Vadu Rãu, descoperire epocalã?

• un profesor de istorie din Farcasa este convins cã a descoperit în punctul Vadul Rãu piese de piatrã similare celor de la Tãrtãria, Alba • este vorba despre tãblite de lut ars pe care sînt încrustate semne grafice • la Tãrtãria, tãblitele respective au fost datate ca fiind realizate între anii 4500-4300 î.e.n., adicã cu 1.000 de ani mai vechi decît cele mai vechi tãblite acoperite cu scriere cuneiformã, descoperite în Sumer, pe teritoriul actualului Irak •

Comuna Farcasa, printr-o descoperire arheologicã fãcutã de cãtre profesorul de istorie Dumitru Ionitã, în punctul Vadu Rãu, ar putea intra în istoria marilor întîmplãri care dau peste cap teorii ce par „bãtute-n cuie“. Aceasta numai în conditiile în care specialistii în domeniu vor certifica cele sustinute de cãtre dascãlul din Farcasa, care alãturã cele 300 de piese de piatrã, acoperite cu un strat de lut ars de la Vadu Rãu, descoperirilor confirmate stiintific, de la Tãrtãria, judetul Alba. „Întîmplãtor am descoperit o serie de piese de piatrã, de diverse forme si dimensiuni, ce comportã relative similitudini cu tãblitele de la Tãrtãria, descoperite în 1961, de cãtre regretatul arheolog Vlasa, si care certificã existenta unui «centru» de scriere protoliterarã pe teritoriul României“, a declarat profesorul Dumitru Ionitã. Cît priveste piesele scoase la luminã de cãtre apele Bistritei pe un grind din Vadu Rãu, acestea au atras atentia tînãrului profesor din zonã prin forma lor deosebitã, precum si prin semnele grafice înscrustate, dupã spusele sale, în stratul de lut ars ce acoperã piatra. „Pe tãblitele descoperite de muncitori, ultimele chiar în iarna 2004-2005, sînt incizate o serie de semne figurale abstracte. Asemãnarea cu cele descoperite la Tãrtãria tocmai aici se produce. Asta m-a fãcut sã leg descoperirea de la Vadu Rãu celei din Alba si de aici ideea unui alt centru cultural, ce comportã un stadiu precursor al scrierii sumeriene datatã pe la 3300 Înainte de Hristos“, a afirmat profesorul Ionitã. Referitor la obîrsia acestor piese în zona Vãii Bistritei, profesorul emite ipoteza: „în zonã ar fi existat un atelier neolitic de confectionare a acestora si prin diverse cãi ar fi fost, mai apoi, rãspîndite pînã în vestul României, la Tãrtãria“. Afirmatia sa ia de bazã numãrul pieselor, „la Tãrtãria descoperindu-se trei tãblite, pe cînd la Vadu Rosu trei sute, din care 120 comportînd semne grafice“. Piesele descoperite la Dumitru Ionitã se aflã în proprietatea sa, alãturîndu-se altor piese cu valoare documentarã colectionate de-a lungul timpului. „Sînt un pasionat colectionar de obiecte ce atestã documentar istoria Vãii Bistritei. Numãrul pieselor achizitionate se ridicã la 2.000 si le pãstrez cu sfintenie“, a spus colectionarul, desi ar fi interesat sã primeascã un sprijin de specialitate în alcãtuirea unui punct muzeistic, care sã facã cunoscutã colectia sa. „Dacã cei autorizati în domeniu m-ar întelege, ar accepta expunerea colectiei într-o locatie specialã pentru accesul publicului, dar în conditii de securitate maximã, iar banii încasati sã intre în bugetul localitãtii Farcasa“, a declarat profesorul Ionitã. Dintre piesele ce ar putea retine atentia iubitorilor de istorie, ce se aflã în colectia profesorului Ionitã, am retinut „sceptrul voievodal de ceremonial al lui Stefan cel Mare“, „clopotul de ceremonial al lui Petru Rares“, „icoana lui Daniil Sihastru“, la care spune colectionarul s-ar fi închinat Marele Voievod Stefan si multe altele. Prin pasiunea sa de colectionar, profesorul Ionitã nu pare însã sã fie agreat de cãtre colegii de breaslã, multi considerîndu-l un aventurier. Se pare cã si specialistii în aheologie de la Complexul Muzeal Neamt nu prea sînt interesati de descoperirea de la Vadu Rãu. Totusi, cã profesorul Ionitã a descoperit ceva este de netãgãduit. Ce anume, urmeazã ca într-un viitor apropiat sã aflãm. „Unii spun cã prin activitatea mea ca istoric as vrea sã le iau locul. Nu este adevãrat. Vreau sã se stie cã istoria curge printre noi si pentru a o observa trebuie sã fim atenti la tot ce ne înconjoarã. Acesta a fost si motivul pentru care am dorit sã discut cu redactia Monitorului de Neamt, sã se afle despre ceea ce istoria locurilor ne semnaleazã din cînd în cînd, iar mie, considerîndu-mã un «ales» al istoriei, mai mult ca la altii“, a mai afirmat profesorul Dumitru Ionitã.

Tãblitele de la Tãrtãria – cea mai veche scriere? În 1961, arheologul Nicolae Vlasa a fãcut o descoperire epocalã, recunoscutã de unii strãini, negatã de unii istorici din România. Încã se mai afirmã ca plãcutele au fost puse acolo chiar de arheolog sau au fost aduse în traistã de un negustor din Sumer! Vlasa a gãsit un mare complex de cult si schelete umane sfãrîmate. Într-o groapã cu materiale de tip Turdas au fost descoperite 26 de figurine de teracotã, trei figurine de alabastru si trei plãcute de lut ars. Douã plãcute au o scriere pictograficã, fiind mai vechi cu douã milenii decît cele descoperite la Djemer-Nasr, Kis si Uruk din Sumer, datate 3300 i.H. Profesorul Marco Merlini de la Roma afirmã cã „spiritualitatea danubianã este una dintre mamele culturii europene“. Mai categoric, doctorul Napoleon Sãvescu din Statele Unite sustine cã spiritualitatea pelasgicã (dacicã, mai tîrziu) se aflã la originea civilizatiei europene si nu numai. Napoleon Sãvescu a ridicat un monument la Tãrtãria pentru a marca vechimea scrierii de pe malul Muresului. Este un scris magic, la care aveau acces doar cei initiati. Mormîntul în care au fost gãsite acele tãblite, a apartinut probabil unui sacerdot. Aceasta reprezintã o descoperire extrem de importanta întrucît tãblitele respective au fost datate prin metoda carbonului radioactiv ca fiind realizate între anii 4500-4300 î.e.n., adicã cu 1.000 de ani mai vechi decît cele mai vechi tãblite acoperite cu scriere cuneiformã, descoperite în Sumer, pe teritoriul actualului Irak. Prin analogie cu pictogramele din scrierea sumerianã, cu care prezintã o asemãnare frapantã, tablitele de la Tãrtãria au fost descifrate. Citind în sensul invers acelor de ceasornic, textul scris pe tablita rotundã este urmãtorul: „4 NUN KA SA UGULA PI IDIM KARA I“, în traducere „(De cãtre cele) 4 conducãtoare, pentru chipul zeului Saue, cel mai în vîrstã (conducãtorul- patriarhul – sacredotul – preotul suprem, (în virtutea) adîncei întelepciuni, a fost ars unul“. Adicã inscriptia ne vorbeste despre ritualul mortii si arderii unui sacerdot care si-a sãvîrsit slujba într-un anumit termen al conducerii sale. (Paul Lazãr Tonciulescu – „De la Tãrtãria la Þara Luanei“, pag. 9-15).