Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Vaccinarea HPV, esec si punct final

Știre publicată în urmă cu

în data de

• DSP nu mai are în acest moment nici un ser în stoc • din pãcate, protejarea fetitelor împotriva cancerului de col a fost un esec total •

Programul de imunizare a fetitelor împotriva cancerului de col uterin s-a sfîrsit oficial, în acest moment nemaifiind vaccinuri în stocurile Directiei de Sãnãtate Publicã Neamt. Putinele seruri care mai existau la începutul acestui an fie au fost utilizate, fie au expirat si au fost distruse astfel încît programul a sucombat în liniste, prin dezinteres. În 2009, Ministerul Sãnãtãtii si-a propus sã reducã mortalitatea prin cancerul de col uterin la femei prin impunerea unor mãsuri preventive. Astfel, s-a luat decizia vaccinãrii fetitelor cu vîrste cuprinse între 12 si 14 ani, care încã nu si-au început viata sexualã. S-a fãcut o catagrafie a celor care se încadrau în program si s-a stabilit cã la nivel national ar fi trebuit protejate circa 100.000 de copile, iar în Neamt 5.400. Din pãcate, din cauza lipsei unei campanii de informare, dar si a unor zvonuri nejustificate medical de pe internet care arãtau cã vaccinurile ar putea da efecte adverse grave, pãrintii fetelor din Neamt au refuzat în masã imunizarea. De aceea au fost vaccinate în total doar 36 de eleve. În anii urmãtori, pentru a nu se irosi vaccinurile care fuseserã achizitionate de stat, acestea au fost distribuite cabinetelor ginecologice pentru a fi fãcute si tinerelor cu vîrste de pînã la 25 de ani. În aceste conditii, vaccinarea a avut mai mult succes, tinerele fiind mai interesate de aceastã metodã de protectie. În acest moment, la mai bine de 4 ani de la debutul campaniei de imunizare, nu mai existã vaccinuri disponibile în stocurile DSP, mai existînd foarte putine prin cabinetele ginecologilor. Vaccinurile anti-HPV conferã protectie împotriva mai multor tulpini ale virusului Papiloma care este acuzat de aparitia cancerului de col. Timpul a dovedit cã vaccinurile nu au nici un fel de efecte adverse, astfel încît medicii spun cã pot fi utilizate fãrã probleme, numai cã acum nu mai existã. Din pãcate, cu sau fãrã vaccinare, cazurile de cancer de col depistate la femei au fost din ce în ce mai numeroase în Neamt. La sfîrsitul semestrului întîi al acestui an erau în evidentele oncologilor 1.121 de paciente cu tumori ale colului uterin, 500 fiind din mediul rural si peste 600 din orase.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending