Contactează-ne

Actualitate

Un multiplu campion mondial, voluntar în Grecia, la incendii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doisprezece pompieri nemţeni s-au oferit voluntari şi au plecat în Grecia ■ ei participă la stingerea incendiilor din zona Atenei ■ printre ei se află şi Florin Asmarandei, multiplu campion mondial şi european la atletism ■

După ce pompierii, care au participat la o primă misiune de stingere a incendiilor devastatoare din Grecia, au fost lăudaţi pentru profesionalismul şi eficacitatea demonstrată în lupta cu flăcările, România a răspuns pozitiv unei noi solicitări de sprijin formulată de guvernul elen prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene.

Noua misiune a început pe 20 august, la ea fiind angrenaţi 142 de salvatori, care vor acţiona în apropierea Atenei. Ei s-au oferit voluntari şi provin de la şaispezece inspectorate din ţară – Bucureşti-Ilfov, Alba, Argeş, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Vâlcea şi Timiş, care deservesc opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenţie, precum şi alte mijloace de sprijin logistic, printre care şi o dronă.

Între ei sunt şi doisprezece subofiţeri de la Neamţ „ Buţurcă Dragoş, Brem Ionuţ, Onofrei Vasile, Cozar Cezar, Trifescu Lucian, Chelaru Ionel, Lucaci Paul, Andrieş Gabriel, Dumitru Florin, Murariu Mihai, Răucescu Dumitru şi Asmarandei Florin. Suntem alături de colegii noştri şi de familiile acestora rămase acasă. Drum bun şi să fiţi la înălţimea aşteptărilor create!“, se arată într-un comunicat al ISU Neamţ.

Dintre nemţenii plecaţi în Grecia, dincolo de atribuţiile pe care le au prin natura funcţiei, într-un alt mod se remarcă plutonierul major Florin Asmarandei, în vârstă de 32 de ani, care lucrează la Detaşamentul Roman. Fost atlet de performanţă în tinereţe, perioadă în care s-a clasat pe podiumul întrecerilor naţionale în proba de aruncare a ciocanului, el îşi continuă activitatea la nivel internaţional. Reprezintă Ministerul Administraţiei şi Internelor la World Police & Fire Games Association şi European Police & Fire Games Association, ceea ce se traduce prin campionatele mondiale şi europene dedicate pompierilor şi poliţiştilor, dominând autoritar podiumurile, cele mai multe distincţii fiind de aur.

Trebuie spus că şi plutonierul major Cezar Cozar, de 33 ani, a participat la un astfel de campionat mondial, s-a întors acasă cu două medalii de bronz la alergare, la 110 metri garduri şi 400 metri. La ultima competiţie la care a participat, World Police & Fire Games Association, care a avut loc în august 2019, la Chengdu, în China, întrecere la care au luat startul aproximativ 10.000 de sportivi, din 79 de ţări, Florin Asmarandei a obţinut aurul la aruncarea ciocanului, cea mai bună încercare măsurând  59,61 metri. Sportivul era extrem de mândru de rezultat şi de faptul că  se clasase pe prima treaptă a podumului şi la predentele patru competiţii.

„Închei sezonul 2018-2019 cu un S.B. (cel mai bun rezultata al sezonului – n.red.) – 59.61 metri. Consider în continuare că nici acest rezultat nu reflectă «realitatea momentului»,  dar aceste aspecte sunt cunoscute doar de sportiv şi antrenor. Vreau să mulţumesc încă o data celor care au făcut posibilă participarea mea la această competiţie şi bineînţeles celor care au stat în spatele acestor rezultate“, declara pompierul.

Subofiţerul a fost campion mondial în 2011 (SUA, New York), 2013 (Irlanda de Nord, Belfast), 2015 (SUA, Fairfax), 2017 (Los Angeles, SUA), întrecerea fiind organizată din doi în doi ani. Are titluri şi la Campionatul European, în 2018, în Gibraltar, cucerind patru medalii de aur la aruncarea ciocanului, greutate, disc şi suliţă. Pentru performanţa obţinută la Chengdu, în China, subofiţerul a fost recompensat şi în cadru oficial. În februarie 2020, şedinţa festivă de evaluare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în comun cu ISU Petrodava Neamţ, a fost prilejul de decernare a distincţiei de „Pompier de onoare al judeţului“, pentru  rezultate în activitatea profesională şi sportivă. Florin Asmarandei este legitimat la Clubul Sportiv Municipal Bacãu, unde este pregătit de campioana mondială Mihaela Melinte. Practică atletismul din 2002, iar până în anul 2014 a fost componentul Clubului Atletic CA Roman, fiind descoperit de antrenoarea Carmen Iederan.

Între 2008 şi 2010 a urmat cursurile Şcolii Militare de Pompieri Boldeşti, Prahova, iar din 2010 s-a încadrat la ISU Neamţ pe funcţia de comandat de echipaj. Despre prima misiune a pompierilor români în Grecia, în insula Evia, presa elenă s-a întrecut în elogii. Iată ce publica fimes.gr, citată de ziare.com: „Par că sunt de pe altă planetă. Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcţia vântului şi au folosit tehnologie de ultimă generaţie pentru localizarea incendiilor. Practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranţă o oglindă a unei ţări dezvoltate şi nu una subdezvoltată, aşa cum mulţi o văd“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Drama familiei Smicală fără sfârşit? “Coșmarul nostru nu s-a terminat”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Camelia Smicală anunţă că este din nou trimisă în judecată ■ motivul e halucinant: şi-ar fi “furat” copiii şi a făcut public cazul ■ Mihai şi Maria vor să fie alături de mama lor şi au spus public în mod repetat acest lucru ■

Drama familiei Cameliei Smicală pare a fi una fără sfârşit. Recent, doctoriţa născută în Piatra Neamţ a anunţat că este din nou trimisă în judecată de autorităţile finlandeze, pe “cauză penală”.

Deşi termenul cel mai potrivit ar fi că este, de mulţi ani, hăituită penal. Motivul este unul halucinant: şi-ar fi furat propri copii. Pe Mihai şi pe Maria, cei care, cu lacrimi în ochi, rugau autorităţile din Finlanda să îi lase alături de mama care astăzi este acuzată că i-ar fi… furat. Şi că ar mai fi făcut şi publică întreaga dramă.

După ani buni de procese şi după ani buni în care Camelia Smicală s-a luptat cu un întreg stat care mima că e preocupat de protecţia copiilor, dar de fapt chinuia nişte copii, încercând să se răzbune pe o mamă care nu renunţa la luptă, se părea că lucrurile au intrat în ordinea normală: Mihai şi Maria erau redaţi familiei, erau lăsaţi, aşa cum au cerut, să fie alături de mama lor, după ce fuseseră ţinuţi, împotriva voinţei lor, în instituţii finlandeze de aşa-zisă protecţie socială, de fapt nişte “lagăre” pentru minori.

“Minunea”, care a fost posibilă după ce mulţi români, dar nu numai, au ieşit în stradă pentru Maria, Mihai şi Camelia, a ţinut doar câteva luni. Prin sentinţă judecătorească, după numeroasele acţiuni de solidarizare cu familia Smicală, copiii au fost reîncredinţaţi mamei de lângă care au fost smulşi atât de brutal. Însă, din păcate, se pare că instituţiile nu renunţă: vor să reînvie coşmarul.

“Se pare că nu au terminat cu noi. Sunt trimisă din nou în judecată (pe cauză penală) pe motiv că aș fi furat copiii în 2019 și că am făcut public cazul . În procesul penal copiii sunt în postura de victime (ale mele), dar copiilor li se refuză dreptul la avocatul ales de ei (le-a fost numit un avocat din oficiu, același care nu le-a apărat drepturile în anul 2015 când au fost agresați de către executorii judecătorești) și li se refuză dreptul de a fi ascultați (în calitate de „victime”, sic) în instanță.

Menționez că am fost deja condamnată de câteva ori pentru faptul că am făcut public cazul, deși drepturile omului prevăd că o persoană nu poate fi condamnată de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Dincolo de faptul că nu au absolut nici o probă împotriva mea (pe drept penal, mă refer), nu înțeleg ce urmăresc . Coșmarul nostru nu s-a terminat”, este postarea, recentă, de pe Facebook, a Cameliei Smicală.

Concluzia e una singură: Maria, Mihai şi Camelia au nevoie din nou de sprijinul sufletesc care a făcut posibil să fie din nou împreună. Şi sunt sigur că îl vor primi. În stradă şi oriunde va mai fi nevoie.

Citește știrea

Actualitate

Stimulente financiare pentru nou-născuţi, episodul pe Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ un grup de şapte consilieri locali a depus un proiect de hotărîre de interes social ■ ei propun acordarea din bugetul local a unor indemnizaţii pentru nou-născuţi ■ acestea ar urma să stimuleze natalitatea şi aşa scăzută la Roman ■

Grupul de consilieri PSD, consilierul Pro România Dragoş Barcă şi colegul lor consilierul Dragoş Viorel Moroşanu (PPU-SL) au iniţiat şi depus, luni, 20 septembrie, la Biroul Unic un proiect de hotărîre referitor la acordarea, începînd cu luna noiembrie 2021, a unui stimulent financiar pentru copiii nou-născuţi.

„Ştiut fiind faptul că declinul demografic afectează întreaga Europă, dar cu preponderenţă statele slab dezvoltate, state între care se regăseşte, evident, şi România, politicile publice ar trebui să se axeze pe politici economice, de ocupare a forţei de muncă şi de protejare a familiei. Mă refer aici la adoptarea unor politici publice care să fie un cadru stabil pentru deciziile privind maternitatea şi să contribuie la asigurarea securităţii sociale pentru numărul crescut de mame singure, respectiv să asigure diverse facilităţi în îngrijirea copiilor.

În acest context, chiar dacă la noi, în România, actuala coaliţie de guvernare nu a avut nici voinţa şi nici putinţa de a găsi banii necesari pentru mărirea alocaţiilor copiilor, pentru a se ajunge la un cuantum decent, măcar pe plan local să încercăm să încurajăm şi să stimulăm natalitatea. Fideli ideii de politică bazată pe principii social-democrate, grupul consilierilor locali PSD format din consilierii: George-Alexandru Bălan, Andreea-Alexandra Broască, Ionuţ-Liviu Ciocoiu, Radu-Cătălin Curpăn, Iulia Havrici Tomşa (PSD), alături de Dragoş Viorel Moroşanu PPU-SL, împreună cu George-Dragoş Barcă, Pro România, am înregistrat astăzi la Biroul Unic referatul de aprobare privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuţi, însoţit de metodologia privind acordarea acestui stimulent” a precizat liderul consilierilor PSD, George Bălan.

Proiectul presupune acordarea, începînd cu luna noiembrie anul 2021, a unui stimulent financiar pentru copiii nou-născuţi, cuantumul acestuia fiind stabilit după cum urmează: pentru primul născut – 1.000 lei net; pentru al doilea născut – 1.200 lei net; pentru al treilea sau următorii născuţi – 1.500 lei net, cu menţiunea că este necesar a fi îndeplinite obligatoriu o serie de condiţii, stipulate de altfel în documentele elaborate.

Iniţiatorii speră ca propunerea lor legislativă să fie materializată într-un proiect de hotărâre ce se va regăsi pe ordinea de azi a proximei şedinţe ordinare a Consiliului Local Roman, rămînînd la latitudinea şi conştiinţa celor 21 aleşi locali să voteze proiectul sau nu. Aleşii PSD şi ai celorlalte două formaţiuni speră însă ca proiectul lor să obţină sprijinul consilierilor avînd în vederea că majoritatea sînt părinţi, indiferent de înregimentarea lor politică. De spus că un proiect identic a fost votat în CL Piatra Neamţ, dar nu este încă aplicabil pentru că secretarul municipiului reşedinţă de judeţ nu a contrasemnat de legalitate şi se aşteaptă în prezent o decizie a Prefecturii Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Nici 500 de cereri de personal

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în continuare, zona Roman oferă cele mai multe oportunităţi de angajare ■ la polul opus se află Tîrgu Neamţ şi localităţile limitrofe ■

Piaţa muncii nu dă semne de redresare nici în ultima decadă a lunii septembrie, iar angajatorii au raportat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ un număr total de 485 de job-uri. În continuare, zona Roman oferă cele mai multe oportunităţi de angajare, iar pe piaţă sînt 269 de locuri de muncă vacante.

Descrescător, urmează zona Piatra Neamţ, cu 178 de oportunităţi de angajare, iar la Tîrgu Neamţ pot obţine un contract de muncă doar 38 de persoane. Trebuie spus faptul că personalul de înaltă calificare nu are prea multe oportunităţi, iar în principal se caută ingineri.

Astfel, la Piatra Neamţ se recrutează, dacă s-ar găsi, un proiectant inginer construcţii, mai este de lucru pentru un inginer zootehnist, precum şi un economist sau doi directori de vînzări. În rest, ar fi nevoie de 6 persoane calificate ca şi lăcătuş mecanic, mai este nevoie de 7 lucrători comerciali, se mai recrutează 15 manipulanţi mărfuri, ori 10 montatori pereţi şi plafoane din gips-carton.

Pentru cei care nu au nici un fel de calificare sînt pe piaţă 17 posturi, dar alte 9 posturi sînt pentru operator prelucrare mase plastice, 6 şoferi, 6 sudori sau 8 tîmplari şi 12 zidari. Mai multe relaţii despre cererea de personal din zona reşedinţei de judeţ pot fi obţinute la sediul Agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă Piatra Neamţ.

La Roman este nevoie de mai mulţi ingineri, între care 4 specializaţi în electrotehnică, un inginer responsabil vînzări, la care se mai adaugă cîte un post pentru un inspector măsură contor gaz natural, un inspector resurse umane sau un inspector specializat în sănătatea şi securitatea în muncă. La polul opus, pentru cei care nu au nici un fel de calificare sînt libere 74 de posturi din care cele mai multe în industria uşoară.

Alte 34 de job-uri sînt pentru cei care pot presta ca şi confecţioneri – asamblori articole textile, dar s-ar mai putea angaja în această săptămînă 4 faianţari şi tot atîţia fierari – betonişti, 8 persoane calificate ca lăcătuş mecanic, 6 manipulanţi mărfuri sau 10 operatori producţie ceramişti. În multe alte calificări sînt mai puţine cereri de personal. La Tîrgu Neamţ este numai un post pentru personal de înaltă calificare şi se caută un inginer constructor. Mai este de lucru pentru bucătari, cameriste, confecţioneri textilişti, gaterişti, muncitori necalificaţi, ospătari sau sudori.

Citește știrea

Trending