Contactează-ne

Actualitate

Veteran de război sărbătorit la împlinirea a 100 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Boroianu Gavril, un veteran al celui de-al doilea război mondial, care a luptat în Regimentul 14 Infanterie și a fost luat prizonier și trimis într-un lagăr, şi-a sărbătorit pe 18 noiembrie ziua de naştere, împlinind frumoasa vârstă de 100 de ani.

Alături de el în această zi au fost, pe lângă familie şi cunoscuţi, şi primarul localităţii de domiciliu, dar şi prefectul de Neamţ, George Lazăr .

„La Mulți Ani domnule Boroianu Gavril la împlinirea frumoasei vârste de 100 ani. Din satul Risca, comuna Drăgănești, veteran de război și prizonier în al doilea război mondial, dl. Gavril este unul din oamenii care ne fac cinste și în fața căruia trebuie să ne plecăm cu mult respect.

Fără oameni ca dl Gavril, țara noastră poate nu ar fi fost astăzi așa cum e.

Respect profund pentru veteranii de război și astăzi, la invitația dl. primar Nechifor Ion și a familiei dl. Gavril, l-am sărbătorit așa cum se cuvine, împreună cu multi consăteni din comuna Drăgănești.

Un gest deosebit făcut de dl. primar Nechifor Ion și consiliul local de a organiza un eveniment de sărbătoare pentru dl. Gavril și de a-l serba alături de familie și de cei dragi.

Veteranii de război sunt cetățeni de frunte în fiecare comunitate și sunt cei cărora noi le datorăm libertatea de astăzi și țara în care trăim.

Cu respect și profundă apreciere domnule Boroianu Gavril, mă plec în fața dumneavoastră”, a transmis prefectul de Neamţ, George Lazăr.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Este oferită o dobîndă generoasă la titlurile Tezaur. Statul împrumută, din nou, bani de la populaţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pentru investiţia de un an se oferă o dobîndă de 8,25% ■ titlurile de stat Tezaur pot fi achiziţionate pînă la finalul lunii august 2022 ■

Statul are visteria cam goală şi, din nou, împrumută bani de la populaţie. Oferă o dobîndă ce nu poate concura cu cele acordate de băncile comerciale, iar pentru investiţia de un an ea este de 8,25%. Titlurile de stat Tezaur pot fi achiziţionate de cei care au ceva economii cu începere de la data de 8 august 2022. Au maturitate de un an, valoare nominală de 1 leu şi sînt în formă dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 8 – 26 26 august 2022 online, numai de către persoanele fizice, care sînt înregistrate în Spaţiul Privat Virtual. Operaţiunile ce pot fi realizate online sînt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi GhidTezaur online şi Tezaur online; în perioada 9 – 29 august titlurile de stat pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului; în perioada 8 – 26 august 2022 în mediul urban şi 8 – 25 august 2022 în mediul rural, titlurile de stat pot fi achiziţionate prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română SA.

Dobînda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sînt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate face una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sînt eligibile persoanele fizice care au împlinit vîrsta de 18 ani la data subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sînt neimpozabile.

Fondurile obţinute de emitent vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Titlurile de stat sînt o formă de finanţare a bugetului, prin care statul se împrumută de la cetăţenii pentru o perioada clară de timp, între 1 şi 3, ani, iar dobînda este anunţată înainte de emiterea titlurilor. Este una dintre cele mai sigure investiţii, iar banii obţinuţi cu titlu de dobîndă nu sînt impozabili.

Citește știrea

Actualitate

Primăria, mulţumită de succesul cinema în aer liber. „Cîrcotaşii“: „Ce ziceţi de proiecţia Apă non-stop la robinete?“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ aleşii locali au aprobat cheltuirea a 12.000 lei pentru două seri de cinema în aer liber ■ „cîrcotaşii“, exasperaţi de desele avarii la apă, spun că asemenea acţiuni fac parte din seria „chelul şi tichia de mărgăritar“ ■

Primarul municipiului, Leonard Achiriloaei, se arată încîntat de reuşita organizării, în aer liber, a două seri de proiecţii cinematografice, vineri, 5 august şi a doua zi. A spus că serile de film organizate în Parcul Municipal, au fost un real succes. Proiecţiile au adus împreună sute de romaşcani, într-o atmosferă relaxantă, vehiculîndu-se aproximativ 700 de spectatori pe seară.

„Mă bucur că am reuşit să diversific paleta de activităţi, în primul rînd pentru romaşcani, în această perioadă a concediilor, în care cu toţii dorim să strîngem amintiri frumoase, alături de familie şi prieteni. Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, celor care aţi participat împreună cu cei mici la proiecţia dedicată lor.

Dar şi în seara următoare, la proiecţia dedicată publicului general. Vă asigur că, în curînd, la Roman, vom avea şi alte evenimente frumoase, care să ne aducă împreună, fiind convins că acestea sînt benefice comunităţii noastre“ se consemnează pe pagina de Facebook a primarului Leonard Achiriloaei .

Cum postarea a apărut după seria de avarii la apă, spiritele s-au încins, din nou, pe pagina de socializare, existînd păreri pro şi contra unor astfel de manifestări. „Ce ziceţi de proiecţia Apă non- stop la robinete? Sigur ar fi o încîntare pentru toţi cetăţenii Romanului, fiind pe gustul tuturor. Ar fi un real succes!“ e de părere Nicoleta Lucia.

Vero Vero crede că e păcat, deoarece pentru a putea viziona un film romaşcanii trebuie să meargă la Bacău, pentru că din trei săli de cinema, autorităţile nu au fost în stare să modernizeze măcar una. John Gabriel e de părere că trebuiau mai multe scaune pentru că multă lume a fost nevoită să stea în picioare (în seara cînd s-a proiectat filmul de desene animate Luca – n.r.).

Există şi cîrcotaşi care susţin că 12.000 lei pentru două seri de proiecţie înseamnă enorm de mult, în condiţiile în care nu există o prioritizare a investiţiilor şi edilii „aruncă cu banii pe Apa Sîmbetei“. Asta în condiţiile în care ar trebui să se strîngă ban peste ban, pentru a rezolva problema apei la Roman, cînd de la o lună la alta sutele de kilometri de conducte, unele din perioada antebelică, ca cea din Smirodava, cedează unele după altele.

Este criticat şi fostul primar Lucian Micu, care din împrumutul bancar a trecut la schimbarea pavelelor. La fel de criticată este şi decizia actualului edil şef, care a scos din centru arborii de tuia şi i-a înlocuit cu salcîmi ornamentali şi rulouri de iarbă, deja distrusă în cîteva locuri. Unul din „avizaţi“ anunţă deja că municiplaitatea intenţionează să „arunce iar bani publici“ pe organizarea Zilelor Diasporei, la sfîrşitul lunii august.

Citește știrea

Actualitate

Tîlhari mici, la drumul mare. Patru adolescenţi au la activ două infracţiuni de tîlhărie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Patru adolescenţi cu vîrste cuprinse între 14 şi 17 ani, au găsit alt mod de a-şi petrece vacanţa de vară şi în decurs de cîteva zile, au prădat două persoae. Au fost identificaţi recent, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Anchetatorii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi, pe 8 august 2022, de către o femeie de 36 de ani, din judeţul Bacau, cu privire la faptul că a fost victima infracţiunii de tîlhărie. Din cercetările efectuate pînă în prezent a reieşit că infracţiunea a fost comisă pe o stradă din Piatra Neamţ.

„În urma activităţilor investigative efectuate de poliţişti, au fost identificate patru persoane, cu vîrste cuprinse între 14 şi 17 ani, din Piatra Neamţ, bănuite de comiterea faptei. Victima ar fi fost ameninţată cu acte de violenţă, fiindu-i sustraşi 50 de lei“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Cercetarile efectuate au relevant faptul că, la data de 27 iulie 2022, în jurul orei 21:30, aceleaşi persoane ar fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra unui bărbat de 40 de ani, din Piatra Neamţ, pe care l-ar fi deposedat de o borsetă.

În acesta erau documente persoanele şi un telefon mobil. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat, au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tîlhărie calificată. Urma să fie sesizată Judecătoria Piatra Neamţ, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Citește știrea
Advertisement







Trending