Contactează-ne

Prima pagină

„Vacile sunt subordonate omului, iar talanga e subordonată vacii”. „Perle“ în tezele elevilor de la Evaluarea Națională

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ și anul acesta, rețelele de socializare și presa abundă cu detalii despre inepțiile scrise de unii candidați la proba de Limba și literatura română, la Evaluarea Națională ■ ei sunt dintre cei care, an de an, îngroașă rândul analfabeților funcționali ■

De ani de zile, după examenele naționale „perlele” scrise de către elevi, la anumite discipline de examen, fac furori în mediul on-line și în presă. Nici în 202,  lucrurile nu stau altfel. La proba de Limba și literatura română a examenului de Evaluare Națională (foto Antena2 CNN), una susținută de absolvenții de gimnaziu luni, 19 iunie, au apărut asfel de exprimări, care fac deliciul celor ce le citesc.

Unul din itemii din exercițiile de anul acesta a constat în transcrierea propoziției subordonate din enunțul: „Fiecare cunoștea ce sunet scoteau tălăngile de la vacile sale”. Cerința a pus la încercare „imaginația și creativitatea”, unor elevi mai puțini știutori de carte, care au venit rapid cu soluții, chiar dacă nu au învățat.

Un „șugubăț”, în ignoranța sa, a scris în broșura de examen: „Vacile sunt subordonate omului, iar talanga e subordonată vacii”. Într-un alt enunț, elevii au avut ca cerință să găsească două figuri de stil dintr-un text. În loc de „piercing-uri”, cum e corect gramatical, un elev a inventat o nouă variantă a termenului englezesc și a scris „pirsuri”.

Și în exercițiul unde trebuiau să argumenteze importanța respectării regulilor, un elev a venit cu o explicație abracadabrantă, de genul: „Foarte, foarte importante sunt regulile. Ce ne-am face fără ele? Fără reguli, ar fi lupte și războaie! Și chiar sunt!”. Un alt candidat a scris la subiectul unde trebuiau să prezinte un element comun din două texte,că: „Elementul comun este că subiectele la Evaluarea Națională conțin ambele texte”.

Un alt item de examen solicita candidaților să elaboreze două enunțuri. În primul, verbul „a face” se cerea să fie la imperativ negativ, iar în al doilea pronumele „ea” să aibă funcția de complement prepozițional. „Nu face pe ea!”, a găsit soluția unul din candidații „docți”. Un alt analfabet funcțional nu s-a putut decide dacă o afirmație este adevărată sau falsă.

Și a scris că rezultatul este „între”, încercând să acopere ambele căsuțe. Alt elev a apelat la o găselniță, pentru a ajunge la cele 30 de cuvinte cerute, astfel că a scris complet pe lângă subiect, despre cum a citit diverse texte pentru proba de Limba română. Așa cum am mai arătat, candidații au avut de rezolvat și subiecte pe baza a două texte suport. Unul dintre subiectele-a impus să elaboreze două enunțuri.

În primul, elevii trebuiau să folosească verbul ”a face” la imperativ negativ, iar pronumele personal de persoana a III-a feminin ”ea” se cerea să fie complement prepozițional. Un elev a preferată să economisească timp și a rezolvat ambele cerințe deodată debitând o propoziție negativă; ”NU face pe ea!”, care, de fapt însemna: „Nu face dezordine!”/ ”Vorbim despre ea”.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending