Arhivă 2005-2017
Un nou pas în implementarea Managementului Deseurilor
Municipalitatea pietreanã a fãcut primele demersuri pentru licitatia internationalã, ce va fi organizatã în vederea selectãrii noului operator de salubrizare. Firma cîstigãtoare va lucra potrivit conditiilor cerute prin proiectul privind Managementul Deseurilor, a cãrui implementare se va finaliza la jumãtatea acestui an. Licitatia va fi organizatã în luna aprilie, autoritãtile locale asteptîndu-se la o largã participare, atît din tarã, cît si din strãinãtate. „Caietul de sarcini a fost, deja, publicat în Monitorul Oficial, iar fimele au început sã îsi trimitã reprezentantii pentru a-l cumpãra“, ne-a declarat Mihaela Stoica, viceprimar al municipiului Piatra Neamt. Interesatã de participarea la aceastã licitatie s-a arãtat si societate de interes local Salubritas. „Luni, am achizitionat caietul de sarcini. Ne vom gîndi dacã vom participa singuri, ori ne vom asocia cu o altã firmã“, a subliniat Tatiana Ciucanu, managerul financiar al Salubritas. Reamintim cã proiectul privind Managementul Deseurilor, în valoare totalã de 17,3 milioane de euro, beneficiazã de sprijin nerambursabil atît din partea Uniunii Europene – de 10,4 milioane de euro (reprezentînd 60%), cît si de fonduri nerambursabile oferite de Guvernul Danemarcei – de 2,21 milioane de euro. Contributia autoritãtilor locale este de 2,3 milioane de euro, la care se va adãuga suportul financiar – de 2,4 milioane de euro – oferit din fonduri guvernamentale. De supervizarea si realizarea lucrãrilor se ocupã Consortiile Hill International – Mott MacDonald si DIG/ HEILIT/ DIEKAT. Implementarea acestui proiect va avea ca rezultat final crearea unui sistem de colectare a deseurilor asemãnãtor cu cele din tãrile Europei de Vest, între care Franta si Germania, însã unic în România. Acesta va conferi municipiului Piatra Neamt statutul de localitate ecologicã. În vederea colectãrii selective a deseurilor, pe raza municipiului Piatra Neamt vor fi organizate 931 de puncte de colectare a deseurilor – simple, duble si cvadruple. Dintre acestea, 223 vor fi duble. Fiecare punct de colectare va deservi cîte 40 de apartamente si va contine patru tipuri de containere, a cîte 660 de litri fiecare. Acestea vor avea culori diferite, în functie de destinatie: verde – pentru deseuri organice, albastru – pentru sticlã si PET-uri din plastic, maro – pentru hîrtie si carton, gri – pentru deseuri reziduale. De asemenea, vor fi amenajate douã puncte de colectare pentru deseuri de dimensiuni mari, în cartierele Mãrãtei si Dãrmãnesti. Cele provenite din demolãri urmeazã sã fie concasate si folosite în reabilitarea strãzilor din municipiu. Pentru fiecare apartament vor fi distribuite, gratuit, cîte douã gãleti – una pentru deseuri organice, iar cealaltã, pentru reziduale, în total 90 de mii. Surse din cadrul Primãriei Piatra Neamt ne-au declarat cã, la momentul actual, operatiunea de distribuire a primelor 36 de mii de gãleti se aflã în derulare. Pînã acum, acestea au ajuns la locuitori din cartierele Precista si Mãrãtei, actiunea fiind începutã si în zona centralã. Totodatã, cu sprijinul conducerilor unitãtilor de învãtãmînt, reprezentantii Primãriei Piatra Neamt au început sã prezinte proiectul privind Managementul Deseurilor în licee, la orele de dirigentie, primele incluse în aceastã campanie de informare fiind Colegiile Nationale de Informaticã si „Calistrat Hogas“.
-
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Accident cu cinci victime, dintre care trei copii. Şoferul ar fi adormit la volan
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident cu şase victime printre care şi doi minori
-
Actualitateo săptămână,VIDEO/ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE: Accident cu două victime încarcerate, pe E85
-
Actualitateo săptămână,UPDATE: Accident pe E 85 – un bărbat a decedat. Copil salvat de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitate2 săptămâni,Copil accidentat de un „fals şofer” ucrainean
-
Actualitate6 zile,Un TIR a lovit un stâlp de iluminat şi l-a doborât peste un autoturism aflat în mers
-
Actualitate2 săptămâni,TRAGEDIE: Trupul carbonizat al unui bărbat găsit într-o gospodărie cuprinsă de flăcări
-
Actualitate7 zile,Maşină de gunoi răsturnată
