Urşii revendică Parcul Cozla

În ultimele săptămâni, pe lângă stresul provocat nouă, pietrenilor, de Marea răscolire a oraşului, în numele „progresismului”, ni s-au adăugat noi cote de stres, de către niște RO-ALERT-uri. Prin aceste suplimente de stres, eram avertizaţi că în unele zone ale municipiului se plimbă, ca vodă prin lobodă, nişte urşi fără viză de flotant. Prin RO-ALERT-uri, ni se cerea imperios să nu stresăm urşii şi să stăm „închişi în case”.

Responsabilitatea, pentru consecinţele întâlnirii cu vreun urs iresponsabil, nu revine autorităţii locale, ci exclusiv persoanei care nu respectă soluţia propusă prin RO-ALERT, statul în casă. Ni s-a cerut, ca şi în perioada pandemiei Coronavirus, să nu ieşim din case, cât timp vor bântui urşii prin municipiul nostru. Au ajuns oare urşii să fie o altă specie, evoluată, de Coronavirus? Noroc că nu ni se cere să purtăm și mască anti-urs, că puşcă nu avem voie, nu permit „progresiştii” deschiderea sezonului la urs.

Numai urşii au permanent deschis sezonul la oameni, că de ceva vreme, nemțenii cad pe capete, victime ale acestora. Acum, am fost alertaţi că urşii se plimbă nestingheriţi prin zonele „Bâtca Doamnei” şi „La Caiace”. În primă instanţă, m-am gândit că o fi vorba despre urşii de prin Predeal, Sinaia sau Braşov, care au golit tomberoanele de pe acolo şi au venit la Piatra Neamţ să tatoneze noi oportunităţi.

Dar nu am rezistat nici tentaţiei de a lua în calcul şi faptul că ar fi vorba despre urşii din Parcul Cozla, relocați de Primăria Piatra Neamţ la o rezervaţie din Zărnești, care îşi caută acum, debusolaţi, drumul de întoarcere acasă. În anul 2018, a fost relocată ursoaica Anca, care a stârnit compasiunea unor asociaţii „progresiste”, filourse, șocate de deplasarea acesteia în cerc prin cușca strâmtă, alocată de Primăria Piatra Neamţ.

Mare lucru şi cu aceste asociaţii, preocupate cu protecţia animalelor, care coboară cu grija până la nivelul rădastelor, stresate de construcţia unui pod sau a unei autostrăzi, atât de necesare pentru oameni. Nu am auzit de compasiunea manifestată de vreo asociaţie „progresistă” (ONG), privind deplasarea oamenilor în cerc prin casă, timp de aproape doi ani, cât a durat pandemia, când am fost obligaţi să stăm izolaţi.

Am fost martorii numeroaselor proteste „progresiste” în apărarea urşilor ţinuţi în cuști și a urşilor agresivi, hăituiţi sau împuşcaţi, dar nu am auzit de nicio formă de protest în apărarea oamenilor mutilaţi sau ucişi de urşi. Dacă un om omoară un urs, acesta riscă ani grei de puşcărie. Dacă un urs omoară un om, acesta riscă doar o relocare.

„Cultura Cozla”, va surclasa „Cultura Cucuteni”

După RO-ALERT-urile primite, ni s-a cerut ca prin prezența noastră să nu stresăm urşii semnalaţi, am renunţat la plimbările cu piciorul prin zonele în care aceştia îşi marchează teritoriul. Am rămas în aşteptarea vreunui mesaj din partea Primăriei, care să ne anunțe că s-a eliberat teritoriul respectiv şi că primarul şi-a reluat activitatea de relocare a urşilor, ca vajnic protector al acestora.

În aşteptarea semnalului de relocare mi-am relocat şi eu zona plimbărilor mele, consacrându-mă exclusiv traseului de pe muntele Cozla, zonă declarată „liberă de urşi” de către primarul Carabelea, la preluarea mandatului. Pe Cozla mi-am reîntâlnit vechi cunoştinţe, ahtiate pentru mersul pe jos, cu care mă salut cordial şi mai schimb păreri critice cu privire la „progresismul” cuibărit la primărie, încă de pe vremea primarului Gheorghe Ştefan, continuat de Dragoş Chitic şi ridicat la cote superioare de Andrei Carabelea.

Progresism care umple Parcul Cozla de betoane, nimic tradiţional, cum ar fi piatra şi lemul, de care fostul primar, Nicu Albu, făcuse o binefăcătoare şi relaxantă risipă. Parcul Cozla, construit şi dat în folosinţă, în 1904, de către primarul Nicu Albu, avea un păienjăniș de trasee, bine amenajate şi mobilate, în care nu riscai să te plictiseşti de monotonia drumului, dar riscai să te rătăceşti pentru moment.

Astăzi, acel păienjăniș de trasee nu mai există, fiind dispărut sub asaltul degradării sau al vegetaţiei. Nu mai rişti să te rătăceşti pe Cozla, dacă iei urma betonului de la „Colibele haiducilor”, şi până la „Trei căldări”, fără a avea nevoie de vreun indicator, sau GPS. Un pensionar mucalit, rezemat în baston, îmi povestea despre viitor, privind spre „Trei Coline”, că peste veacuri, arheologii se vor minuna de „Cultura Cozla”, când vor descoperi betoanele, cum s-au minunat de „Cultura Cucuteni”, când au descoperit oalele sparte și potcoavele de cai morți.

De pe urma lui Nicu Albu nu a mai rămas decât cuşca goală a urşilor, pe care primarul Carabelea vrea s-o populeze cu un monument al ursului încarcerat, care să simbolizeze memorialul durerii acestuia. Ar trebui să propunem, ca şi în fața cuştii, să fie plasat un monument, care să simbolizeze „primarul relocator”.

Primarul Carabelea se laudă, pe unde are prilej, că va reface Parcul Cozla în stil tradiţional. Cu toate că pe vremea lui Nicu Albu betonul era inventat, tradiţional însemna piatra, lemnul, târnăcopul, lopata şi stilul clasic. Pentru „progresismul” din primăria zilelor noastre, tradiţional înseamnă betonul, buldozerul, excavatorul şi stilul futurist.

Mica noastră comunitate, de plimbăreţi nostalgici prin Parcul Cozla, a fost șocată zilele trecute de un nou anunţ RO-ALERT: „Atenţie, urşi pe Cozla!”. Cu ocazia acestei alerte, ni s-a cerut să nu mai frecventăm nici Parcul Cozla şi să stăm preventiv acasă. În cazul pensionarilor, o întâlnire de gradul zero, cu energicul patruped, fuga nu poate fi o soluţie.

Peste deal, în comuna Gârcina, pentru un om, întâlnirea cu ursul a fost tragică, zilele trecute. După cum a fost și pentru alți nemțeni din mai multe localități. Autoritatea noastră locală, luând în studiu cazul semnalat pe Cozla, a investigat şi a stabilit savant că ursul cu pricina are vreo 200 de kilograme, dar că „este emotiv” la vederea omului. Drept care s-a considerat că la intrarea în Parc, sau pe unde s-o mai intra, să nu se pună afişe de avertizare cu „Atenţie urşi!”.

După RO-ALERT, ne-am muncit minţile să înţelegem despre ce urşi ar fi vorba. La început i-am bănuit pe urșii semnalaţi prin „Bâtca Doamnei” şi „La Caiace”, dar nu am înţeles pe unde or fi trecut Bistriţa. Pe la baraj nu, din cauza pescarilor de pe acolo, iar pe la Puntea de la Ştrand nici atât, că primăria nu a terminat cu reparatul acesteia. Să fi trecut pe podul de la „Căprioara”, greu de crezut.

Am avut o revelaţie, amintindu-mi de urşii relocati de primărie la Zărneşti. Or fi evadat de acolo, cu intenţia vădită de a-şi revendica „Parcul Cozla”, în care vieţuiseră oficial din 1903, acum 120 de ani, și din care au fost scoşi forţat. Ne-am resemnat, părăsind Parcul Cozla, pentru a nu leza sentimentele „progresiştilor”, care susţin că omul trebuie să accepte buna convieţuire cu ursul, cu orice risc.

Pentru un „progresist”, care se respectă, între omul stresat de prezența liberă a ursului, cu riscul de a-i cădea victimă, şi ursul din cuşcă, stresat de prezența omului liber din afara ei, contează ursul. Dacă oamenii s-au înmulţit fără măsură, aceştia mai pot fi răriţi, de viruşi, de războaie, de urşi sau prin alte soluţii mai eficiente.

Îmi amintesc, din copilărie, de rarele momente de teroare, provocate pietrenilor de evadarea vreunui urs din cuşca Parcului Cozla. Oraşul devenea pustiu, dar nu pentru mult timp. Autorităţile se mobilizau imediat şi rezolvau, fie prinzându-l, fie împuşcându-l. Autorităţile beneficiau pe atunci de libertatea de a decide, nu existau „directive UE”, nu existau ONG-uri calificate în „protecţia animalelor”, care te obligă să umbli cu flori în ţeava puştii sau să nu pui coadă la topor când te prind prin pădure.

De consecinţele întâlnirii omului cu un urs fără lesă, ca şi în cazul întâlnirii omului cu un virus Covid, de vină este numai omul, pentru că „nu a stat în casă” cum i s-a cerut. Până ce Primăria va înlocui grija faţă de urs cu grija faţă de om, ar fi bine să ne indice unde putem găsi un loc de relaxare, altul decât locuinţa de domiciliu sau cimitirul.

S-a ajuns la situaţia tragi-comică, în care Parcul Cozla nu poate asigura o rezervaţie acceptabilă pentru urşi, dar nici o rezervaţie sigură pentru oameni. Zilele trecute, primarul Carabelea a crezut că ne face o mare bucurie, anunţându-ne că în Parcul Cozla se va organiza o expoziţie originală în aer liber, plasată între „Trei Coline” şi „Trei Căldări”. Expoziţia, constând în prezentarea unor personaje din poveştile noastre nemuritoare, de proporții impresionante, realizate din lemn masiv.

Iar alăturea vor fi amenajate şi spaţii de joacă pentru copii. Expoziţia poate fi vizitată de adulţi, dar mai ales când aceştia sunt însoţiţi de copii și nepoţi. Ca bucuria să ne fie deplină, domnul primar ar trebui să precizeze, dacă printre personajele prezentate, nu vom avea surpriza să ne întâlnim şi cu ursul, în carne şi oase, precum cel din povestea „Ursul păcălit de vulpe”.

Până ne asigură domnul primar, că nu există o asemenea surpriză, noi, cu copiii sau nepoţii noştri, nu vom putea urca Cozla, să vizităm expoziţia sau spaţiul de joacă, decât în prezenţa altui personaj, vestitul vânător de urşi, din romanul lui Karl May. Pentru a fi în asentimentul protectorilor urșilor, ar fi cazul să dovedim mai multă frăţietate faţă de aceste animale. Să ieşim din case, să-i căutăm şi să-i îmbrăţişăm, chiar dacă aceştia nu vor înţelege deloc ce urmărim.

Poate ar fi vremea, în care urşii să iasă din cuşti şi să umble liberi, iar oamenii din prudenţă, să le ia locul. Astfel, urşii vor scăpa de statutul de închiși în cușcă, care va fi preluat de noi, în schimbul libertăţii lor. Poate ar fi vremea, ca ursul să devină animal de companie, să doarmă cu noi în casă, să ne plimbăm cu el în lesă, iar la momentul iluminării noastre, să umble ursul cu noi în lesă, pentru a vedea şi noi ce înseamnă viaţa de urs.

Poate ar fi vremea, ca în Parcul Cozla, alături de monumentul ursului încarcerat şi al „primarului relocator”, să fie plasat şi monumentul pietreanului victimă a ursului, alcătuind un triptic memorial. În fața cărora, vizitatorul grădinii publice să încerce să se relaxeze, descifrând care este ursul, care relocatorul şi care victima. O simbolistică perfectă, pentru vremurile ce ne sunt date să le trăim. Mai rămâne un amănunt de descifrat, pentru a afla cine este mai îndreptăţit să revendice Parcul Cozla, ursul sau omul?