Contactează-ne

Actualitate

Veşti bune pentru şoferi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Veşti bune pentru şoferi la început de an, iar cei care şofează trebuie să ştie că în acest an punctul de amendă rămîne plafonat la valoarea de 145 de lei. Punctul amendă a fost plafonat şi anul trecut, iar, la final de 2020, în lipsa unui guvern, au fost ceva emoţii că amenzile ar putea creşte spectaculos.

Totuşi, după învestirea noului Guvern, s-a decis ca punctul amendă să rămînă neschimbat. Plafonarea punctului-amendă la 145 de lei e stipulată în OUG nr. 226/2020, publicată în Monitorul Oficial de pe 31 decembrie anul trecut. De fapt, punctul amendă ar trebui să fie 10% din valoarea salariul minim.

La fiecare început de an, în ultima vreme, salariul minim a tot crescut, ceea ce a dus şi la majorarea amenzilor. Pentru a nu-i greva pe şoferii care la un moment dat nu ar mai fi putut achita amenzile, punctul a fost plafonat la 145 de lei, deşi ar fi trebuit să fie de 223 lei la finele anului trecut.

În funcţie de clasele de sancţiuni prevăzute în Codul rutier, şoferii pot primi amenzi cuprinse în patru clase, iar sancţiunile pleacă de la 2 – 3 puncte şi ajung la un maxim de 2.900 de lei. Amenzile din prima clasă sînt de 2 – 3 puncte, respectiv 290 sau 435 de lei; clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă (580 sau 725 de lei); clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei); clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei). Ultima clasă, a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei), însă aceste din urmă sancţiuni sînt doar pentru companii.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

A reclamat că i-a dispărut cumnata

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Roman continuă activităţile de căutare în vederea depistării unei femeie de 42 de ani, din oraşul de la malurile Moldovei şi Siretului, care a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

Oamenii legii au fost sesizaţi pe 25 ianuarie, cînd la Poliţia municipiului Roman s-a prezentat un localnic de 57 de ani, care a reclamat faptul că în ziua anterioară, pe 24 ianuarie, cumnata sa, Dodoi Mihaela, de 42 de ani, din Roman, a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu a mai revenit acasă. Femeia are o înălţime de aproximativ 1,60 metri, o greutate de circa 80 de kilograme, păr brunet, lung, şi ochi căprui.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o bluză de trening portocalie, haină de blană mov, pantaloni negri, fiind încălţată cu slapi. Poliţiştii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman, în vederea depistării acesteia, dar pentru că nu au găsit-o, cer ajutorul populaţiei.

„Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea celei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Şi Poliţia Locală a „ars“ la buzunare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ odată cu apariţia epidemiei generate de noul coronavirus, atribuţiile structurii s-au mărit ■ pentru încălcarea ordonanţelor militare şi a Legii 55/2020 au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 497.975 lei ■

Criza sanitară prin care trece ţara a adus modificări nu numai în sistemul sanitar din ţară, care se confruntă cu o siruaţie nemaiîntîlnită, dar a adus atribuţii noi şi altor structuri. În această categorie intră şi poliţiştilor locali.

Astfel, începând cu luna martie a anului trecut, Poliţia Locală Piatra Neamţ s-a subordonat operaţional Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, acţionînd în comun cu mai multe instituţii, cum ar fi cadrele Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ şi Instectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ, pentru prevenirea şi combaterea răspândirii epidemiei cauzate de noul coronavirus.

Astfel, Poliţia locală Piatra Neamţ a fost implicată în acţiunuile ce au presupus realizarea a 26.828 anchete epidemiologice (lucru ce a însemnat verificarea persoanlor aflate în izolare sau în carantinare la domiciliu), la 14.728 adrese/locaţii. De asemenea, au fost monitorizate în privinţa respectării măsurilor sanitare impuse de prevenirea infectării cu noul coronavirus, un număr de 7.611 unităţi comerciale şi de prestări servicii şi 8.523 de mijloace de transport public de călători, în acest context fiind legitimate 35.565 de persoane.

S-au aplicat 1.176 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea ordonanţelor militare şi a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 497.975 lei. În acelaşi context, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Piatra Neamţ au participat la 73 de filtre şi acţiuni comune dispuse de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ împreună cu jandarmii nemţeni şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia de sănătate Publică Neamţ, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ ori alte instituţii implicate în combaterea şi prevenirea răspândirii SARS CoV -2.

Citește știrea

Actualitate

Planul de şcolarizare a fost regîndit cap coadă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 3.666 absolvenţi de gimnaziu vor învăţa în 149 de clase de liceu şi şcoală profesională ■ multe şcoli din judeţ au primit fie clase de liceu, fie de şcoală profesională ■ şi la gimnaziu a fost revzuit planul de şcolarizare ■

La solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare teritoriale au regîndit planul de şcolarizare pentru anul de învăţămînt 2021-2022 la toate nivelele – primar, gimnazial, liceal şi profesional. În acest sens, timp de două zile, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a fost definitivat acest document, unul de la care porneşte proiecţia actului educaţional pentru viitorul an şcolar.

„În urma emiterii ordinului de ministru privind efectivele de elevi la clasele de început, respectiv clasa a IX-a şi anul I şcoală profesională, ar trebui revizuit şi planul nostru de şcolarizare. Este bine de ştiut că efectivul de elevi care termină anul acesta clasa a VIII-a este de 3.666 de absolvenţi de clasa a VIII-a. În baza ordinului pe care l-am invocat, în zilele de 25 şi 26 ianuarie am regîndit acel plan de şcolarizare, care a fost transmis la începutul acestei luni şi în spaţiul public.

Au fost opertate şi în Sistemul Informatic de Evidenţă rezultatele. Făcînd acest proiect de plan de şcolarizare pentru anul 2021-2022 sînt propuse 149 de clase, deci mai mult faţă de cele 133 propuse în documentul precedent. Practic vom avea mai puţin faţă de anul şcolar în curs nu cu 25 de clase, ci doar cu nouă. Am făcut o analiză riguroasă, pe fiecare zonă geografică a judeţului şi acolo unde a fost necesar s-a mai dat încă o clasă în plus. Am realizat o analiză pertinentă, în baza unor indicatori referitori la rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională, la Bacalaureat, programe proiecte“, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.

Astfel la Roman, unde iniţial erau trei clase în minus, au fost repartizate acum cinci clase în plus. Asta înseamnă că s-a revenit cu o clasă de profesională la Şcoala Adjudeni, cu una la Valea Ursului şi cu o clasă a IX-a la Liceul cu Program Sportiv. La Piatra Neamţ a mai fost repartizată o clasă de profesională la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, o clasă, tot de profesională, la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu.

O clasă de liceu a fost repartizată Colegiului Spiru Haret şi cîte o clasă colegiilor naţionale Petru Rareş şi Calistrat Hogaş. O altă clasă de liceu a mers la Liceul de Artă Victor Brauner, care este singurul liceu vocaţional din Neamţ, cu bază de recrutare la nivelul întregului judeţ. „Tot la Piatra Neamţ, prin noul plan de şcolarizare va fi realizată o clasă la Liceul Forestier, care nu a mai primit o asemenea clasă de ani buni, în condiţiile în care creşte nevoia de silvicultori pe piaţa muncii.

O altă clasă de şcoală profesională va fi realizată la Liceul Economic. În zona Tîrgu Neamţ iniţial erau nouă clase. În urma regîndirii planului de şcolarizare din perspectiva amintită a scăderii numărului de elevi în clase, unităţile şcolare liceale au rămas acum cu şase clase mai puţin. Au primit două clase de profesională la Colegiul Ion Creangă, o clasă la Liceul Vasile Conta şi una la Liceul Borca“, a mai spus inspectorul general, Mihai Obreja.

Acesta a făcut o analiză şi la nivelul învăţămîntului gimnazial, pornind de la constatarea numărului de clase a IV-a, apreciind că apar un număr mai mare de clase a V-a la şcolile gimnaziale, deşi se ştie că mare parte din elevi se îndreaptă şi spre colegii. „Este greu de crezut că la nivelul şcolilor gimnaziale se vor putea realiza numărul de clase pe care şi l-au propus, dat fiind realităţile de care v-am pomenit“, a concluzionat profesorul Obreja.

Citește știrea

Trending