Contactează-ne

Prima pagină

Un scandal național: alegerile din Colegiile Medicilor manipulate prin ”neclarități”?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ medici cu un mare număr de voturi ale colegilor sunt eliminați din motive ”de dosar” ■ Comisia Electorală Centrală a eliminat președintele și secretarul Colegiului Medicilor din Neamț ■

Colegiul Medicilor din România, instituția responsabilă cu organizarea și desfășurarea alegerilor pentru organele de conducere și control ale colegiilor teritoriale și naționale, pare să nu respecte propriile decizii, anulând voturi acordate de medicii din teritoriu unor colegi valoroși, sub motivații care țin de formă și de neclarități create chiar de către organizatori. Prin Comisia Electorală Centrală (CEC), au fost emise 55 de decizii de invalidare a mandatelor, dintre care Decizia nr. 42 din 10 octombrie 2024 face referire la invalidarea mandatului dr. Alexandru Juncu, președinte în exercițiu al Colegiului Medicilor Neamț și Decizia 40, a mandatului dr. Valeriu Andrița, secretar. Ambii, medici respectați după cum probează și votul.

CEC a invocat că dr. Juncu și dr. Andrița nu au declarat mandatul său din perioada 2003-2007 în Declarația de Candidatură (Anexa 2), ceea ce ar constitui o prezentare incompletă a informațiilor și a dus la invalidarea mandatelor în baza art. 37 lit. m) din regulament. Aceasta, însă, este o justificare cel puțin ciudată, mai ales că există o hotărâre recentă a Colegiului Medicilor din România, Nr. 2/12.09.2024, prin care se specifică clar că „numărul de 5 mandate succesive în organele de conducere de la nivel național sau teritorial va fi avut în vedere de la momentul anului 2016.”

În acest context, devine evident că dr. Juncu și dr. Andrița nu aveau obligația de a menționa mandatele dinainte de 2016, ceea ce face ca invalidarea să fie bazată pe o interpretare arbitrară a regulamentului. Mai mult, această hotărâre esențială, care ar clarifica situația și ar justifica validarea candidaturilor, nu a fost făcută publică în mod corespunzător, rămânând ascunsă de ochii publicului, fără a fi vizibilă. CMR a anunțat pe site că urma să aibă loc adunarea generală din 12 septembrie. Nu am găsit în flux și hotărârea rezultată.

Acest tip de practică ridică întrebări serioase despre corectitudinea și transparența procesului electoral din cadrul Colegiului Medicilor, mai ales că astfel de decizii afectează direct voturile medicilor din teritoriu, care și-au ales reprezentanții în mod democratic.

În județul Neamț, procesul electoral a fost suspendat deoarece candidaturile dr. Alexandru Juncu și dr. Valeriu Andrița (secretar) au fost invalidate. Sub motivarea unui număr insuficient de mandate validate, Comisia Electorală Teritorială Neamț a decis suspendarea procesului electoral, în așteptarea unui răspuns de la Comisia Electorală Centrală, însă totul pare să sugereze o încercare de a manipula alegerile sub o justificare falsă.

Aceste invalidări nu fac altceva decât să submineze încrederea în corectitudinea procesului electoral și să ridice suspiciuni privind adevăratele motive din spatele deciziilor Colegiului Medicilor, afectând astfel reprezentarea corectă a medicilor din teritoriu și menținerea unor colegi valoroși în structurile de conducere. Întrebarea este cui folosește decapitarea Colegiilor teritoriale și eliminarea unor medici care înțeleg sistemul, sunt vocali și au memorie instituțională, deci sunt greu de manipulat.

Având în vedere situația actuală, am discutat cu dr. Pușa Crețu, Președinta Comisiei Electorale Teritoriale Neamț: 

Reporter: Recent, alegerile din Colegiul Medicilor Neamț au fost suspendate, iar două candidaturi importante, ale dr. Alexandru Juncu și dr. Valeriu Andrița, au fost invalidate. Ce ne puteți spune despre aceste invalidări și motivele care au dus la ele? Dr. Pușa Crețu: Situația este destul de complexă. Invalidările care îi vizează pe dr. Alexandru Juncu și dr. Valeriu Andrița, președintele și, respectiv, secretarul Colegiului Medicilor Neamț, au fost decise de Comisia Electorală Centrală (CEC). Deciziile nr. 40 și 42 au fost luate pe motivul că acești medici ar fi depășit numărul maxim de mandate prevăzut de reglementările actuale. Problema care apare aici este că această reglementare, privind numărul maxim de cinci mandate, nu pare să fie clară în ceea ce privește data de la care începe calculul mandatelor. Legea nr. 95, care reglementează activitatea Colegiului Medicilor, a fost actualizată, iar prima decizie oficială a Adunării Generale care stabilește că numărul maxim de mandate este cinci a fost luată abia în 2016. Până atunci, nu exista nicio reglementare clară privind numărul de mandate. Astfel, punctul nostru de vedere este că mandatele ar trebui să fie numărate doar începând cu 2016, pentru că înainte de această dată nu exista nicio limitare. Reporter: Ce au argumentat cei doi medici care au fost invalidați? Dr. Pușa Crețu: Atât dr. Juncu, cât și dr. Andrița au contestat deciziile de invalidare, susținând că nu este clar de la ce dată începe calculul celor cinci mandate. În plus, consideră că reglementările nu specifică clar cum ar trebui declarate mandatele din trecut. În formularul de candidatură, se cerea doar declararea mandatelor recente, nu toate mandatele de la înființarea Colegiului Medicilor, din 1995. Reporter: Cum a reacționat Comisia Electorală Centrală la aceste contestații? Dr. Pușa Crețu: Ei bine, aici intervine o altă problemă. Comisia Electorală Centrală a cerut ca procesul electoral să continue fără să țină cont de contestațiile depuse. Nu au oferit nicio justificare clară sau detaliată pentru invalidarea candidaturilor și nici nu au răspuns în mod oficial la contestații. De fapt, regulamentul nici nu prevede că cei invalidați au dreptul să conteste decizia în mod direct. Singura cale de atac este în instanța de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că procesul se poate prelungi ani de zile. Reporter: Deci procesul electoral a fost suspendat la Neamț. Ce impact are acest lucru asupra alegerilor și a organelor de conducere locale? Dr. Pușa Crețu: Da, procesul a fost suspendat temporar, dar am primit indicații de la Comisia Electorală Centrală că ar trebui să-l continuăm. Problema este că, dacă continuăm alegerile fără să rezolvăm aceste contestații, riscăm să încălcăm drepturile fundamentale ale celor doi medici invalidați. Ei au fost aleși prin votul colegilor, iar anularea mandatelor lor nu face decât să aducă pe poziții de conducere medici care au primit mult mai puține voturi, ceea ce nu respectă voința majorității. Reporter: Ați menționat că există și alte județe în care s-au invalidat mandate. Care este logica din spatele acestor decizii? Dr. Pușa Crețu: Asta e o întrebare foarte bună. Din păcate, nu există o motivație logică și transparentă oferită de Comisia Electorală Centrală. În județul Neamț, de exemplu, dr. Juncu a primit 116 voturi din 226 posibile, în timp ce cei care au rămas în cursa electorală după invalidarea lui au primit doar 40-22 de voturi. Diferențele sunt semnificative, dar totuși Comisia a ales să invalideze primul clasat, fără o explicație clară. Situații similare se regăsesc și în alte județe, ceea ce sugerează că există mai degrabă o influență politică internă la nivelul Colegiului Național, decât o aplicare corectă a regulilor. Reporter: Cum vedeți impactul acestor decizii asupra funcționării Colegiului Medicilor la nivel național? Dr. Pușa Crețu: În opinia mea, aceste decizii par să urmărească o reconfigurare forțată a conducerii colegiilor teritoriale. Există medici cu experiență, care au deținut mai multe mandate și care înțeleg foarte bine mecanismele interne, fiind voci puternice în Consiliul Național. Înlocuirea lor cu persoane mai puțin votate sau mai puțin experimentate nu pare să aibă sens din punct de vedere al reprezentativității profesionale. Desigur, există un interes legitim pentru înnoirea conducerii, dar acest proces ar trebui să fie unul natural, bazat pe alegeri corecte și pe respectarea votului. Reporter: Cum a afectat votul electronic aceste alegeri și ce probleme ați întâmpinat? Dr. Pușa Crețu: Votul electronic a fost o noutate binevenită, oferind o soluție convenabilă pentru medici, în special pentru cei din zone îndepărtate. Cu toate acestea, am avut dificultăți tehnice. De exemplu, colegii mai în vârstă nu au primit confirmări clare că votul lor a fost înregistrat, ceea ce a generat neliniște. Noi, ca și Comisie, puteam doar să verificăm dacă votul era finalizat, nu să intervenim în proces. Însă ni s-a reproșat că am accesat baza de date mai mult de două ori, deși regulamentul nu specifică acest lucru. Reporter: Cum ați interpretat acest reproș? Dr. Pușa Crețu: A fost o măsură arbitrară. Ni s-a spus că, dacă accesam baza de date de mai mult de două ori, trebuia să fim eliminați din Comisia Teritorială, dar nimic din regulament nu justifica o astfel de decizie. Cred că toate aceste măsuri au fost luate pentru a bulversa și mai mult procesul și pentru a crea o lipsă de încredere în cadrul comisiilor teritoriale. Reporter: În concluzie, ce pași veți urma în continuare pentru a clarifica situația la Neamț? Dr. Pușa Crețu: În acest moment, așteptăm să vedem cum evoluează contestațiile depuse de medicii invalidați. Din păcate, nu avem prea multe opțiuni la nivel teritorial, deoarece Comisia Electorală Centrală pare să dețină controlul absolut. Vom continua să ne asigurăm că drepturile medicilor sunt respectate și că procesul electoral va fi unul corect și transparent, chiar dacă va dura mai mult decât ne-am dori.

Trending