Viaţa politică nemţeană în perioada interbelică

Participarea României la Primul Război Mondial a avut importante consecinţe şi asupra locuitorilor din Neamţ.

În timpul conflagraţie, judeţul, la fel ca întreaga Moldovă, a trebuit să facă faţă unor cerinţe care depăşeau cu mult posibilităţile de aprovizionare a frontului şi a populaţii cu cele necesare.

Potrivit dării de seamă întocmite de prefectul Panaite Criveţ, în 1919 „Pagubele pricinuite de război în averea publică a locuitorilor se ridică la 54 milioane lei. Invalizii de război sunt 650, orfani de pe urma tăzboiului avem 3.300. La acestea se adaugă numărul celor căzuţi şi dispăruţi în urma suferinţelor. Populaţia totală este de 170.000 de suflete“.

Reforme înfăptuite după război au dat societăţii româneşti un caracter mult mai dinamic, au schimbat în mod radical structurile sociale şi politice, dând naştere unei Românii foarte deosebite de cea veche. Schimbarea se face simţită şi pe plan local.

Prin Reforma Agrară din 1918-1921, potrivit aceleaşi dări de seamă despre starea judeţului, s-a trecut „în stăpânirea ţăranilor 32.000 hectare care împreună cu cele 40.000 cât aveau înainte de expropiere face la un loc 72.000 hectare cultivat aflat în mâna ţăranilor, iar proprietarilor mari rămânându-le 8.000 hectare care împreună cu livezile şi păşunile se ridică la 15.000 hectare“.

Adoptarea votului universal, care înlocuia vechiul sistem cenzitar, a însemnat „pulverizarea vieţii politice, fragmentarea spectrului politic până atunci stabil şi dominat de numai două partide, cel conservator şi cel liberal“. El a avut drept urmare o participare mult mai largă a cetăţenilor la viaţa politică şi în al doilea rând o creştere însemnată a numărului formaţiunilor politice care apar pe scena politică.

Vechea dualitate a celor două partide care alternau la putere a fost înlocuită printr-o înmulţire de partide „din care singurul cel naţional-liberal cu puternica lui organizaţie s-a pututu menţine în fruntea războiului şi după ea, iar partidul conservator reprezentat prin câteva vechi figuri politice dispăru aproape cu desăvârşire.

Au rămas în faţă Partidului Naţional Liberal, partidele care aveau să profite de curentele democratice ivite după război. Apărură astfel gruparea ţărănistă, partidul poporului, manifestaţiile mai accentuate ale grupării d-lui prof. Nicolae Iorga ca şi rolul partidului naţional transplantat din Ardeal prin noua configuraţie a României Mari“.

Regimul democratic instaurat după 1918 începea să caracterizeze treptat şi viaţa politică din această regiune. Rivalităţile dintre partide, campaniile electorale cu toate framântarile lor şi polemicile dintre lideri au dat o notă aparte vieţii politice de pe întinsul Neamţului. Ion Costinescu, Gheorghe Măcărescu, Ion Matasă, Ernest Kirculescu, Nicu Ioaniu, Dimitrie Sturdza, Panaite Criveţ, Leon Mrejeriu, Leon Pşepelinschi sau Alexandru Comăniţă au condus destinele acestui judeţ sau au reprezentat interesele acestuia în Parlament.

Unii dintre ei au trecut de la un partid la altul din dorinţa de a face carieră politică şi atunci disputele au devenit mai interesante şi larg comentate de presa locală. Ziarul Biruinţa subliniază faptul că: „au trecut atâţia ani după război şi totuşi ţara noastră nu a intrat încă în periada de linişte şi muncă, iar între oamenii politici e o dihonie cum rar s-a văzut, nu sunt doi şefi de partide să se poată înţelege între ei şi mai ales să lucreze“.

Un exemplu grăitor este avocatul Ion Matasă care mărturisea că „am încercat să intru în PNL. Influenţat de scrierile poetului Mihai Eminescu, nu simpatizam acest partid dar credeam că-mpreună cu alţii, vom forma stânga acestui partid“. A renunţat la liberali şi a fost unul din fondatorii organizaţiei Neamţ a Partidului Ţărănesc.

Peste câţiva ani, în timpul guvernării liberale 1934-1937, îl găsim printre menbrii PNL, membru în delegaţia permanentă, despre care spunea că este singurul pe care se poate bizui ţara iar „la baza acestuia stau idei care nu se schimbă după bunul plac al şefilor ori după bătaia vântului“. După război, liberalii au continuat să joace un important, reprezentând cea mai puternică formaţiune a perioadei interbelice.

Influenţa pe care a avut-o „e datorată rolului pe care l-a jucat în opera înfăptuirii României Mari, fiind acela care a început şi condus războiul nostru. În acelaşi timp el, prin acordarea votului universal şi prin reforma împroprietăririi ţăranului, graţie principiului exproprierii, s-a pus în fruntea celor mai înalte curente democratice, aşa că nu numai că a stat în curentul vremii dar a depăşit în unele privinţe cele mai înaintate curente ale vremii noastre.

De acum încolo prin PNL ca şi prin celelalte partide, viaţa noastră politică nu poate să evolueze decât numai în sfera celei mai largi şi sincere democraţii“. Liberalii au condus aproape neîntrerupt din 1914 până în 1918. După o perioadă de reorganizare şi extindere a organizaţiei, liberalii au revenit la putere între 1918-1919, 1922-1926, 1933-1937.

Aceleaşi etape le putem urmări şi în Neamţ. După 1918, organizaţia Neamţ şi-a întărit rândurile, a devenit mai puternică, obţinând un prim succesl în timpul alegerilor din noiembrie 1919. Pentru Adunarea Deputaţilor au fost admişi candidaţii de pe lista PNL: Dr. Alexandru Comăniţă, Dr. Ion Costinescu, Leon Pşepelinschi şi Leon Mrejeriu, iar pentru Senat, Ştefan Potop.

Chiar ei mărturiseau că: „Îndărătul ordinii păstrătoare de echilibru, îndărătul liniştii ce dă posibilităţi de progres, am fost şi suntem pionierii tuturor ideilor înaintate, pentru a asigura înlăuntrul graniţelor noastre naţionale progresul şi dreptatea socială“.