Urbea Piatra în oglinda vremii: Despre teatru şi trupe la Piatra Neamţ, la început de veac XX

Coroana de aur a Moldovei, după cum a fost denumită urbea de la poalele Pietricicăi în 1869 de către bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri, a avut onoarea de a găzdui în sala teatrului comunal mai multe trupe teatrale cu o mare diversitate de piese sau spectacole de revistă, în special din Bucureşti, aşa cum rezultă din documentele, presa şi memorialistica vremii din primul deceniu al secolului al XX-lea.

Astfel, în aşezarea, care avea aproximativ 18.000 locuitori, a poposit la 1 februarie 1908 trupa de la Teatrul Vesel din capitala României, piesa Teoria Cocoşului, iar pe 20 februarie actorii Teatrului Regina Maria încântau spectatorii pietreni cu lucrarea Stăpâna de la Paz.

În următoarele perioade ale anului Nicolae Rebega şi Titi Botez, artişti din Bucureşti, au organizat un spectacol cu comedia muzicală de revistă De la munte la mare; d- nul Ion Stănescu a organizat un spectacol cu piesele Fustele de la minister (este în realitate şi în zilele noastre) şi Casa cu stafii (farsa în trei acte de Victor Stănescu); Teatrul Naţional Bucureşti a prezentat spectacolul cu piesa Ion al Vadanei, comedie în trei acte de N. Kiriţescu. Aşadar, câteva aspecte privind atracţia artiştilor şi teatrelor bucureştene pentru această zonă moldavă, avându-se în vedere conform documentelor timpului, pasiunea pietrenilor pentru acest gen de spectacole.

Menţionăm că tradiţia va continua şi în anii deceniului următor, inclusiv în anii Primului Război Mondial, când în afară de trupe în refugiu în această parte de ţară, din Bucureşti, Craiova, Ploieşti şi Iaşi au concertat şi muzicieni de renume. Între ei George Enescu (un mare iubitor al frumuseţilor naturale locale) atât în rândul iubitorilor de muzică în general, dar şi la capul răniţilor din spitalele militare organizate ca urmare a luptelor grele din Moldova în vara anului 1917.

Peste ani, iată ce relata ziarul Telegraful din 4 noiembrie 1929, despre fenomenul teatral nemţean. „Ne ocolesc teatrele. Un strigăt pe care l-au dat de cu vreme. Turneurile artiştilor din Capitală vin până la Bacău – câteodată se opresc la Buhuşi – şi ne întorc spatele. În lumea artiştilor şi-a făcut drum convingerea ca Piatra este o cetate anticulturală. Şi, e locul s-o spunem cu regret, de drept cuvânt.

Pe D-na Agepsina Macri – Eftimiu am văzut-o de nenumărate ori jucând în faţa unei săli goale. Pe Const. Nottara nu-l voi uita niciodată cu câtă tragere de inimă şi conştiinţă artistică a jucat două piese în care avusese cele mai desăvârşite creaţii ale sale în faţa mea, a procurorului de serviciu şi pompierilor de la galerie. Însuşi D-na Agepsina Eftimiu, cu care am avut onoarea să stau de vorbă zilele trecute, mi-a mărturisit că nu înţelege fluxul şi refluxul nostru pentru teatru.

Dacă o clipă am avut intenţia să nu mă opresc prin localitatea dvs., sânt fericită că am biruit neîncrederea mea. Pietrenii au întrecut de astă dată, mi-a spus D-sa – toate aşteptările noastre. Sala plină şi nerăbdătoare de a începe piesa, galeriile şi stalurile tixite de mulţimea amatoare de artă venită la acest spectacol, m-am hotărât să-mi revizuiesc părerea ce aveam despre dvs. La un nou turneu, voi pune Piatra pe primul plan al preocupărilor mele artistice.

Comunică spectatorilor că le sunt recunoscătoare pentru efuziunea cu care m-au întâmpinat la scenă. De astă dată plec din oraşul Dvs. cu cele mai bune impresii. Astfel mi-a vorbit D-na Macri-Eftimiu în timpul unei scurte suspendări de şedinţă, la procesul Mary-ei Dugam“.

În acelaşi cotidian, pe 21 mai 1932, se atrăgea atenţia asupra tărăgănării lucrărilor de acoperire a monumentalei clădiri a Teatrului Comunal, conduse de G.V. Măcărescu (fruntaşul organizaţiei PNŢ Neamţ – n.n.), preşedintele comitetului fantomă pentru teatrul din localitate, privind o subvenţie de 100.000 lei pentru reparaţia lăcaşului de cultură. Dar iată ce ne spune cel încriminat în articolul „Teatrul Comunal“. „Sunt omul cu cele mai multe deziluzii, ne-a spus d-sa. Nimeni n-a îndurat ce am îndurat eu.

C-am avut la alegerile generale numai cincizeci şi ceva de voturi în oraş nu mă descurajează. Dacă urmăream numai voturile, puteam foarte uşor sa nu fac nimic şi să pricopsesc pe toţi lingăii. Că marea mulţime se lasă influenţată de haidăii electorali, desigur că mi-a produs multă durere sufletească. Mă compensează însă un celebru scriitor francez care în trecere prin oraşul nostru a menţionat într-o carte a sa că Şcoala Primară No.1, ce eu am făcut- o, este una din cele mai ideale clădiri de şcoală din Europa“.

Pline de mâhnire sunt şi cuvintele de încheiere ale celui ce a înserat aspectul acestui edificiu pietrean. „Dacă cei mai mulţi se îngrijesc de oraş, înjurându-se ţigăneşte prin gazete, mai prinzi niţică nădejde când vezi pe câte unul care e inexistent aproape în activitatea sterilă şi dezgustătoare a şatrei şi îşi afirmă totuşi prezenţa prin lucruri serioase ce vor vorbi peste zeci de ani. Păcat pentru cel mai frumos oraş de munte al Moldovei că acei care-l iubesc sunt atât de puţini“.