, nici macar acuzat pe nedrept. Adevărul e unul singur și triumfă de fiecare dată.

S-auzim numai de bine!”.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Radu vasile

    17 mai 2023 at 4:38 PM

    Corupția și sistemul funcționează perfect după 32 de ani de la revolutie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending