Actualitate
Un spectacol de suflet

Muzica a făcut întotdeauna casă bună cu poezia, iar când s- au contopit, una în cealaltă, a rezultat CÂNTECUL, cea mai simplă modalitate de exprimare şi satisfacţie spirituală, accesibilă tuturor şi care nu reclamă o pregătire specială. Când deasupra lui adie şi o undă de preţuire şi iubire, cântecul devine însoţitorul nelipsit al vieţii noastre, prin care ne plângem insatisfacţiile şi durerile, ori ne mărturisim bucuriile.
Cele afirmate au fost demonstrate din plin, de către protagoniştii zilei de vineri 3 mai, în incinta Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu“, Mihăiţă Macoveanu şi Mădălina Mantu, în cadrul unui recital inspirat intitulat „Poetul şi cântăreaţa“. Cei doi au realizat un spectacol inedit, cu o strălucire aparte, dominat de un patriotism cuminte dar percutant, menit parcă să ne spulbere sentimentul de ruţine de a ne exprima dragostea de ţară.
Mădălina Mantu este pietreancă de-a noastră, şi-a petrecut copilăria în urbea de sub Pietricica, unde s-a iniţiat în tainele pianului şi ale vocii, pentru ca la ieşirea din adolescenţă să se desăvârşească în Germania şi Elveţia, sub îndrumarea unor maeştri recunoscuţi.
Vocea ei, plăcută, rotundă şi puternică, a îndreptat-o către muzica de jazz, un gen deloc simplu, cu care a cucerit scenele şi studiourile Europei, ca favorită a unui public avizat, care a ştiut s-o preţuiască şi s-o încurajeze. După ani buni ca trăitoare sub soarele Germaniei, unde s-a împlinit ca artistă, familistă şi mamă, a simţit că trebuie să se întoacă în ţară, să-şi bucure şi semenii cu arta ei.
Artistul pereche, Mihăiţă Macoveanu, ialomiţean de origine şi economist ca profesie, a fost cucerit de farmecul poeziei şi a devenit şi el poet de nuanţă sentimentală, potrivită cu starea sa de om tânăr. Dar pe măsură ce soarele Centenarului răsărea la orizont, poezia lui a căpătat accente militante, chiar mobilizatoare. Sentimentele sale de patriot adevărat, nu de paradă, s-au concretizat într-o plachetă de versuri cu titlu visat şi profetic: „ROM+NIA va fi o ţară MARE“, evocare plină de simţire şi adânci semnificaţii pentru unele dintre simbolurile noastre sfinte: Regele Dromihete, Ştefan cel Mare, Iancu Jianu, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, omul simplu, poporul, ţara, tricolorul, etc.
De fapt, în introducerea spectacolului, poetul ne-a amintit că Centenarul Marii Uniri nu reprezintă doar o zi de calendar trecătoare, ci o stare de spirit pe care suntem datori s-o trecem prin inimile noastre şi, mai mult decât atât, să-l folosim drept stindard al redresării ţării, atât de năpăstuită şi discreditată în fundamentele sale.
Cei doi artişti, mânaţi de aceleaşi idealuri, au imaginat şi pus în operă un spectacol itinerant, tulburător prin mesaj şi realizare artistică, cu scenografie simplă, fără accente agresive şi lozinci fără conţinut, susţinut prin mijloace proprii.
Asistenţa, sensibilă ţi receptivă, i-a răsplătit cu aplauze, pe deplin meritate.
Avem convingerea că spectacolul „Poetul şi cântăreaţa“ va bucura şi alte comunităţi din ţară.
Salutăm acţiunile Bibliotecii Judeţene de diversificare a mesajului cultural şi artistic destinat marelui public.

-
Actualitateo săptămână,
Totul pentru Ucraina: fermierii români, în pragul disperării
-
Prima pagină2 săptămâni,
Nereguli în afaceri cu lemn. A fost indisponibilizat un camion de 45.000 de euro și cherestea de 48.200 de lei
-
Actualitateo săptămână,
Despre o întâlnire de suflet și spiritul romanvodist
-
Actualitate2 săptămâni,
ANIVERSARE 50 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI
-
Actualitateo săptămână,
Bilete de tratament pentru pensionarii nemțeni
-
Actualitate2 săptămâni,
Trăim periculos! La 19 stații GPL din Neamț a fost suspendată activitatea
-
Eveniment2 săptămâni,
August: 78 de cazuri gestionate de Salvamont Neamț
-
Prima pagină4 zile,
Traficul de droguri în Neamț, în atenția ministrului de Interne