Arhivă 2005-2017
Viata pentru viata
• Costica S. a pierit în rîul Siret încercînd, se pare, sa salveze viata unui copil aflat în pericol de înec • corpul lui D.G., înecat pe 30 mai, în Moldova, a iesit la suprafata în apropierea Podului de Fier •
Rîurile din zona Romanului au mai facut înca o victima duminica, 3 iunie, cînd un barbat în vîrsta de circa 40 ani, din municipiu, si-a gasit sfîrsitul înecîndu-se în rîul Siret, pe raza localitatii Lutca, comuna Sagna. Tragedia a avut loc în jurul orei 15, împrejurarile nefiind înca stabilite cu exactitate. Pare-se, Costica. C. ar fi mers la scaldat, în zona mentionata, si ca ar fi încercat sa salveze viata unui copil, aflat în pericol de înec. Barbatul a pierit în undele repezi în locul baiatului si ar fi fost scos la mal de cei care au asistat la drama. Corpul neînsufletit a fost urcat imediat într-o masina particulara pentru a fi dus cît mai repede la spital. Între timp, martorii au anuntat si Ambulanta, iar echipajul medical a preluat victima la intrarea în Lutca. „Am fost solicitati pentru a acorda primul ajutor unei persoane care, se pare, s-a înecat. Am plecat catre localitatea amintita, iar la intrare în sat ne-am intersectat cu un autoturism particular în care era urcat barbatul. Acesta era mort, iar noi nu am facut altceva decît sa constatam decesul, am preluat cadavrul si l-am transportat la Spitalul Roman. Nu stim împrejurarile în care a avut loc tragedia, dar am aflat, din ceea ce au spus persoanele care l-au adus, ca barbatul ar fi mers sa faca baie si s-a înecat“, a declarat doctor Mihai Mologheanu, medic de garda la Statia de Ambulanta Roman. Tot duminica, 3 iunie, dar la ora 10.20, din apele rîului Moldova a iesit la suprafata cadavrul copilului, în vîrsta de 12 ani, din comuna Cordun, care s-a înecat în urma cu patru zile. Acesta a fost scos la mal de subofiterii Detasamentului de Pompieri Militari (DPM) Roman. Corpul a aparut în apropierea Podului de Fier, unde a esuat pe o insula si a fost zarit de cîtiva romascani aflati pe malul rîului. Acestia au sesizat Serviciul de Urgenta 112, care a transmis apelul pompierilor romascani. Militarii s-au deplasat cu doua autospeciale si au reusit, dupa cîteva zeci de minute de munca, sa aduca la mal victima. Reamintim ca minorul si-a pierdut viata miercuri, 30 mai, din cauza imprudentei. Tînarul a încercat, atunci, sa traverseze Moldova prin vad, la circa 500 metri în amonte de „cascada“ de la Cordun, în dreptul unei bifurcatii a albiei. D.G., însotit de un prieten, a dorit sa ajunga pe malul opus, unde bunicul acestuia avea o stîna. Chiar daca stia de existenta vadului, cu apa suficient de mica pentru a putea fi traversata, copilul a pierit luat de suvoi, rîul fiind „umflat“ dupa ploaia ce se înregistrase cu o noapte în urma. Evenimentul a avut loc la ora 10.30, dar disparitia baiatului a fost sesizata forurilor în drept doar la ora 20, moment în care autospeciala de prima interventie a DPM Roman a plecat sa caute cadavrul. Dupa cîteva ore de „periere“ a albiei cu ajutorul unei barci gonflabile si cu cangile, trupul micutului nu a fost gasit. Actiunea de cautare a persoanei înecate a continuat si a doua zi, joi, 31 mai, în zona Statiei de captare de la Simionesti, dar tot fara nici un succes. Zona în care micutul si-a pierdut viata a mai luat înca doua vieti în acest an, a unui copil, în vîrsta de 12 ani, din Sabaoani si a unui batrîn de 80 de ani, care voia sa traverseze rîul cu caruta. Corpul neînsufletit al lui D.G. a fost transportat la Morga Spitalului Muncipal Roman pentru efectuarea autopsiei, iar politistii vor definitiva cercetarile cu privire la împrejurarile în care victima a decedat. FOTO: Pompierii au reusit sa scoata la mal trupul unui copil, dupa patru zile de la înec
-
Actualitate9 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină2 săptămâni,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitate2 săptămâni,
SC Balky Com SRL
-
Actualitate2 săptămâni,
Brad natural de Crăciun în centrul orașului!