Prima pagină
Venit din străinătate, un cuplu trăia la cort, construind o „gospodărie” pe malul Bistriței FOTO
■ traiul pe malul râului ce străbate municipiul Piatra Neamț le-a fost „deranjat” de polițiștii locali ■ cei doi au fost nevoiți să renunțe la locuința improvizată ■
Două persoane, care locuiau într-un cort amplasat în apropierea străzii Digului din Piatra Neamț, au fost determinate de polițiștii locali să renunțe la „locuință” și să caute soluții pentru a avea un trai decent.
Polițiștii locali de la Ordine Publică și un echipaj de la Compartimentul Protecția Mediului, însoțiți de un reprezentant al Direcției de Asistență Socială de la Primăria Piatra Neamț, au reușit să-i determine să-și desființeze „gospodăria” amenajată pe spațiul verde.

Aceștia campaseră în zonă și organizaseră o adevărată gospodărie cu anexe, încă din primăvara acestui an, refuzând categoric cazarea în centrul pentru persoane fără adăpost din cartierul pietrean Speranța.
„Cei doi, un bărbat și o femeie cu vârste de 48, respectiv 42 de ani, au lucrat pentru o vreme în străinătate însă au decis să se întoarcă la Piatra Neamț și să-și petreacă timpul pe străzi, în adăposturi improvizate”, a transmis Poliția Locală Piatra Neamț.
Au fost îndrumați să se prezinte la sediul Direcției de Asistență Socială, pentru a beneficia de sprjin și suport în vederea obținerii unei locuințe sociale, a documentelor de identitate și eventual a unui ajutor social până la găsirea unor locuride muncă.

Zona a fost igienizată de „proprietarii” locuinței improvizate și rămâne sub supravegherea echipajelor de Poliție Locală, astfel încât cuplul să nu recidiveze în privința ocupării domeniului public cu adăposturi improvizate.
-
Politica2 săptămâni,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,Ray’s Dance câștigă două locuri 1 la Imperial Dance și domină competiția
-
Actualitate2 săptămâni,Transport public modificat de Paște 2026: zile fără curse și program special STPN
-
Actualitateo săptămână,Veşti bune pentru Ceahlăul. A fost confirmat planul de reorganizare
-
Actualitate2 săptămâni,Atac în centrul orașului: butaforiile distruse sub privirile „vigilente”, „hoardele barbare” cu vârste între 1 și 7 ani
-
Actualitateo săptămână,Liderul USR Neamţ respinge orice negociere cu PSD
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica – o idee ce vrea continuitate
-
Actualitateo săptămână,Shopping City Piatra Neamț dă startul pregătirilor de Paște cu premii pentru vizitatori
