Educatie
Un profesor de la Colegiul „Roman Vodă” este cercetat după ce a pedepsit un elev care vorbea în timpul orei
■ copilul a fost scos la tablă, dar cu spatele la clasă, iar din cauza stresului a leșinat ■ cadrul didactic nu a chemat asistentul pentru a evalua situația medicală a elevului și nu a fost anunțată conducerea școlii ■ părinții au mers cu fiul la spital și au formulat plângeri despre incident ■ au fost demarate anchete ■
Este o realitate a învățământului românesc faptul că nu toate cadrele didactice reușesc să-și adaptează metodele pedagogice la noile realități școlare, mai ales că și elevii, dar și părinții, abordează altfel legăturile cu școala. Și au fost situații când copiii au fost umiliți în fața colegilor, din cauze adesea mărunte, care pot avea un deznodământ imprevizibil. O asemenea întâmplare nefericită a avut loc vineri, 22 martie la o clasă a III-a de la Colegiul Național „Roman-Vodă” (CNRV), orele desfășurându-se în corpul D.
Avocatul Gheorghiță Anghelea, părintele unui băiat, a relatat redactorilor „Monitorul” un incident care se putea sfârși grav, pornit dintr-o metodă inadecvată a unui cadru didactic de a determina un copil să nu mai vorbească în timpul orei. Părintele apreciază că acțiunile profesorului și ale învățătoarei clasei nu ar fi fost corecte, încălcându-se articolul 6, alineatul 2 din Statutul elevului, aprobat prin Ordinul MEN 4742, care stipulează că „Elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii”.
Tatăl minorului spune că, în timpul orei de engleză, pentru că vorbea cu alt coleg, copilul a fost scos în fața clasei și așezat cu fața la tablă și spatele la colegii din bănci, astfel că „a fost supus unei pedepse disproporționate și discriminatorie, care a afectat grav drepturile enumerate mai sus, pentru un comportament considerat nepotrivit (discuții repetate cu un coleg de bancă), scoaterea la tablă, cu spatele la clasă, pentru o perioadă nedeterminată de stat în picioare.
Spun discriminatorie pentru că celălalt elev nu a fost sancționat de profesor cu statul în picioare. Ulterior și alți elevi ce au fost surprinși vorbind au fost sancționați doar cu statul în picioare, dar în bancă. Copilul mi-a spus că exista o practică în acest sens de la orele anterioare, când unii colegii erau ținuți toată ora în picioare, după aprecierea sa. Mi-a explicat și că s-a simțit rușinat de situația în care se afla, iar din descrierile sale am dedus că acesta trăia la acel moment un episod de anxietate.
Prin aplicarea acestei pedepse, copilul a fost pus într-o situație de inferioritate, față de ceilalți colegi și a fost afectat în demnitatea sa. Această acțiune este în contradicție directă atât cu dispozițiile legale cât și cu principiile de respect și egalitate consacrate în Statutul elevului și subminează încrederea și respectul în cadrul instituției școlare. După aproximativ 10 minute copilul meu a leșinat în fața tablei, căzând sub băncile din fața clasei”, se arată în memoriul adresat cotidianului nostru.
O sancțiune inadecvată
Studiind prevederile Statutului elevilor, părintele este convins că acestea nu sunt cunoscute de cadrul didactic, de vreme ce nu a apelat la niciuna din sancțiunile legale, ce se aplică gradual, în caz de abateri disciplinare, respectiv la observația individuală, urmată de mustrarea scrisă. Gheorghiță Anghelea apreciază că nu poate înțelege cum un cadru didactic inventează sancțiunea „statului în picioare cu spatele la clasă”, nereglementată de legislația sistemului de educație, pedeapsă pe care o consideră ca „fiind ilegală și neadecvată pentru un copil de 9 ani”.
Mai susține că „Situația a devenit și mai gravă când elevul a leșinat în clasă, iar profesorul nu a acționat conform protocoalelor stabilite în astfel de cazuri. A omis să solicite asistență medicală de urgență și nu a solicitat prezența asistentului, în condițile în care cabinetul medical se află exact în corpul respectiv de clădire. Ora a continuat fără a anunța părinții și nici conducerea școlii”. Avocatul spune că în discuția pe care a avut-o cu profesorul, când a mers să-și ia copilul de la școală, cadrul didactic i-ar fi justificat că după ce i-a dat să bea apă și a vorbit cu elevul, s-a convins că acesta era într-o stare „bună”.
Tatăl este convins că profesorul care nu a chemat cadrul medical pentru a evalua starea copilului „a pus în pericol starea de sănătate a elevului, cu potențiale consecințe grave” și că atitudinea cadrului didactic ar fi lipsită de empatie față de consecințele lipsei sale de tact pedagogic, ingnorând obligația de a apela la ajutor medical în situația în care copilului a leșinat și s-a lovit la cap, în cădere. Mai apreciază și faptul că, dintr-o colegialitate prost înțeleasă, nici învățătoarea clasei nu a solicitat prezența cadrului medical și nu a anunțat conducerea CNRV despre incident, minimalizând potențialele consecințe ale acestuia.
La ora 12.15, când au luat copilul de la școală, părinții au mers cu băiatul pentru evaluare medicală la Secția Pediatrie a Spitalului Roman, acesta fiind supus unui control riguros, deocamdată starea sa de sănătate fiind una bună. „Sunt consternat de lipsa de instruire și de pregătire a cadrelor didactice pentru a face față unor astfel de situații delicate și complexe. Este evident că există o lacună în sistemul educațional de la CNRV Roman.
Mă refer la pregătirea cadrelor didactice pentru gestionarea situațiilor de urgență și pentru asigurarea unui mediu sigur pentru elevi”, susține părintele, care citează și prevederilor art 209 din Legea 198/2023 (noua lege a educației – n.r)”, în ceea ce priveste răspunderea disciplinară a personalului didactic pentru orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a antepreșcolarilor/prescolarilor/elevilor, fapte de natură să aducă atingere imaginii, demnității sau drepturilor elevilor”.
Dublă anchetă
Conducerea CNRV Roman a demarat încă de vineri o anchetă administrativă internă, cadrul didactic având o întrevedere explicativă cu părinții copilului. „Încă de vineri (22.03.2024 n.r) la prânz, când am aflat de incident, am avut o întâlnire cu părinții și profesorul Bogdan Irimia. În cursul zilei de astăzi, 25 martie, am demarat o anchetă administrativă și ne aflăm în faza de a culege toate informațile.
Trebuie să vedem cu exactitate ceea ce s-a întâmplat și de aceea am trecut la discuția pe grupuri de elevi, în prezența părinților, așa cum cere legislația. Vom vedea unde și cum s-a greșit și dacă se impun sau nu sancțiuni administrative”, a precizat Roxana Iorga, directorul CNRV, care la întrebarea dacă se va mușamaliza acest caz, a dat asigurări că nu se va întâmpla acest lucru. Și inspectorul școlar general, Ionuț Ciocoiu, a luat act de cele întâmplate la CNRV:
„Am numit o comisie de anchetă din partea ISJ formată din: inspectorul școlar general adjunct Dana Păiuș și din inspectoarele Mariana Munteanu și Ioana Poiețelea, care se vor deplasa miercuri, 27 martie la CNRV, pentru a vedea situația. În cursul dimineții de 25 martie am avut o discuție telefonică mai lungă și cu părintele elevului, pe care l-am asigurat că problema va fi tratată cu seriozitate”, a precizat „generalul“ Ionuț Ciocoiu.
A dat asigurări că toate problemele vor fi tratate în lumina legii, neavând nici o importanță că este cadru didactic la CNRV. Contactat telefonic, profesorul Bogdan Irimia s-a rezumat la o declarație succintă: „În acest moment nu vreau să fac nici un fel de comentarii. Să lăsăm să se desfășoare ancheta oficială a conducerii CNRV și a ISJ, după care vom discuta”.
Lasă un răspuns
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
Stelian Aldea
27 martie 2024 at 4:27 PM
Vai, tocmai la Roman Voda? Cum se poate ?
Arfis
28 martie 2024 at 9:52 AM
Bine ca elevii si parintii lor au toate drepturile si orofesorii Nu.Ei pot fi cercetati, batjocoriti, insultati si chiar batuti de elevi…mai rau chiar si injunghiati …si nu au de loc legea de partea lor!
C.C.
29 martie 2024 at 8:25 AM
Se mai pune problema: câta educatie i-a dat avocatul fiului sau in vederea comportamentului in scoala si la orele de curs? Se vede că slabă, f.slaba…
Smecherasul strica ora si pentru ceilalți elevi, le afecta dreptul lor de a putea fi atenți si de a acumula cunoștintele predate la ora de curs.
Democrația e tot mai prost înțeleasă chiar și de oameni asa-zis educați …
Valentin
31 martie 2024 at 10:08 PM
Cred ca în povestea asta cel needucat esti tu. Este evident că nu ai înțeles deloc situația în care se află copilul și nici măcar nu încerci să înțelegi consecințele grave ale comportamentului profesorului .
În loc să ofere un mediu de învățare favorabil, acest sălbatic, probabil fără copii, a ales să-i umilească , afectându-le grav starea de sănătate mentală.
Copilul nu este un “smecheras” care ar “strica ora” . El este o victimă a abuzului de putere iar astfel de comentarii denigratoare ca al tau prezintă exact ce judecată superficială ai. Comportamentul unor copii în timpul orelor poate fi influențat de diversi factori, iar acest lucru necesită o abordare atentă și echilibrată din partea cadrelor didactice. Daca se întampla in alt stat european ,era arestat ăsta. Dar in România, stat bananier, merge…
Educația nu se realizează prin denigrare și umilire, ci prin respect si întelegere.Păcat ca nu avem cu totii aceleasi principii de viata…
Democratia si educatia?!!!
Valentin
31 martie 2024 at 10:09 PM
Cred ca în povestea asta cel needucat esti tu. Este evident că nu ai înțeles deloc situația în care se află copilul și nici măcar nu încerci să înțelegi consecințele grave ale comportamentului profesorului .
În loc să ofere un mediu de învățare favorabil, acest sălbatic, probabil fără copii, a ales să-i umilească , afectându-le grav starea de sănătate mentală.
Copilul nu este un “smecheras” care ar “strica ora” . El este o victimă a abuzului de putere iar astfel de comentarii denigratoare ca al tau prezintă exact ce judecată superficială ai. Comportamentul unor copii în timpul orelor poate fi influențat de diversi factori, iar acest lucru necesită o abordare atentă și echilibrată din partea cadrelor didactice. Daca se întampla in alt stat european ,era arestat ăsta. Dar in România, stat bananier, merge…
Educația nu se realizează prin denigrare și umilire, ci prin respect si întelegere.Păcat ca nu avem cu totii aceleasi principii de viata…
Valentin
31 martie 2024 at 10:19 PM
???