Contactează-ne

Actualitate

„Un părinte al elevilor. Proteja mult pe cei săraci şi ajuta energiile de la ţară“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aspecte documentare despre Ion Negre, revizor şcolar de Neamţ şi Suceava

Viitorul profesor şi revizor şcolar s-a născut în anul 1844, în satul Gura Văii, comuna Căciuleşti, judeţul Neamţ, rămânând în memoria locuitorilor urbei Piatra şi nu numai, cu apelativul „Tata Negre“.

Ca profesor a fost caracterizat ca „un părinte al elevilor. Proteja mult pe cei săraci şi ajuta energiile de la ţară – de acolo de unde se ridicase şi el“, cum spune profesorul Grigore Capşa cu ocazia cuvântării la jubileul aniversării semicentenarului de la Liceul Petru Rareş (1919).

Ilustrul dascăl de la Rareş va fi numit Revizor şcolar de Neamţ şi Suceava în perioada martie 1882 – septembrie 1886, avându-l ca predecesor pe ilustrul scriitor I.L. Caragiale (1 octombrie 1881 – 1 martie 1882).

Iată cum ni-l prezintă profesorul, arhivistul şi directorul adjunct de la Arhivele Statului Iaşi, Constantin Turcu (fost elev şi profesor la prestigioasa instituţie de învăţământ din urbea de la poalele Pietricicăi) în Anuarul Liceului Petru Rareş pe anul 1934- 1935:

„A fost un neobosit animator, îndrumător şi susţinător al dascălilor şi al preoţilor de la ţară, în care Negre vedea adevăratele pârghii de ridicare a maselor ţărăneşti“ iar pentru „îmbunătăţirea soartei acestor apostoli ai neamului a luptat tot timpul cât a fost revizor.

Rapoartele lui Negre, către minister, sânt adevărate studii pentru starea şcolilor primare din regiune, iar propunerile sale sânt pline de folositoare învăţăminte pentru zilele noastre“. În cele ce urmează redăm, în premieră, câteva aspecte revelatoare din activitatea revizorului nostru, informaţii culese din arhivele nemţene, fondul „Revizoratul şcolar Neamţ – Suceava“. Iată câteva „mostre“.

În raportul din 5 ianuarie 1883 către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, semnat împreună cu prefectul de Neamţ, M.L. Adamescu, urmare unei anchete la Şcoala de fete din Tg. Neamţ, se semnalează faptul că directoarea Tiţa Grigoriu nu-şi îndeplineşte datoriile sale ca director, „maltratează pe institutoarea clasei a II-a, Maria Vasiliu şi pe alţi cetăţeni ce au fete la şcoală“; „ţine copilele afară, nu trage clopoţelul la timp, nu ţine clasele curate, nu face foc: toate acestea produc cea mai mare dezordine în şcoală şi lecţii, precum îmbolnăvirea copilelor şi nemulţumirea părinţilor“; împreună cu soţul ei, Iorgu Vasile „se poartă necuviincios către d-na Maria Vasiliu cu soţul său, preotul Iorgu Grigoriu, ocărând-o faţă cu copilele“; soţul „se amestecă în conducerea afacerilor şcolii, în administraţie, disciplină, pedepsind elevele, fără competenţă… ei şed în localul şcolii, au 10 copii, au slugi fiind în contact necontenit cu elevele… scrie în registru de prezenţă, după ce îl dă afară din şcoală pe un părinte:

„Am fost bolnavă din cauză că fiul banditului Gh. Aron a venit în clasă ca să ne prade ziua… se trece în condica de prezenţă în zilele de 23 şi 24 sept. 1882 că a fost în clasă, în realitate a fost la Piatra la Tribunal, având proces cu Aron pentru insultă… odăeşul Pantelimon (om de serviciu, n.n.) avea în buget ca plată 25 lei salar pe lună şi ea îl plătea cu 13 lei“. Propune „înlocuirea directoarei prin mutarea disciplinară la Iaşi, la altă şcoală, pentru a curma această dezordine şi scandal ce există la această şcoală de atâţia ani“.

„Copiii nu ştiu nici ceti, nici scrie, alţii ştiu ceti şi nu pot scrie“

În alt raport, din august 1883, preciza că în anul şcolar 1883/1884 în judeţul Neamţ erau „63 de învăţători şi o învăţătoare“ din care „33 normalişti, 26 seminarişti, toţi afară de 6 la şcolile plătite de comune; 2 la cursul de gimnaziu, 1 cursul primar, 1 cu şcoală de agricultură şi 1 cu şcoala centrală de fete“.

Propune, prin documentul amintit, „amendarea cu salariul pe o lună, învăţătorii care au absentat nemotivat de la conferinţa anului şcolar expirat“. Conform „Rezultatului învăţământului primar rural şi urban din Circonscripţiunea judeţelor Neamţ şi Suceava pe anul şcolar 1884/1885“, în judeţul Neamţ funcţionau „65 şcoli primare rurale mixte, 2 de băieţi, 1 de fete; cu 68 de învăţători, 1 învăţătoare şi 1 institutrice; sub raportul titlurilor: 32 normalişti, 32 seminarişti, 4 cu gimnaziu, 1 cu Azilul Elena Doamna şi 1 cu un pensionat privat de fete, iar sub statut civil: 56 căsătoriţi, 12 necăsătoriţi, 51 civiie şi 17 clerici; elevi: 3.912 băieţi şi 1.904 fete“, cu precizarea că „în cătunele îndepărtate copiii nu puteau veni la şcoală“.

În total erau „68 de şcoli, din care 39 localuri bune pentru şcoală, 28 foarte rele“. Învăţământul urban cuprindea „6 şcoli de băieţi şi 6 de fete cu 17 institutori şi 13 institutrice, având 799 băieţi şi 459 fete“. Tot în luna august, dar în anul 1886, raportează ministerului dublarea salariului „de la 25 lei pe lună la 50 lei pe lună la Şcoala comunală nr.1 din comuna Bicaz – Domeniul Coroanei pentru a avea învăţători buni“ (şcoala să fie trecută pe „comptul statului“ – n.n.). Şcoala bicăjană avea „local foarte bun, cu patru odăi făcute de zid… este înzestrată de Administraţia Coroanei cu toate cele necesare… are asemenea şi pământ“.

Propune înfiinţarea unei şcoli şi în cătunul Taşca. În luna februarie 1884 face câteva inspecţii şcolare, semnalând aspecte pozitive, dar şi negative în procesul de învăţământ. Astfel, „la Şcoala statului mixtă din M-rea Bistriţa se remarcă un progres satisfăcătoriu, local bunişor, iar învăţătoriul bun gospodariu“. Asemenea lucruri şi la învăţătorul de la Pângăraţi. „Local rău pentru şcoală (cu chirie) la Vânătorii Petrei… local strâmt cu chirie la Calu- Iapa… şcoala de la Roznov (mixtă), localul foarte bun“.

În schimb, la Zăneşti, jale mare: „progres foarte slab… învăţământul mai rău decât mecanic… copiii nu ştiu nici ceti, nici scrie, alţii ştiu ceti şi nu pot scrie… învăţătorul nu are măcar o metodă al lui de predare… localul este ţinut în o necurăţenie înspăimântătoare… gospodăria învăţătorului prezintă o grozavă mizerie“. La Vaduri se constată la elevi un „progres bunişor“, iar la Ruginoasa „localul rău şi strâmt“. Şi exemplele ar putea continua.

Aşa cum afirmam la început, ajuta pe elevii săraci de la ţară în mod special. În anul şcolar 1884/1885 propune ministerului „5 ajutoare pentru copii de ţărani săraci“, aşa cum ar fi pentru „elevul Vasile Rusu din Călugăreni, elev în clasa a III-a şi trece în clasa a IV-a: este sărac cu totul, a învăţat şi învaţă ajutat de alţii şi este cu mare sârguinţă şi cu bună purtare“.

Ceilalţi patru erau din Bălţăteşti, Mărgineni, Doamna şi Crăcăoani. În arhivele nemţene găsim şi alte informaţii cu privire la activitatea neobositului revizor nemţean, cum ar fi participarea la inaugurarea unor localuri noi de şcoală (2 noiembrie 1883 – Şcoala nr.2 de băieţi Piatra Neamţ); manifestările dedicate aniversării proclamării regatului, propuneri pentru premierea unor destoinici învăţători, în special cei de pe Valea Muntelui; înfiinţarea de şcoli în „cătunele cele mai populate, cât şi care dispun cu un local bun înzestrat: Cut – Dumbrava Roşă, Păstrăveni, Bârgauani – partea cea mai mare populată de unguri – catolici – n.n. – şi cătunul Taşca; noi metode pentru îmbunătăţirea metodicii didactice, ca cel intuitiv, programe şcolare diversificate şi îmbunătăţite, pregătirea profesională a învăţătorilor «fără răgaz»“.

Aşadar, câteva aspecte din munca inimosului, energicului, gospodarului, exigentului dar şi „iubitorului de elevi săraci“ care a fost profesorul-revizor Ion Negre din Căciuleştii Neamţului, de pe apa Cracăului, numit de unii „Tata Negre“. Toate acestea şi altele, scrise şi nescrise, îl reprezintă pe dascălul de la Rareş ca o personalitate a învăţământului din această parte de ţară.

Actualitate

Femeie arsă de vie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

O femeie a ars de vie, sâmbătă, 10 aprilie, în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Doina, comuna Girov.

“Prin apel la 112, în jurul orei 09:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Doina, comuna Girov.

La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Girov.

Incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei locuințe

Forțele de intervenție au localizat și lucrează pentru lichidarea incendiului.

Din păcate,  în interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unei femei de 59 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

A ieşit cu maşina în decor. Două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, 10 aprilie, în localitatea Adjudeni s-a soldat cu două victime.

“Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DJ 201C, pe raza localității Adjudeni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă,  rezultând două victime încarcerate. În autoturism se aflau două persoane.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție cele două persoane care s-au aflat în autoturism erau evacuate.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pasagerului ( bărbat de 35 de ani), acesta refuzând transportul la spital.

Șoferul autoturismului (barbat de 32 de ani) a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Eroi învăţători din Bicaz şi Valea Muntelui în Războiul Sfânt din vara anului 1941 (II)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Aşa cum ne-am propus, vom evoca figurile de eroi din zona Văii Muntelui, începând cu localitatea Bicaz, cu locotenentul în rezervă de Vânători de munte Constantin Vlase. Refugiat din Ardealul ocupat, în toamna anului 1940, învăţătorul a fost încadrat la Şcoala 1 Bicaz, unde a funcţionat tot timpul până la declanşarea războiului din iunie 1941.

Amintim că înainte de refugiu a fost învăţător la şcolile din Ticoş şi Bicazu Ardelean, judeţul Ciuc. Născut la 17 noiembrie 1910, în comuna Ghergheasa, judeţul Râmnicu-Sărat, la toate şcolile unde a funcţionat, Vlase a lăsat urme adânci, datorită conştiinţei cu care înţelegea să-şi indeplinească misiunea. Era un dascăl luminat, activ şi foarte muncitor, având gradul II în învăţământ. Căsătorit cu Veronica Vlase, tot învăţătoare, are un copil, Ovidiu.

Iată mai departe caracterizarea acestuia, în afară de cele spuse, precum şi sfârşitul în războiul sfânt: „În afară de activitatea misionară de învăţător, el a fost în toate satele pe unde a trecut comandant al Subcentrelor Pregătirii Premilitare, iar în Ticoş şi Bicazul Ardelean, a fost şi director de şcoală. În toate aceste situaţii, Constantin Vlase a dat strălucite dovezi de bun român şi bun gospodar.

În iunie 1941, a plecat, cu tot avântul lui tineresc, să- şi apere ţara de cotropitori, pe care îi ura mai mult decât oricare alţii. Când a căzut, în fruntea ostaşilor cu care plecase la luptă, le-a spus acestora: «Mergeţi înainte, băieţi şi nu uitaţi nici un colţ de pământ românesc»“, ne spune Alexandru Gh. Iliescu din Bicaz în revista Apostolul din mai 1942.

Vasile Mustea, Iorgu Popescu, Gheorghe Cotosa…

Avem a aminti de Vasile Mustea, sublocotenent de rezervă de Infanterie, fost învăţător la şcoala din Audia – Hangu. Caracterizat ca un tânăr inimos, Mustea „era un răsfăţat în cercurile cunoscute. Totdeauna la datorie, fiind stăpânit de un simţ al dreptăţii foarte dezvoltat.

Sârguincios şi mândru, în înţelesul bun al cuvântului, avea ambiţia totdeauna sa fie cel dintâi la datorie. A fost unul dintre cei dintâi jertfiţi pentru izgonirea duşmanului care ne călcase ţara. Tot în această regiune plină de istorie şi legendă „bun şi optimist întotdeauna“, învăţătorul Iorgu Popescu de la Buhalniţa, locotenent rezervă, scria de pe front celor rămaşi acasă în iunie 1941: „Măi puişorilor, dacă cineva mi-ar fi dat lumea întreagă nu m-aş fi simţit mai fericit decât mă simt când mă gândesc că eu cu 4 mitraliere şi vreo patruzeci de oameni făceam parte dintre cei chemaţi să reîntregim hotarul ce am avut“ Mândru de a-şi face datoria către Ţară, el cade la 8 iulie lovit de o schijă (nu se specifică locul – n.n.), pe mitraliera cu care trăsese toate cartuşele în duşmani.

Gheorghe Cotosa s-a născut la 21 aprilie 1916 la Hangu. După ce absolvă cursurile primare, se înscrie la examenul de admitere pentru Şcoala Normală de Băieţi din Piatra Neamţ, în anul şcolar 1928-1929. După ce o termină, va fi pedagog şi ajutor de secretar. După terminarea Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă, s-a întors la Şcoala Normală, continându-şi funcţia de ajutor de secretar, la care a adăugat de această dată şi cea de comandant al Subcentrului Premilitar Piatra Neamţ.

După cum ne relatează Ion Arnăutu, secretarul contabil al Şcolii Normale de Băieţi Piatra Neamţ, a plecat în luptă alături de Batalionul Vânători de Munte „despre care vorbea întotdeauna cu o admiraţie nemărginită“. Undeva, pe pământul scump al Basarabiei, în care dorea să fie învăţător, batalionul din care făcea parte a înaintat glorios şi zilnic, „Gică“, după cum era alintat de camarazi în intimitate, şi-a făcut pe deplin datoria. A căzut, ca şi alţii, în încleştarea cu trupele Armatei Roşii.

Şcoala din Taşca a fost numită Vasile Mitru

Vasile Mitru, fost şi el locotenent de rezervă de infanterie, a „păstorit“ ca învăţător şi director al şcolii primare din Taşca, fiind supranumit de colegi „Argint viu“, pentru energia sa. Din scurta sa biografie, mai reţinem că era un dascăl „totdeauna activ şi preocupat de şcoala sa“ şi a muncit toată viaţa pentru a o înzestra cu tot ce-i trebuie.

Şi-a construit un local de şcoală de toată frumuseţea, gospodărindu-l apoi cu toată grija pentru a putea servi de model satului său. Prin curajul de care a dat dovadă în luptele purtate pentru redobândirea teritoriilor strămoşeşti, Mitru al nostru îşi câştigase încrederea comandanţilor şi subalternilor. Nu întâmplător jertfa lui pe câmpul de onoare îndreptăţeşte şcoala, colegii şi mai ales pe tovarăşa lui de viaţă, d-na Virginia Mitru, să-i poarte cu măreţie amintirea lui nepieritoare.

În sfârşit, un alt erou din această zonă plină „de credinţă, de vitejie, de cărturărie şi de artă“, cum ne spunea fostul învăţător şi prefect de Neamţ, Leon Mrejeru, în „Eri şi Azi. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ. Revăzute şi completate“, Piatra Neamţ, 1940, p.1, este învăţătorul Nicolae Găină, sublocotenent de rezervă, originar din Bicazu Ardelean, de unde a venit în judeţul Neamţ în 1940 (comuna a fost sub ocupaţie horthystă – n.n.).

Se spune că era un tânăr „cu ochi albaştri de o strălucire uimitoare şi avea totdeauna o înfăţişare dârză şi plină de energie, iar în învăţământ ca şi în armată era iubit de toţi“ (nu este specificat în documentele cercetate şcoala unde a profesat, oricum tot în Neamţ – n.n.).

Iată o parte din caracterizarea făcută de camarazii de luptă, învăţătorii de pe front, care au luptat alături de acesta în cele 33 de zile de conflict dintre Prut şi Nistru: „Elevii lui erau totdeauna vrăjiţi de glasul lui dulce şi sonor.

În clasă, la N. Găină era o atmosferă de familie, pentru care elevii învăţau cu toată dragostea aşa că înrâurirea lui asupra elevilor se făcea din plin. În oştire era comandantul de pluton iubit de ostaşi, camarazi şi superiori. Ostaşii erau una cu comandantul, suflet din sufletul lui, urmat orbeşte oriunde şi oricând.

Cei rămaşi îşi amintesc cum îi ducea în luptă, prezent peste tot… Apoi îşi amintesc cu durere cum în toiul focului o schijă duşmană a lovit în frunte pe bravul lor comandant, care a murit în floarea vârstei (27 de ani – n.n.), cu mâna încleştată pe un proiectil de brandt, pe care şi mort l-ar fi trimis duşmanului“.

„Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre“

De fapt, toţi învăţătorii din această vatră strămoşească, şi nu numai, au răspuns îndemnului fostului dascăl Leon Mrejeriu. Care spunea următoarele, la 10 septembrie 1940: „Recâştigarea pământurilor româneşti şi a fraţilor cari ni s-au răpit pe nedrept şi samavolnic în vara anului 1940 (28 iunie, 30 august şi 7 septembrie, aluzie la datele rapturilor teritoriale asupre Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, Ardealului şi Cadrilaterului – n.n.) cere pregătire serioasă, educaţie sănătoasă şi solidă, muncă pricepută şi neîntreruptă, solidaritate neştirbită, ordine netulburată şi disciplină de fier. Cu superficialităţi şi glume nu se poate înfăptui nimic temeinic şi durabil…

Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui, de bună seamă, la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre ale tuturor. Şcoala românească trebuie să întreţie permanent în sufletele tinere icoana întunecată a nedreptăţilor ce ni s-au făcut şi să netezească drumurile care duc la realizările luminoase de mâine.

Imaginea tuturor românilor în hotarele fireşti ale neamului trebuie să fie icoana la care să ne închinăm de la pruncie până la înfăptuire, din rând în rând de români…“. Considerăm că previziunea, intuiţia eminentului dascăl, mai apoi prefect de Neamţ, a devenit un apostolat pentru „tagma“ învăţătorilor nemţeni, şi nu numai. Dovada: comportamentul lor în luptele aprige pentru glia din stânga Prutului. Cinste şi onoare pentru cei jertfiţi!

Citește știrea

Trending