Contactează-ne

Actualitate

Viaţa între avariile la apă şi gîlceva politică. O nouă defecţiune la reţeaua de distribuţie a afectat Romanul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o nouă avarie la conducta din Favorit a lăsat parte din oraş fără apă ■ disconfortul a fost speculat politic şi de USR, şi de PNL ■ concluzia e că a cam început campania electorală pentru 2024 ■

Romaşcanii s-au obişnuit să trăiască între tot felul de crize: economică, sanitară, socială. În ultima vreme, unul din parametrii de referinţă îl reprezintă criza apei, creată în special de gradul de uzură al reţelelor de distribuţie, care suprapusă peste seceta excesivă şi caniculă vin să scoată din minţi populaţia. Toate aceste elemente sînt exacerbate şi de gîlceava politică.

După ultimele avarii majore, petrecute în 27 iulie în strada Miron Costin şi în 29 iulie la staţia de captare de la Pildeşti, Romanul s-a confruntat sîmbătă, 6 august cu o altă defecţiune majoră, în intersecţia de la Favorit, în apropierea podului de peste rîul Moldova. Viceprimarul Radu Samson a punctat cauzele defecţiunii, care a lăsat, iarăşi, Romanul fără apă:

„Am discutat de dimineaţă (6 august – n.r.) cu responsabilul de zonă al companiei ApaServ. Trebuie intervenit neapărat azi pentru că luni se reiau lucrările la podul peste rîul Moldova, de la intrarea dinspre Horia, iar traficul nu permite şi lucrări la reţeaua de apă în mijlocul intersecţiei, în acelaşi timp.

Conducta care se tot sparge sub giratoriu e cea care alimentează blocurile din deal, iar sub giratoriu se termină, deci bucata din intersecţie nu are utilitate, doar generează probleme. Atunci cînd primăria a construit sensul giratoriu nu s-a luat în calcul şi sistematizarea completă a reţelelor vechi de sub carosabil.

Voi propune domnului primar ca, împreună cu cei de la ApaServ şi cu directorul de investiţii al primăriei, să găsim o soluţie definitivă pentru problema asta, pentru că situaţia permite. Dacă o rezolvăm nu se mai încurcă traficul la intervenţii şi putem să scutim giratoriul de veşnicele gropi în care ne stricăm toţi maşinile“, spune edilul şef adjunct.

Acest lucru a inflamat, din nou, spiritele pe Facebook, între susţinătorii celor două tabere politice „beligerante“. Unii proSamson: „Nu eşti nici tu sfînt, dar cumva transparent faţă de ceilalţi care au c… mare de stat pe scaun, în loc de bătături şi de ieşiri în teren“. Altul îl laudă pentru iniţiativa de a propune echipe de service pentru weekend. Alţii s-au arătat iritaţi:

„Nu poţi, domnule să ai un wekend liniştit cu băieţii ăştia geniali de la USR! Aşadar, vine un membru USR şi îi ridica şefului la fileu ideea că e altceva de cînd se ocupă Samson de avariile la reţeaua de apă a oraşului. Din dialogul regizat reiese ideea incredibilă că deşi ApaServ nu are echipă de intervenţie în weekend, Radu Samson a adus, totuşi, pe cineva de la ApaServ, care lucrează pentru remedierea avariei“.

Este postată şi o adresă din 2021, prin care echipa managerială de la ApaServ, în frunte cu directorul Bogdan Muşat, comunica municipalităţii din oraşul de la malurile Moldovei şi Prutului faptul că sîmbăta şi duminica şi în zilele cu sărbători legale există echipe de intervenţie la avarii, consemnate la domiciliu.

Sînt aruncate şi două întrebări, cu ţintă precisă: „De ce nu se lucrează non-stop pentru remedierea avariei?; Cine plăteşte pierderile enorme de apă şi cum ni se va dovedi nouă, păgubiţilor, că pierderile de apă sînt suportate de vinovaţi şi nu introduse în preţul apei“. Şi aşa se demonstrează că a cam început campania electorală pentru scrutinul de la localele de peste doi ani.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending