Contactează-ne

Prima pagină

Un monument de patrimoniu e tare greu de reabilitat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ a fost finalizată o nouă expertiză în cazul Casei Sergiu Celibidache ■ a costat peste 11.466 de euro ■ realuarea lucrărilor se va putea face doar după avizarea a două soluții tehnice ■ una privește intervenția minimală și cealaltă soluția maximală ■

Nu este o noutate faptul că imobilul în care s-a născut celebrul muzician Sergiu Celibidache, clădire situată pe bulevardul Roman Muşat, la intersecţia cu strada Veronica Micle, pare a mai avea doar o „strigare“ şi se dărâmă. Indiferența de ani de zile a unor autorități locale, județene sau centrale, plus intemperiile își pun „pecetea” pe acest monument.

Așa cum se știe, această casă în care s-a născut şi a copilărit dirijorul Sergiu Celibidache a fost achiziționată de către Primăria Roman, de la fiul muzicianului, Serge, în 2012, pentru 100.000 de euro. În clădire a funcționat Şcoala de Muzică, care poartă și numele fostului proprietar. Pentru a se putea obține finanțare pentru refacerea clădirii, aceasta a fost predată, prin decizia CL Roman, Consiliului Judeţean Neamţ.

Instituția a obținut fonduri pentru consolidarea impunătoarei clădiri, care încă arată bine la o simplă vizualizare, dar e șubredă în totalitate, din bugetul Companiei Naționale de Investiții (CNI). În 2018 se dădeau asigurări de către reprezentanții Primăriei Roman că imobilul se va întoarce în proprietatea administrației în situaţia în care lucrările nu vor începe în termen de un an de la data predării către CJudeţean.

Anunțate cu surle și trâmbițe de către ex-președintele CJ Neamț, fugarul Ionel Arsene, încă din luna martie 2021, lucrările de reabilitare ale Casei Celibidache, monument arhitectonic de clasă B, datând din secolul al XIX-lea, au fost sistate în luna noiembrie 2023, ca urmare a unui control efectuat de Inspecția de Stat în Construcții, care a găsit mari probleme la structura de rezistență a clădirii.

Reprezentantul Robu Construct, firma care a câștigat licitația, făcea la vremea respectivă câteva precizări legate de cauzele deciziei de întrerupere a reabilitării construcției. „Am fost nevoiți să oprim lucrările la Casa Celibidache, finanțate de către Compania Națională de Investiții. Am primit o adresă scrisă în care am fost înștiințați că în următoarele 7-8 luni trebuie să întrerupem lucrările de execuție.

Reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții Neamț au efectuat un control și au dispus o reexpertizare a construcției. Din păcate, primul expert, Andrei Szalontay, a decedat între timp. În aceste condiții, conform estimărilor noastre, costurile lucrării vor ajunge undeva la 3 milioane euro, lucrare ce trebuie, în continuare, finanțată de CNI”, declara patronul firmei de construcții, Valentin Robu.

Reamintim faptul că finanțatorul, Compania Națională de Investiții, a alocat, inițial, suma de 4.427.696 de lei, plus TVA. Pentru cheltuielile de proiectare şi asistenţă tehnică a fost prevăzută suma de 190.695 lei, la care se adăugau lucrări pentru reabilitarea efectivă în valoare de 4.150.409 lei, organizare de şantier 73.091 lei, cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste de predare la beneficiar de 10.500 lei.

Licitația a fost câștigată de asocierea de firme Robu Construct SRL (lider de asociere) şi subcontractanţii Build Instal Electric SRL şi Consulting Grup Expert SRL din Moineşti, care au obţinut lucrarea pentru proiectul „Conservarea, restaurarea şi protecţia clădirii Casa Celibidache în vederea valorificării patrimoniului cultural“.

Și a fost necesară o nouă expertiză, care a fost comandată și achitată de Consiliu Județean, fiind câștigată de firma Geocostruct din Iași. A costat 57.000 de lei, respectiv 11.466 de euro. Surse din CJ Neamț au explicat rațiunile pentru care instituția și-a asumat realizarea expertizei, în condițiile în care, prin CNI, aceasta ar fi durat un timp nepermis de lung.

„Suntem mulțumiți că a ieșit noua expertiză tehnică și proiectarea. Ne aflăm în perioada întocmirii listelor care cuprind cantitatea de materiale de construcție necesare și prețurile acestora, situație care va fi trimisă la CNI. Când primim ordinul de începere a lucrărilor ne apucăm deja de treabă și vrem ca acest lucru să se întâmple cât mai curând”, a declarat Valentin Robu.

Acesta dă asigurări că are capacitatea de a se ocupa în același timp și de lucrările de reabilitare a Grădiniței Mugur de lumină, și de cele de la Casa Celibidache. Muzeograful Adrian Ciobanu, de la Muzeul de Istorie Roman a declarat că descărcarea de sarcină arheologică se va face etapizat, după reluarea lucrărilor de reabilitare a imobilului.

Reaminitim că durata de execuție a proiectului trebuia să fie de  66 de luni – din care două luni proiectarea, 28 de luni execuția, astfel că lucrările ar fi trebuit  finalizate, așa cum am mai spus, în toamna anului 2023. Alte  36 de luni însemnau perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor. În casa cunoscută ca şi ”Casa vornicului Done” s-a născut în 1912 marele dirijor şi compozitor.

Directorul Direcției Județene de Cultură, Rocsana Josanu, a declarat că, deocamdată, nu poate da relații despre obiectiv pentru că instituția nu a fost înștiințată oficial despre finalizarea noii expertize tehnice, care va trebui avizată de către Comisia Monumentelor Istorice de la Suceava. „Am discutat la nivel informal cu arhitectul șef al județului și cu arhitectul șef al municipiului Roman despre reluarea lucrărilor la obiectiv.

Constructorul nu poate să reia lucrările decât în condițiile reavizării de către Comisia zonală a Monumentelor de la Suceava, pe care noi o vom convoca, în regim de urgență, ținând cont că este vorba de un monument istoric de așa mare importanță, aflat într-o situație critică. Săptămâna viitoare, colega mea se va deplasa la Roman pentru a face o constatare în teren și se vor face noi fotografii.

Atunci vom face și adrese oficiale către CJ și către Primăria Roman, pe teritoriul căreia se află obiectivul, pentru a pune în vedere constructorului să urgenteze procedurile. Problema care se pune este aceea că aceste soluții trebuie agreate de specialiști. Trebuie să se elaboreze două soluții tehnice: una de intervenție minimală și una maximală. Comisia de avizare va alege cea mai convenabilă soluție.

Este foarte bine că firma de construcții este interesată să se apuce cât mai repede de execuția lucrării. Comisia poate elabora avizul și în două săptămâni și firma se poate apuca de treabă. Cu cât mai repede cu atât mai bine pentru salvarea monumentului!”, a declarat Roxana Josanu. Mai trebuie  reamintit și faptul că lucrările de artă sunt sigilate și se află în siguranță.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending