Contactează-ne

Actualitate

Un Stradivarius la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un proiect al Fundației Culturale Gaudium Animae, aduce muzica clasică în fața publicului tânăr ■

Muzica clasică vine în întâmpinarea tinerilor, prin proiectul educațional național „Un Stradivarius în școli”, parte a programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae. Pe data de 28 martie, Colegiul Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț devine scena unui concert extraordinar adresat elevilor, interpretat de Răzvan Stoica, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai scenelor internaționale contemporane, împreună cu vioara sa Stradivarius, acompaniat de pianista Andreea Stoica. Răzvan Stoica, declarat cel mai bun tânăr violonist european al anului 2013, cântă pe o vioară Stradivarius din 1729.

Un demers de a apropia muzica clasică de un public curios și lipsit de preconcepții

„Un Stradivarius în școli” este conceput ca un efort susținut, ce își propune să formeze noi generații de iubitori ai muzicii clasice. Ceea ce numim astăzi „muzică clasică” este un gen care a rezistat mai bine de 500 de ani și care poate fi apreciat de un public mult mai larg, în ciuda falsei percepții că ar fi intimidant și greu de înțeles, o perspectivă eronată care apare tocmai dintr-o lipsă de acces și de familiaritate. Inițiatorii acestui proiect cred în lipsa de prejudecăți a tinerilor, în curiozitatea și în spiritul lor critic înnăscut, care caută mereu să se dezvolte prin dialog și prin expunere la nou. Muzica clasică este la fel de vibrantă și de plină de viață acum ca atunci când a fost scrisă. Iar zecile de povești, chiar mituri, despre capodoperele și geniile care au creat-o, de la Paganini la Beethoven, de la Mahler la Enescu sau Porumbescu, pot apropia tinerii de muzică, deschizând noi perspective asupra unor oameni ca ei, care au trăit în urmă cu câteva sute de ani.

„Un Stradivarius în școli” este despre apartenența tinerilor la un context istoric și cultural european, care este parte din moștenirea lor și pe care au tot dreptul să și-o însușească. În primul an de implementare al programului „Muzica Inspiră”, proiectul „Un Stradivarius în școli” s-a desfășurat în Iași, la Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, la Centrul de Servicii Sociale Bucium, la Colegiul Național „Costache Negruzzi” și la Preventoriul TBC pentru copii Deleni, și la Botoșani, la Colegiul Național “A.T. Laurian”.

În luna martie sunt programate concerte în școlile din Iași (26 martie), Piatra Neamț (28 martie) și 29 martie (Câmpulung Moldovenesc) iar concertul de pe 1 aprilie, din Suceava, va fiurmat până la final de lună și de o serie în București, Deva și Hunedoara. Până la finele acestui an, demersul propune 27 de concerte la nivel național, care vor aduce muzica clasică în fața unui public tânăr de peste 5.000 de persoane iar „Un Stradivarius în școli” va continua și în anii următori. De asemenea, în luna mai se va lansa și declinarea proiectului, „Un Stradivarius în universități”. Pentru a aduce muzica clasică în școlile în care predau, profesorii pot propune participarea unității de învățământ în care activează prin transmiterea unei cereri la contact@gaudiumanimae.ro. Interesul arătat de dascăli, de părinți și de copii va fi unul dintre semnele pe care Fundația Culturală Gaudium Animae se va sprijini atunci când va reînnoi acest proiect.

Lucrări emblematice și un instrument de excepție

Răzvan Stoica, câștigătorul titlului „Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani” în anul 2013, este un adevărat maestru al artei interpretative violonistice, capabil să inspire și să încânte pe oricine are șansa de a-l asculta, motiv pentru care i-a fost oferită vioara Stradivarius „Ex-Ernst”, în anul 2009, în urma câștigării Marelui Premiul al Concursului „Strad Prize” din Salzburg, Austria. Vioara „Ex-Ernst” a fost realizată de lutierul italian Antonio Stradivarius în 1729, la sfârșitul Perioadei sale de Aur a meșteșugului său devenit artă. Dincolo de subtilitățile tonului și frumusețea propriu-zisă a viorii ca obiect în sine, e important de știut că, înainte de Stradivarius, proporțiile viorii variau destul de mult de la un lutier la altul; instrumentul își căuta încă vocea. După Stradivarius, aceste variațiuni nu au mai fost necesare. În întreaga lume au rămas mai puțin de 650 de viori făurite de el, din care marea majoritate sunt deținute de colecționari care, sub vraja acestor artefacte, nu le expun public și nu permit folosirea lor.

Răzvan Stoica și vioara sa Stradivarius vor interpreta pentru elevi lucrări ale unor compozitori emblematici pentru întreaga aventură a muzicii clasice, de la Haydn, Hӓndel, Bach și, în funcție de stare și inspirație, Mozart, Paganini, Stravinski și Ravel, fără a-l uita pe Ciprian Porumbescu cu „Balada” sa, o lucrare care și-a câștigat locul în repertoriul mondial pentru vioară. Printr-un repertoriu impresionant, tinerii vor avea acces la unul dintre cei mai versatili interpreți ai viorii din secolul 21.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending