Actualitate
Vedete la Piatra Neamţ, la gala de premiere a Festivalului ViceBusters Film Challenge
■ la Cinema Mon Amour are loc gala de premiere a Festivalului ViceBusters Film Challenge ■ concursul a avut ca temă „Pericolele şi viciile în rândul tinerilor“, participanţii trebuind să realizeze scurt- metraje ■ din juriu fac parte Dana Rogoz, Ştefan Iancu, Daniel Sandu şi Adrian Nartea ■
Consiliul Judeţean Neamţ, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Inspectoratul Şcolar, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Consiliul Elevilor vor organiza vineri, 18 noiembrie, de la ora 17.00, la Cinema Mon Amour, gala finală a concursului ViceBusters Film Challenge, ediţia întâi.
„Concursul este organizat cu scopul de a combate viciile care par a se înmulţi, în ultima vreme, în special în rândul tinerilor. Astfel, evenimentul provoacă tinerii din ciclul gimnazial şi liceal în a realiza scurt-metraje cu mesajul combaterii viciilor. Producerea acestor mesaje se poate face chiar şi cu telefonul mobil cu scopul de a deschide ochii şi mintea celor care le produc, dar şi a celor care le vizionează.
Juriul concursului va fi format din vedete: actori, regizori şi personalităţi din lumea cinematografică românească: Dana Rogoz (foto), Ştefan Iancu, Daniel Sandu şi Adrian Nartea. Premiile concursului constau în bani, trofee şi diplome, însumând câteva mii de euro, la cele şapte categorii“, au transmis organizatorii. Ioana Dunăre, redactorul şef al evenimentului, spune că tematica primei ediţii a concursului este „Pericolele, viciile în rândul tinerilor“, metehne care au o influenţă negativă asupra dezvoltării copiilor, adolescenţilor şi tinerilor.
Demersul organizatorilor este mai mult decât informativ, el urmărind crearea unei platforme de educare şi descoperire a tainelor din domeniul complex audiovizual. Acest concurs a fost lansat, la nivel naţional, la 1 august 2022 derulându-se în două etape. În prima, participanţii au fost obligaţi de regulament să conceapă un scenariu, care a putut fi înscris în manifestare până pe 1 octombrie 2002. Scenariile au fost apoi evaluate de o comisie, iar etapa a II-a a constat în realizarea scurt- metrajelor. Gala de premiere are loc la Cinematograful Mon Amour din Piatra Neamţ.
„ViceBusters Film Challenge Piatra Neamţ este noul concept anti- vicii, cu scop informativ şi descoperirea talentelor ascunse. Patru juraţi vor viziona toate scurtmetrajele trimise în concurs, vor dezbate şi vor decide câştigătorii primei ediţii. Bineînţeles, vor înmâna premiile şi vor petrece împreună cu talentaţii câştigători. Premiile constau în sume de bani, cu valoare totală de 4.000 de euro, trofee şi diplome!“, se arată într-un comunicat de presă al Centrului „Carmen Saeculare“ Neamţ.
Echipa ViceBusters Film Challenge a anunţat că, înainte de gală, o oră întreagă va fi dedicată covorului roşu pentru concurenţi. Li se vor alătura cei patru juraţi, care vor fi disponibili pentru poze, autografe, dar mai ales pentru socializarea cu fanii şi concurenţii. De partea de entertainment se va ocupa DJ Adrian Şaguna, responsabil de tensiunea muzicală pe covorul roşu, precum şi invitatul special, Cabron, pregătit de o atmosferă incendiară.
-
Actualitate24 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate7 zile,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate7 zile,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină7 zile,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină6 zile,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitateo săptămână,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți