Uniunea Europeană se trezeşte din pumni şi dă semne că doreşte reluarea dialogului cu Rusia

Nu mai este un secret, pentru cei care au ochi să vadă şi urechi să audă, că la data de 24 februarie  2022, când Rusia a invadat Ucraina, guverne europene, care jucau după cum le cânta administraţia Biden a SUA, au convins Ucraina să respingă acordul de pace cu Rusia, care tocmai se scrisese la Istanbul.

Se dovedeşte acum că acel acord, respins de Ucraina la presiunea Occidentului colectiv, întrunea cele mai favorabile rezultate pentru Ucraina, Rusia neavând pretenţia de a anexa Donbasul. Acordul viza doar încadrarea Donbasului într-o Ucraină federală, ceea ce ar fi constituit o rezolvare diplomatică a crizei ucrainene declanşată de aventura extinderii NATO, şi de lovitura de stat din Kiev, orchestrată de CIA a SUA în 2014.

Nu trebuie să uităm care a fost reacţia SUA în 1962 faţă de extinderea forţelor „Tratatului de la Varşovia” în Cuba, când URSS şi-a plasat rachetele în vecinătatea graniţelor cu SUA.

Omenirea a fost atunci la un pas de declanşarea celui de Al Treilea Război Mondial, în care SUA stătea cu degetul pe butonul nuclear.

Conflictul declanşat de sovietici în 1962, a fost detensionat de aplicarea soluţiei diplomatice a dialogului dintre G.F. Kennedy şi N.S.Hrușciov, ambii hotărând să-şi retragă rachetele, plasate la granița adversarului.

Sovieticii şi-au retras rachetele din Cuba, din vecinătatea graniţei SUA, iar americanii şi-au retras rachetele din Turcia, din vecinătatea graniţei URSS. Această retragere reciprocă a condus la consolidarea securităţii fiecăreia dintre părţi.

Recent, în februarie 2022, după 60 de ani, omenirea s-a trezit a fi într-o situaţie similară cu cea din 1962, cu singura deosebire că „Tratatul de la Varşovia” nu mai exista din 1991, iar în 2008 NATO a hotărât să se extindă în Ucraina şi Georgia, până la graniţa Federaţiei Ruse.

Din 24 februarie 2022, au trecut mai bine de 4 ani de război ruso-ucrainean, care nu ar fi avut loc dacă nişte state europene, precum Germania, Franţa şi Marea Britanie, cu ifose hegemoniste, nu ar fi torpilat acordul de pace dintre Rusia şi Ucraina.

După mai bine de patru ani de nenorociri provocate de război, care au marcat negativ până şi Uniunea Europeană, lideri ai statelor europene, care s-au implicat nesăbuit în escaladarea conflictului din Ucraina, au ajuns la soluţia finală, aceea ca UE să reia diplomaţia cu Federaţia Rusă. S-a considerat astfel că refacerea mediului de afaceri cu Federaţia Rusă poate rezolva problemele care nu se pot rezolva prin diplomaţia clasică şi nici pe calea armelor.

Deja, Emmanuel Macron şi Georgia Meloni s-au pronunţat public în favoarea reluării diplomaţiei cu Vladimir Putin, după modelul Trump, diplomaţie întreruptă de către Occident din cauza lipsei totale de previziune.

În siajul Franţei şi Italiei, există semnale că Marea Britanie şi Germania vor să se  alinieze acestei tendinţe.

Mai mult chiar, aceste principale state europene au redescoperit „Drumul Mătăsii” către China, dorind să-şi reia contractele comerciale suspendate ca urmare a aceleiaşi lipsă de previziune.

În tot acest vârtej declanşat de sfârşitul erei hegemonismului american şi de   reorientare a politicilor, România se învârte ca un pui de curcă chior, neştiind unde să se aşeze în poza momentului.

Politica externă a României, puternic influenţată de USR, rămâne una neghioabă, păguboasă şi de prea multă vreme bătută în cuie, într-o lume care este în mişcare, reașezându-și permanent plăcile tectonice.

Scena politică internaţională este extrem de agitată şi de pretenţiile teritoriale din  partea marilor puteri,  care  consideră că „dreptul internaţional” a rămas doar iluzia statelor mici.

Politica internă şi externă a Românei, huiduită copios pe axa București-Focșani-Iași

Un recent sondaj de opinie, realizat de „Avangarde”, evidenţiază reacţia românilor faţă de incapacitatea celor cocoțați la vârful puterii în România.

Reacţia a fost manifestată prin huiduieli de „Ziua Unirii”, huiduieli justificate de  amatorismul cu care este condusă țara de către pripăşiţii zilei, Nicușor Dan şi Ilie Bolojan.

Conform sondajului, 69% dintre români nu aprobă faptul că Nicușor Dan a stat acasă în zilele de 19-23 ianuarie, justificând că nu a vrut să „umble teleleu” pe la Forumul Mondial de la Davos (Elveţia), pentru a nu fi văzut cum îşi etalează „priceperea” cu care se învârte ca un titirez printre participanţi, în căutarea unui loc sau a unui interlocutor.

