Prima pagină
Un jaf celebru de cărţi şi manuscrise vechi comis în Anglia. Cum au ajuns în Neamț

■ în 2020, procurori DIICOT și polițiști de la IGPR au efectuat o percheziţie domiciliară, la Făurei ■ au fost descoperite obiecte de patrimoniu, cărţi şi manuscrise vechi, sustrase din Anglia ■ operele erau semnate de astronomul Galileo Galilei, omul de ştiinţă Isaac Newton și pictorul Francisco Goya ■
La ordinea zilei este subiectul legat de piața neagră a obiectelor de patrimoniu, care a apărut în contextul jafului secolului, când de la Muzeul Drents, din micuțul oraș olandez Assen, au fost sustrase obiectele de valoare inestimabilă din Tezaurul dacic al României.
În aceste împrejurări, reamintim o întâmplare petrecută acum câțiva ani, când și ofițeri de la Inspectoratul de Poliție Neamț, sub coordonarea DIICOT București, au recuperat cărți și manuscrise ale lui Isaac Newton, Galileo Galilei și Francisco Goya, care au fost găsite, păstrate în condiții improprii unor astfel de valori culturale, în garajul unei vile, din Făurei.
La rezolvarea cazului au cooperat autorități judiciare din România, Anglia și Italia. Era vorba de opere din secolul al XVII-lea ale astronomului Galileo Galilei, ale omului de ştiinţă Isaac Newton, precum şi ale pictorului spaniol Francisco Goya, ele fiind evaluate la 2,5 milioane de lire sterline. Între suspecți era și un nemțean.
Ancheta în acest caz a început în 2017, dar rezultate concrete s-au obţinut pe 16 septembrie 2020, când procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR, au efectuat o percheziţie domiciliară, la Făurei, în urma căreia au fost descoperite obiecte de patrimoniu – cărţi şi manuscrise vechi, despre care existau indicii că ar fi fost sustrase dintr-un depozit din Anglia.
„Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii. Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărţile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului Galileo Galilei, ale lui Isaac Newton, precum şi ale pictorului din secolul al XVIII-lea, Francisco Goya, au o valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline. Aceste opere sunt de importanţă internaţională şi sunt de neînlocuit“, se arăta, la vremea respectivă, într-un comunicat DIICOT.
Acţiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă „Brookes“, încheiat în 2017, la nivel Eurojust, între Romania, prin DIICOT şi Marea Britanie – Serviciul de Procuratură al Coroanei şi Poliţia Metropolitană. Ulterior, cooperarea a fost extinsă şi cu Procuratura Milano, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri la care au participat procurori şi poliţişti din țările menționate.
Despre speţă, DIICOT a mai dat detalii şi pe 25 iunie 2019, când au fost efectuate 28 de percheziţii în Iaşi, Neamţ, Suceava, Braşov, Bihor şi Bucureşti, acestea vizând destructurarea unui grup infracţional specializat în furturi de patrimoniu. Anterior, pe 24 februarie 2017, DIICOT s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea membrilor grupării de români, care au dat o spargere, în noaptea de 29/30.01.2017, în Feltham, în apropiere de Aeroportul Heathrow din Londra.
„Prada“ a constat în cărţi valoroase, circa 260 de volume, toate fiind aduse în România în vederea valorificării. Despre jaf a aflat presa britanică, ştirile fiind apoi preluate şi de cea română. „Cărţi valoroase, multe din secolele XV şi XVI, în valoare de peste două milioane de lire sterline, au fost furate în jaful care a avut loc în Feltham, de o echipă de hoţi ce a reuşit să evite sistemele de securitate coborând prin tavan într-un depozit de profil.
Timp de 4-5 ore, între 21.00 – 02:00, suspecţii au scotocit în patru paleţi, care se aflau în tranzit către o expoziţie de carte din Los Angeles“, mai preciza DIICOT. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, grupul format din români, la care ulterior au aderat şi străini a acţionat în perioada decembrie 2016 – aprilie 2019, săvârşind numeroase furturi prin escaladare şi efracţie la diferite depozite din Anglia şi Irlanda de Nord.
În cadrul dosarului din România, ancheta a vizat infracţiunile comise de cinci suspecţi, stabilindu-se că cea mai mare parte a bunurilor sustrase erau oferite spre vânzare de către membrii grupului pe site-uri de profil. Pe 25.06.2019, procurorii DIICOT au dispus reţinerea unui număr de patru persoane, care au fost prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim faptul că, în luna noiembrie 2016, la București era editată o lucrare intitulată „Milenia Opes”, prefațată de regretatul de academician Răzvan Teodorescu, legat de Roman prin moșiile moștenite de la părinți. E vorba despre un album inedit, în care erau prezentate în imagini și cu descrieri ample toate lucrările de patrimoniu recuperate în urma investigaților polițiștilor specializați din mai multe județe.
Între ele Alba, Caraș-Severin, Gorj, Iași, Hunedoara, Neamț, Sibiu, Timiș și Vaslui, inclusiv vestite tablouri sustrase de doi infractori din Constanța dintr-o vilă din Piatra Neamț. Din categoria obiectelor de patrimoniu recuperate de polițiștii nemțeni au mai fost incluse în acest album: un tezaur din Epoca Bronzului, un femur de mamut, săbii, iatagane, icoane de patrimoniu, precum și o prețioasă carte scrisă de Toma d`Aquino (1225-1274, filosof scholastic italian), lucrare scoasă la vânzare pe internet.

-
Actualitate2 săptămâni,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Ratis Serv – angajează
-
Eveniment5 zile,
Numai la Piatra Neamț: senzori de monitorizare a calității aerului în țevile de eșapament !?!
-
Prima pagină2 săptămâni,
Camelia Stoean: o viață pentru copiii nimănui
-
Politica2 săptămâni,
Ucraina: scaunul Puterii stă într-un picior
-
Actualitate2 săptămâni,
Schimbare la vârful Publiserv Piatra Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Condoleanțe
-
Actualitate3 zile,
Ciclism la Piatra Neamț– călătoria între gropi, stâlpi și spital