Viatã coloratã, de tigan

• un grup de tigani cãldãrari din Grajduri, judetul Iasi, stau în patru corturi, de o parte si de alta a drumului în satul Iucsa • Dragos Stãnescu se mîndreste cã face parte din clanul bulibasei Stãnescu • tiganii fac cazane de tuicã din aramã si reparã prin sat cãldãri, lighene • Dragos Stãnescu s-a plîns cã a fost înselat de românii de la Remat Roman •

Un grup de tigani, format din 11 adulti si cinci puradei, au „campat“ pe marginea drumului în satul Iucsa, comuna Bozieni, încã de la Paste. Cãldãrarii au înãltat patru corturi, dincolo de santul de lîngã drum, mai jos de moara veche din Iucsa. Un cort „troneazã“ sub un pîlc de salcîmi, de pe malul pîrîului Bozianca, iar alte trei peste drum, în fata portilor unor gospodari. La aparitia redactorului „Monitorului de Roman“, un tigan în putere ciocãnea de zor într-un cazan mare de tuicã. Recipientul din aramã era fãcut „la meserie“ si prevãzut cu toate dotãrile pentru evacuarea rãmãsitelor amestecului fiert si pentru montarea serpentinei, prin care „trascãul“ îsi croieste drum spre sticle. Dragos Stãnescu ne spune cu mîndrie cã este din comuna Grajduri, judetul Iasi, acolo unde majoritatea tiganilor sînt buni mestesugari. „Plecãm în fiecare an cu cîteva corturi si cãutãm locuri unde gospodarii fac tuicã mai multã. Chiar dacã satele sînt sãrace, românii fac rachiu la greu. Sîntem aici în Iucsa de la Paste si mai stãm cã… mai avem comenzi. Pretul unui cazan este dupã cum ne întelegem cu gospodarul. Poate ajunge si 15 sau 20 milioane de lei. Mai reparãm, pe la oameni, tigãi, ceaune, gãleti, cazane, pentru care primim de mîncare. Mai cumpãrãm cîte o gãinã sau ouã de la gospodari. Baza este însã fasolea si cartoful. Astea le obtinem mai usor“, a povestit Dragos Stãnescu, începutul „odiseii“. Acesta se mîndreste de faptul cã este rudã cu bulibasa Stãnescu, de la Grajduri, iar cei veniti cu el la Iucsa sînt tot din clanul Stãnescu. „Am venit cu soacra, sotia, copiii si trei nurori de-ale soacrei mele. Încercãm sã adunãm si noi cîtiva lei, ca sã putem trãi si noi la iarnã. Dacã vara si toamna esti harnic si muncesti, ai ce mînca la casa ta. Avem gospodãrii frumoase în Grajduri. Am muncit pentru ele de dimineatã pînã seara. Ne-am obisnuit aici la Iucsa, românii sînt primitori, nu le este teamã si s-au învãtat si ei cu noi. Noi nu furãm, dacã vrem ceva, cumpãrãm cu bani sau cerem. Aia bãtrînã (soacra – n.r.) mai ghiceste pe ici pe colo si are grijã de puradei“, a mai spus Dragos Stãnescu. „Aia bãtrînã“ ne zîmbea stirb, asezatã turceste cu fusta largã de cãldãrãritã, revãrsatã direct pe pãmînt. Din corturile ridicate din folie si cãptusite în interior cu toale din lînã sau „cordele“ se iteau capetele cîtorva purade. Lîngã cazanul pe care-l tot ciocãnea de zor Dragos Stãnescu piranda lui se odihnea, pe un tol. La sosirea noastrã, însã, s-a ridicat iute, cãutîndu-si apoi de treabã într-un cort, lãsîndu-si bãrbatul sã discute cu românii. În corturi, haine aruncate de-a valma, presuri de lînã si asternuturi încropite din fel de fel de „foante“ murdare. Pe niste pirostrii, un ceaun de tuci, înnegrit de funingine, mai purta niste urme vechi de mãmãligã. Surprinzîndu-ne privirile, tiganul, parcã scuzîndu-se, a precizat cã aceasta este viata pe care o duc cãldãrarii. „Am crezut cã dacã muncim cinstit sã cîstigãm un ban, vom fi lãsati în pace de unii români rãi. M-am dus acum cîteva zile la centrul al mare de colectare a fierului vechi cu o basculantã plinã, de vreo 14 tone. Cînd am ajuns acolo, n-a mai avut cine sã o cîntãreascã si sã o descarce. Un om de acolo a zis sã lãsãm masina acolo încãrcatã, cã este pazã si nu furã nimeni nimic. A doua zi, cînd ne-am dus, am gãsit basculanta descãrcatã si mi-au spus cã în loc de 14 tone as fi avut numai 9,2 tone. Mã crede cineva sau îi crede pe români“, a mai spus, obidit, Dragos Stãnescu, îndesînd loviturile în cazan. Am pãrãsit satra de la marginea drumului, cu gîndul cã acesti tigani au în sînge acel microb al nomazilor din vechime si îsi urmeazã ca si strãmosii lor destinul care le-a fost hãrãzit. Europa nu va avea ce face decît sã ne accepte cu tot cu ei, deoarece fac si ei sînt o parte din istoria noastrã. (FOTO Diviziunea muncii la satrã)