Actualitate
Un sindicalist despre Mafia din MAI şi Poliţie
■ Ioan Cănărău a acuzat din nou Mafia din Poliţia Română şi MAI ■ protestul acestuia a fost transmis live, pe pagina de socializare a Sindicatului Europol ■ liderul nemţean a cerut demisia conducerii Poliţiei Roman şi a Inspectoratului Judeţean Neamţ ■
Persoanele aflaţe în trecere pe strada Bogdan Dragoş au putut urmări o nouă acţiune a liderului de sindicat Ioan Canărău, care, ca şi în alte situaţii acuză corupţia din Poliţia Română. Luni, pe gardul de metal al instituţiei din Roman era afişat un banner prin care aduceau acuze, la modul general, situaţiei din Poliţia Română, pe el fiind scris: „Jos Mafia din Ministerul Afacerilor Interne – Jos mafia din Poliţia Română“.
Noutatea adusă de protestul de luni a fost transmiterea live a evenimentului, pe pagina de socializare a Sindicatului Europol Neamţ. „Dragi români, stimaţi colegi. Inspectoratul de Poliţie Neamţ invocă prin regulamente de ordine interioară şi impune organizaţiilor sindicale anumite activităţi. Astăzi (19 aprile -n.r.) şeful Poliţiei Municipiului Roman, în mod ilegal şi-a permis să dea jos acel banner care a fost afişat cu respectarea legii. Iată cum acţionează şefii din Poliţia Română în cazul unei activităţi perfect legale, declarată la primărie şi la Jandarmerie. Observaţi cum poliţiştii de la Roman încalcă legea şi dau jos de pe gard bannerul aparţinînd Sindicatului Europol“,striga liderul pentru trecători.
În acest timp, un reprezentant al Poliţiei Roman îi facea cunoscut faptul că bannerul putea fi ridicat de la ofiţerul de serviciu. Numai că, Ioan Cănărău solicita întocmirea unui proces-verbal şi ameninţa că va face plîngere penală pentru abuz în serviciu, continuînd să spună că modalitatea în care sindicatele spun adevărul despre ceea ce se întîmplă în Poliţia Română şi în MAI deranjează.
El cere public demisia comisarilor Constantin Radu, interimar la conducerea Poliţiei Roman şi a comisarului Iulian Osoianu, de la Inspectoratul Judeţean Neamţ, care ar fi dispus ridicarea afişului. Contactat telefonic, liderul de la Bucureşti al Europol, Cosmin Andreica, a declarat că are cunoştinţă de protestul de la Roman, generat de nemulţumirile legate de starea de lucruri din Poliţia Română: „Colegul nostru de la Neamţ, Ioan Cănărău, a îndeplinit procedura legală de obţinere a avizelor pentru organizarea acestui protest. Acesta este singurul lucru care ne intersează. În rest, liderii din teritoriu au independenţă totală. Colegul Ioan Cănărău este total nemulţumit faţă de condiţiile în care a ajuns Poliţia Română, acuzînd implicaţiile politice, angajările doar în bază de pile, relaţii, cumetrii şi ajungerea numai în baza acestor criterii pe funcţii importante şi bine plătite. Noi am cerut la IGPR să ni se explice de ce i s-a ridicat, în mod abuziv, bannerul şi de ce se acţionează, fără temei legal, obstrucţionîndu-se activitatea sindicală“.
Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Neamţ, Georgiana Moşu, a precizat că s-a dispus ridicarea bannerului în baza unor regulamente de ordine internă, care interzic afişajul pe gardul sau clădirea instituţiei. Şi purtărorul de cuvînt al Primăriei Roman, Dragoş Toma, a conformat faptul că Ioan Cănărău a informat municipalitatea referitor la organizarea acestui eveniment, dar că acesta neimplicînd prezenţa altor persoane, nu avea nevoie de o aprobare specială.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
