Contactează-ne

Actualitate

Urs chinuit din cauza unui contract… lipsă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sălbăticiunea s-a prins într-o şufă ■ ore în şir ursul s-a chinuit pentru că primăria din Ceahlău nu avea un contract cu o asociaţie de vînătoare ■ în cele din urmă animalul a fost tranchilizat, i s-au îngrijit rănile şi eliberat ■

Un urs captiv într-o şufă din gardul unei gospodării din Ceahlău s-a chinuit să se elibereze ore în şir, în totakl vreo 12. Deşi autortăţile ştiau de acest lucru, nu au putut interveni deoarece primăria nu avea încheiat un contract cu o asociaţie de vînătoare, ai cărei membri puteau interveni în astfel de cazuri pentru tranchilizarea şi eliberarea sălbăticiunii.

Întîmplarea a avut loc pe 10 septembrie 2021. Animalul mai fusese prin zonă, iar în ziua amintită a rămas captiv în sîrma ghimpată a gardului. Lipsa contractului a blocat orice intervenţie pentru salvarea ursului, care s-a chinuit vreo 12 ore. Contractul a fost în cele din urmă semnat, la urgenţă, cu Asociaţia Lupul Cenuşiu, iar abia după acel moment a fost tranchilizat şi i s-au acordat îngrijirile medicale pentru rănile suferite cît timp s-a chinuit să se salveze. Din fericire a fost vorba de leziuni superficiale, ulterior sălbăticiunea fiind eliberată în natură.

„Vînătoarea nu este permisă, astfel că Ministerul Mediului a făcut o procedură pentru a se putea acţiona în astfel de situaţii. Acţiunea este graduală, adică se merge de la împuşcare, dacă ursul este foarte agresiv, pînă la relocare sau eliberare, aşa cum a fost cazul acum“, a declarat Raul Papalicef, şeful Asociaţiei Lupul Cenuşiu.

În iulie 2021, Ministerul Mediului a impus tuturor primăriilor din zona de munte să încheie, în termen de 60 de zile, contracte cu asociaţii de vînătoare pentru a se putea interveni în cazuri cum a fost cel prezentat acum. Un caz similar a avut loc recent la Bicaz Chei, reuşindu-se eliberarea ursului captiv tot într-un gard. În comuna menţionată, în nenumărate rînduri localnicii au fost avertizaţi de prezenţa urşilor prin mesaje Ro Alert.

Ultimul a fost transmis în noaptea de 11/12 septembrie 2021, în jurul orei 00:23, cînd, din nou, a fost semnalată prezenţa unui animal în zona carierei de piatră, conform unei informări a ISU Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Continuă meciul Primărie vs Prefectură pe tema parcărilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Primăria a zis că problema parcărilor e una... urgentă şi a cerut părerea Prefecturii ■ Prefectura a opinat că nu e nicio urgenţă ■

Meciul Primărie vs Prefectură pe tema parcărilor din Piatra Neamţ continuă.

Primăria, care zice că problema necesită o rezolvare urgentă, a cerut opinia Prefecturii privind scurtarea termenului de consultare publică. Prefectura a opinat că nu e nicio urgenţă. Evident fără nicio legătură cu meciul, trebuie avute în vedere câteva “amănunte”.

Prefectul e PSD, iar primarul PNL. Consultările publice, că au fost 30 sau mai puţine zile, au fost de formă în 99,99% din cazuri. Pe la CJ-ul condus de PSD se fac şedinţe „de urgenţă” pentru nişte teme minore, dar Prefectura nu se mai ofuschează. În rest… totul e administraţie în interesul pietrenilor. Vă prezentăm în continuare comunicatul municipalității.

„În data de 28 aprilie, Primăria Piatra-Neamț a solicitat un punct de vedere Instituției Prefectului – Județul Neamț referitor la oportunitatea invocării caracterului de urgență în problema parcărilor de reședință din Piatra-Neamț.

Concret, interogarea se referea la oportunitatea reducerii termenului de consultare publică, conform art. 7 din Legea nr. 52 / 2003 privind transparența decizională în administrația publică, motivat de incertitudinea cu privire la situația parcărilor în care se află 19 mii de pietreni și familiile lor.

Primarul Andrei Carabelea: „Ne aflăm într-o situație care impune soluții imediate. Pietrenii își doresc rezolvarea cât mai rapidă a acestei crize. Asta ne demonstrează numeroasele reacții primite pe toate canalele de comunicare. Tocmai din această cauză, cu argumente legale, am solicitat Instituției Prefectului un punct de vedere referitor la soluționarea în regim de urgență a crizei parcărilor. După două săptămâni, răspunsul prefectului a venit prin curier, făcând 3 zile de la Prefectură până la Primărie. Mai mult decât atât, răspunsul prefectului transmite sec că situația parcărilor de reședință nu e nici urgentă și nici nu are circumstanțe excepționale. Așadar, pentru a nu risca o altă contestație în instanță doar pentru a bloca activitatea primăriei, așteptăm epuizarea termenului de 30 de zile pentru dezbaterea publică. Apropos de dezbatere publică, 84% dintre pietrenii care au răspuns susțin rezolvarea rapidă a crizei parcărilor prin reducerea termenului de consultare publică… Pietrenii trebuie să știe: noi  găsim soluții la orice problemă, prefectul caută probleme la orice soluție.”

Singura variantă pentru ieșirea cât mai rapid din situația de criză o reprezintă adoptarea unui nou regulament care să nu fie contestat din aceleași motive de procedură, nicidecum de fond.

Proiectul de Hotărâre și Regulamentul sunt postate spre dezbatere publică pe site-ul oficial al Municipiului Piatra-Neamț din data de 02.05.2022, la adresa https://www.primariapn.ro/dezbateri”.

Citește știrea

Actualitate

Seif furat din sediul unei firme. Ce sumă era în „casă“ şi unde au fost descoperiţi suspecţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cercetările efectuate de poliţiştii din Neamţ şi Bacău au dus la identificarea a doi suspecţi ■ urma să se ceară arestarea preventivă ■

Furtul unui seif de la o societate comercială a fost reclamat de reprezentanţii firmei, iar după două săptămâni de cercetări suspecţii au fost identicaţi, fiind vorba despre două persoane din judeţul Neamţ. Sesizarea a fost depusă pe data de 29 aprilie 2022, susţinându-se că în cutia metalică furată erau 40.000 de lei.

Ancheta avea să se concretizeze astăzi, 16 mai, când investigatorii de la serviiciile criminale din cadrul inspectoratelor de Poliţie Bacău, în colaborare cu colegii din Poliţia Neamţ, au efectuat trei percheziţii domiciliare. La descinderi au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care şi un autoturism, o limuzină Mercedes.

„În baza mandatelor de aducere, doi bărbaţi, de 26 şi 30 de ani (din Roman şi Gâdinţi, judeţul Neamţ), au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, pentru cercetări, iar, ulterior, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore“, au transmis anchetatorii. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cei doi suspecţi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Acestea pot fi arest preventiv, la domiciliu sau control judiciar. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, la misiune participând poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Bacău, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău, Poliţiei Roman şi Postului de Poliţie Gâdinţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, precum şi cadre de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Pe data de 14 mai 2022, poliţiştii nemţeni au rezovat un alt furt. În cazul a patru persoane s-a dispus arestul la domiciliu, iar pentru două controlul judiciar, ele fiind acuzate că, la începutul acestei luni, au sustras 2.300 de litri din rezervoarele camioanelor parcate în curtea unor firme din Târgu Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Arestaţi casnici pentru furturi de combustibil. Tone de motorină au fost sustrase din rezervoarele unor camioane

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în două rînduri, şase tineri au furat motorină din rezervoarele unor camioane parcate în cuţile unor societăţi ■ la un preţ mediu de 8 lei pe litru, paguba depăşeşte 18.000 de lei ■

Doi tineri au beneficiat de clemenţă şi au fost puşi sub cele mai blînde măsuri preventive, arest la domiciliu şi control judiciar, după ce, în două rînduri, au furat nu mai puţin de 2.300 de litri de motorină pe care au vîndu-o mai apoi la doritorii de chilipiruri.

„Afacerea“ ilicită le-a fost stricată de anchetatori care au documentat activitatea infracţională, iar pe 14 mai 2022, oamenii legii au reţinut şase tineri într-un dosar penal ce vizează săvîrşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.

„Investigaţiile au relevat faptul că, în noaptea de 1 spre 2 mai 2022, un număr de şase persoane cu vîrste cuprinse între 18 şi 29 de ani, din localităţile Răuceşti, Timişeşti şi Tîrgu Neamţ, avînd feţele acoperite cu cagule, ar fi tăiat plasa unui gard şi ar fi pătruns în curtea a două societăţi de unde ar fi sustras din rezervoarele camioanelor o cantitate de aproximativ 1.200 de litri de motorină“, anunţă Poliţia Neamţ.

Cercetările au stabilit că o nouă lovitură ar fi avut loc în noaptea de 5 spre 6 mai, cînd aceleaşi persoane ar fi pătruns, din nou, în curtea uneia dintre cele două societăţi comerciale din Tîrgu Neamţ, de unde au sustras o cantitate de aproximativ 1.100 de litri de motorină, din rezervoarele camioanelor.

Ulterior, aceştia ar fi transportat combustibilul pe raza localităţii Răuceşti, unde au vîndut motorina. La data de 14 mai, în urma documentării activităţii infracţionale a celor implicaţi, cei şase tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore. În cursul aceleiaşi zile au fost prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, iar faţă de patru tineri, cu vîrste cuprinse între 18 şi 19 ani, a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Alţi doi suspecti, de 19 şi 29 de ani, au scăpat cu cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. La un preţ mediu de 8 lei pentru un litru de motorină, paguba în dauna celor două societăţi comerciale din Tîrgu Neamţ depăşeşte lejer 18.000 de lei.

Citește știrea
Advertisement








Trending