Un neam încercat de foc, potop și cutremur – și un popor care doarme în timp ce țara arde

Suntem un neam trecut prin foc, potop și cutremur. Un popor care a supraviețuit năvălirilor, războaielor, foametei, dictaturilor și trădărilor interne. Dar astăzi, pentru prima dată, nu un dușman străin ne amenință, ci propria noastră nepăsare. Pentru prima dată în istorie, România nu este cucerită cu arme, ci cu somnul adânc al propriului ei popor.

Această țară aparține lui Dumnezeu

Această țară aparține lui Dumnezeu, dar noi am alungat binecuvântarea prin lipsă de credință, prin lipsă de caracter, prin lene morală. Azi, România stă pe marginea prăpastiei și parcă nici nu-i pasă. Deșteaptă-te, Românie… înainte să fie prea târziu. Nu am intenționat să rănesc, dar uneori rana este singura cale spre vindecare.

România este într-o situație cruntă

România este într-o situație cruntă, iar cine nu vede asta fie e orb, fie trăiește într-o minciună confortabilă. Criza economică, socială, politică și morală nu mai este o teorie — este o realitate de zi cu zi. Am ajuns o țară care pare condusă de impostori, hoți, mincinoși și o armată de incompetenți care s-au cocoțat în vârful statului doar pentru a-l înfuleca. Suntem o țintă ușoară. Suntem slabi. Suntem nepregătiți. Nu pentru că n-am avea oameni buni, ci pentru că i-am marginalizat pe cei înțelepți și i-am ridicat în slăvi pe cei certați cu legea și cu bunul-simț. Ne-am lăsat în grija pungasilor, vopsiților în sfinți și profesioniștilor în promisiuni. Și culmea: i-am votat, i-am aplaudat, i-am crezut, i-am urmat. Ce poate fi mai tragic?

România este azi un spectacol ieftin de bâlci

România este azi un spectacol ieftin de bâlci. Suntem circarii Europei pentru că ne-am pus singuri nasul roșu de clovn. Spiritual suntem la pământ, rupți de rădăcini, pierduți într-o criză identitară cumplită. Nu mai știm cine suntem. Nu mai știm în ce credem. Nu mai știm pentru ce trăim. Ne hrănim zilnic cu scandaluri, circ și ură, în timp ce capetele pătrate care ne conduc își bat joc de întreaga țară cu o nepăsare grețoasă. România este o insulă ortodoxă într-o mare romano-catolică, dar credința nu se mai vede nici în fapte, nici în oameni. Ne-am depărtat de Dumnezeu și El ne-a lăsat pe drumul pe care l-am ales: drumul prostiei, al hoției și al lipsei de rușine.

La inaugurarea Catedralei

La inaugurarea Catedralei, în față erau corupții, hoții, mincinoșii și câțiva pușcăriași proaspăt spălați de păcate de televiziuni. Poporul, cel care a dat bănuț cu bănuț, era ținut la gard, ca animalele. El, poporul, nici măcar pe alee nu a avut voie să intre. Ce simbol mai clar vrei că am ajuns străini în propria noastră credință? Străzile Spaniei sunt pline de români care mimează arta ca să cerșească. Au talent, dar îl folosesc ca pe un circ al sărăciei. Ai văzut vreun spaniol cerșind în România? Vreun italian? Vreun britanic? Niciunul. Ei nu fug din țara lor.

Irosim totul

Dar ai noștri fug pentru că România nu le mai oferă nimic — sau poate pentru că noi înșine nu mai oferim nimic României. Resurse avem cât să hrănim jumătate de continent. Oameni inteligenți avem cât 10 țări la un loc. Dar irosim totul. Le lăsăm să se scurgă printre degete, ocupați fiind să ne certăm, să ne urâm, să ne sabotăm unii pe alții. Suntem o țară cu potențial imens, dar cu voință zero. România trece prin momente cheie. Felul în care ne purtăm acum va decide dacă avem viitor sau nu. Dar cum să ai viitor când dormi în front? Cum să supraviețuiești când tu însuți îți dai foc la casă?

Treziți-vă. Țara arde

Nu uitați: România nu este săracă. România este jefuită. România nu este slabă. România este sabotată. România nu este fără viitor. România este fără treziți. Suntem un neam încercat, dar azi încercarea vine din interior. Dumnezeu nu abandonează un popor care se ridică, dar nu ridică din mormânt un popor care doarme. Treziți-vă. Țara arde. Și în jur nu se aud decât sforăiturile noastre.