Arhivă 2005-2017
Viatã de cîine
Nu are nici un rost sã comentez pentru domniile voastre continutul zicerii „viatã de cîine“. Destul mi-e sã-mi amintesc de soarta multor cotarle din satul meu natal, hrãnite cu lãturi si tinute toatã viata în lant scurt, si îmi piere orice chef de comentarii. Azi însã vã povestesc pe scurt despre destinul unui cîine din tagma celor ce par destinati hingherilor. Nimeni nu stie de unde vine si în ce fel a vietuit pînã vîrsta de vreo zece luni. Într-o zi toridã de iulie, pe o strãdutã de la marginea unui oras francez, o trecãtoare a observat cã într-un aototurism prãfuit, tras pe marginea drumului, agonizeazã doi cãtelandri. Întrebînd vecinii dacã au habar ce e cu bietii cãtelandri, femeia a aflat ca animalele stau acolo, închise fãrã apã si mîncare, de vreo douã zile. Au fost anuntate autoritãtile, pe aici societãtile de felul celei conduse de doamna Bardot fiind bine puse la punct. Asa cã, negãsind stãpînul masinii cu pricina, au spart un geam si au scos cãteii afarã din cuptorul unde se coceau de vii. Unul mai slab a pierit dupã cîteva ore. Celãlãlt a fost dus la un asezãmînt de ocrotire a cîinilor pribegi, unde i s-au acordat îngrijirile necesare. Readus la viatã, bietul animal, rãpciugos si acoperit de rãni, s-a oplosit într-un tarc cu confrati pasnici. Acolo s-a întremat cît de cît, pînã într-o zi de august a anului 2003. În ziua aceea, o femeie înaltã, cu aliurã de scandinavã, cu pãrul cînepiu si ochii verzi, însotitã de un dop de copilã, o zgîtie brunetã, cu pãrul negru si cu obraz de japonezã, au intrat în adãpost, în trecãt, sã vadã dacã nu cumva gãsesc un cãtelus de rasã piticã, pe care sã-l creascã în casa lor. Nu au gãsit ce doreau, dar, la recomandarea directoarei acelui adãpost, o doamnã cu sînge albastru din nobilimea francezã, au acceptat sã-l ia, de probã, pe acest catelandru fãrã de nume. De la început l-au numit Neige (Zãpadã), pentru cã, dupã ce l-au spãlat si l-au oblojit, au descoperit cã noua lor achizitie caninã este albã ca laptele, cu o singurã patã, de mãrimea unui bondar, pe partea interioarã a urechii. Dupã încã zece luni, Neige a devenit vedetã. Pe pagina de internet destinatã cîinilor frumosi, de vreo doi ani încoace, Neige ocupã primul loc, fiind declarat prin mii de voturi de pe tot globul, cel mai frumos cîine din lume! Dacã vreti sã verificati informatia, dupã ce ati vãzut poza din ziar, deschideti pagina de internet si priviti. Si de ce vã povestesc dumneavoastrã acestea toate? Pentru întîmplãtorul motiv cã stãpînii lui Neige sînt români.

-
Actualitate2 săptămâni,
Reînvie războiul dintre palate la Neamţ?
-
Actualitate2 săptămâni,
Începe Filmul de Piatra #17! Trei zile și trei nopți de sărbătoare, la Piatra Neamț
-
Actualitate7 zile,
UPDATE: CSM Ceahlăul, iubit în întreg judeţul. Prezenţă numeroasă la amicalul de la Bicaz
-
Actualitate2 săptămâni,
ANUNT LICITATIE
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident rutier cu trei victime. Trei tineri au ajuns la spital
-
Actualitateo săptămână,
Surpriză pentru suporterii CSM Ceahlăul. Ce „premiu” vor primi cei care cumpără primii abonamente
-
Actualitateo săptămână,
Noutăţi în lotul CSM Ceahlăul. Marc s-a întors acasă
-
Actualitate7 zile,
UPDATE: Maşină răsturnată la Târgu Neamţ