Tot conform sondajului, 55% dintre români nu sunt de acord cu politica externă promovată de Nicușor Dan, „care este superbă, dar lipseşte cu desăvârşire”.

De remarcat faptul că doar 14% dintre români sunt mulțumiți de politica externă a preşedintelui. Aceşti 14% nu reprezintă decât un sfert dintre românii care l-au votat pe Nicușor Dan în mai 2025.

În acest vid al politicii externe româneşti, creat din lipsă de reacţie, din incoerență sau din interminabilele şedinţe de „analiză aprofundată” ale lui Nicușor Dan, apar firesc reacţii contradictorii, din partea forțelor politice de pe eșichierul autohton.

Ca bonus, aflăm din acest sondaj „Avangarde”, că doar o treime dintre români mai au încredere în Parlamentul European şi în Comisia Europeană condusă de Ursula von Der Leyen.

După mintea unor analişti români, care nu trec valoric de ștacheta de două parale, având acces doar la informaţiile din „sursele oficiale” româneşti sau la informaţii din categoria  „surse  de încredere din talcioc”, riscul militar cel mai mare pentru România, este Rusia.

Prin această concluzie se încearcă ascunderea după cortină a Germaniei revanșarde  care se  reînarmează, vrând să preia hegemonismul în Europa. După o astfel de cortină este ascunsă şi Ucraina, care deja a declarat că este capabilă să preia rolul SUA în protecţia Europei. O Ucraină care a demonstrat şi demonstrează că nu dă doi bani pe România, dar nu-i refuză ajutoarele trimise.

În acelaşi timp, analişti de marcă de peste Atlantic, care sunt doxă de informaţii corecte, ne transmit că în politica de securitate a SUA nu există niciun scenariu în care Rusia să constituie vreo ameninţare militară la adresa Europei, la adresa României, a Poloniei sau a țărilor baltice. Se ştie peste ocean că aceste ţări au fost alertate de către Bruxelles, dar în mod cu totul nejustificat, urmărindu-se scopuri mai profitabile.

Alerte care reprezintă componente ale „războiului hibrid” declanșat de UE, împotriva Rusiei direct, şi asupra SUA indirect.

Aceste alerte nu au altceva decât un rol de propagandă manipulatorie, care pe o ţară ca România vor să o oblige să-şi cheltuiască cele 17 miliarde de euro împrumutate, pe achiziţii de armament, dintre care 12 miliarde de euro numai din Germania şi Franţa. Restul din Marea Britanie, ba chiar şi din Ucraina.

Achiziționăm armament din stocuri în lichidare, precum tancuri, avioane, vehicule grele, în circumstanţe în care drona a devenit „regina armelor”.

Se spune despre noi că trebuie să sprijinim consistent Ucraina, pentru ca între România şi Rusia să existe o Ucraină puternică, care nu trebuie să fie condusă de o marionetă a Kremlinului. Această aşa-zisă aserţiune, care se vrea a fi luată în seamă, este  enunţată în condiţiile în care Rusia nu face altceva decât ceea ce face şi America în emisfera sa vestică, în care aplică cu succes „Doctrina Monroe”.

În acest context, dacă România vrea să rămână o consecventă slugă a Bruxelles-ului, ar trebui să trateze Rusia şi SUA cu aceeaşi monedă, deoarece au comportamente similare.

Ori le condamnăm la pachet pentru aceleaşi apucături imperiale, ori adoptăm politica statului cu fundul în două luntrii. A treia cale, aceea a „analizelor aprofundate” marca Nicușor Dan, de a lua o decizie după ce se scufundă Titanicul, nu are deznodământul decât de a ne scufunda odată cu acesta.

Singura soluţie, pentru ca preşedintele României să nu mai orbecăie căutând calea profitabilă a politicii externe, este ca acesta să adopte politica externă de ultimă oră a lui Macron şi al Meloniei, de a deschide uşa dialogului cu cele trei mari puteri,  SUA, China şi Rusia.

La masa negocierilor lumii multipolare vor sta doar cele trei mari puteri. Pentru UE nu s-a comandat încă scaunul pe care aceasta vrea să stea.

Chiar și în antecamera lumii multipolare care se proiectează, România trebuie să-şi caute cât mai repede locul, pentru a nu rămâne de căruță.

Pentru că, indiferent la ce concluzie ajunge Nicușor Dan, după „analizele sale aprofundate”, trebuie să ne intre bine în cap că sferele de influenţă au fost tranșate între Trump şi Putin la întâlnirea din Alaska, care devine astfel o nouă IALTA, dar la care Franţa şi Marea Britanie nu au nici măcar statut de observatori.

României îi rămâne să afle cât mai repede în sfera de influenţă al cărui stăpân i s-a repartizat locul şi să lege calul unde îi spune acesta.

Alte variante sunt doar iluzii, pentru care vom huidui în continuare pe cei care ne conduc.

Ioan Bivolaru