■ arbori căzuți, acoperișuri smulse și intervenții multiple ale pompierilor ■ au fost înregistrate rafale de vânt de 70-80 km/h ■
În această dimineață, în jurul orei 06:10, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț au intervenit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Piatra-Neamț, pentru îndepărtarea unui arbore căzut peste două autoturisme parcate. Din fericire, nu au existat victime.
Ulterior, pompierii au intervenit pe strada Bâtca Doamnei, la intersecția cu drumul spre satul Agârcia, unde un alt arbore s-a prăbușit pe partea carosabilă, blocând circulația. Tot în această dimineață, un echipaj a acționat pe strada Anton Vorel pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil, care a lovit un autoturism.
Situațiile de urgență au continuat în comuna Dumbrava Roșie, unde un turn din tablă prezenta risc de cădere. În urma unui apel la 112, pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț, împreună cu SVSU Dumbrava Roșie, s-au deplasat la fața locului. Aceștia au constatat că un coș de fum dezafectat, cu o înălțime de aproximativ 25 de metri, amplasat în curtea unei gospodării, reprezenta un pericol iminent. Intervenția a fost realizată cu ajutorul unei șufe pentru asigurarea turnului.
Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo extreme, caracterizate prin rafale de vânt puternic, pompierii au intervenit în municipiul Piatra-Neamț în mai multe locații:
pe Bulevardul Traian, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție din acoperișul unui bloc ce prezentau risc de cădere;
pe strada Progresului, pentru prinderea unor elemente de construcție instabile de pe acoperișul unui bloc;
pe strada Orhei, pentru îndepărtarea unor bucăți de tablă desprinse de pe acoperișul unui bloc cu 10 etaje;
pe strada Mihai Eminescu, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție din acoperișul unui bloc cu 3 etaje.
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea cod portocaliu de vânt puternic până la ora 13:00, fiind vizate localitățile: Piatra-Neamț, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Bodești, Girov, Gârcina, Ștefan cel Mare, Negrești și Dobreni.
Inițial, avertizarea era valabilă pentru intervalul 08:00 – 10:00, marți, 17 decembrie, iar meteorologii au anunțat rafale de vânt de 70-80 km/h în județul Neamț. Pentru siguranța cetățenilor, autoritățile au transmis un mesaj Ro-Alert, avertizând populația cu privire la condițiile meteorologice periculoase. Cetățenii au fost sfătuiți să dea dovadă de prudență sporită, să evite deplasările în zone expuse și să asigure obiectele care ar putea fi luate de vânt.
Site-ul www.monitorulneamt.ro folosește cookie-uri!
Începînd de astăzi, 25 mai 2018, a intrat în vigoare GDPR (General Data Protection Regulation), noul regulament privind datele personale din Uniunea Europeană, și avem nevoie de acceptul dvs. explicit ca să vă oferim, în continuare, jurnalism independent și verificat. Vă asigurăm că avem o tradiție în a păstra, în siguranță, datele și vă rugăm să acceptați noile condiții apăsând butonul AM ÎNȚELES ȘI ACCEPT din partea dreaptă sus.
Redacția Monitorul de Neamț și Roman împreună cu partenerii săi utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automată a datelor, pentru a livra către dvs. articole și reclame esențiale. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site. Aveți posibilitatea să luați oricînd altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, vă rugăm să citiți Politica de folosire a cookie-urilor și Politica de confidențialitate, pentru a înțelege conținutul și sensul acestor proceduri.
Vă mulțumim pentru acceptul dvs. care este, în ultimă instanță, un accept pentru a participa la expunerea faptelor și informațiilor care ne ajută să rămânem liberi și informați!