Contactează-ne

Prima pagină

Un general de brigadă va conduce ISU Neamț. Colonelul Mitrea a fost avansat în grad

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ceremonia de avansare va fi la Palatul Cotroceni ■ proaspătul general de brigadă a declarat că performanțele profesionale se datorează colectivului de elită de la inspectoratul nemțean ■

La Palatul Cotroceni, pe data de 30 noiembrie 2023, va avea loc ceremonia de înaintare la gradul de general de brigadă cu o stea a inspectorului șef Mihai Ciprian Mitrea, comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava“ Neamț.

Contactat telefonic, generalul a declarat pentru Monitorul: „Momentul nominalizării a fost unul care m-a luat prin surprindere, la modul cel mai plăcut posibil, pentru că această avansare la gradul de general de brigadă era apreciată de mine ca puțin probabilă în carieră, deoarece sunt puțini cei care ajung să atingă acest grad profesional.

A fost o mare onoare nominalizarea făcută de către comanda Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și este, fără discuție, o împlinire maximă a activității mele profesionale (una începută acum 32 de ani la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc – n.r.)”, a declarat proaspătul general de brigadă, care a adăugat că alături de el a fost avansat în grad și colegul său de la Timiș, Lucian Mihoc.

Proaspătul general de brigadă nemțean susține că această avansare în grad îl obligă să-și îndeplinească și mai bine atribuțiile funcției la comanda ISU Neamț. A mai menționat că a fost și este ajutat cotidian de o echipă de profesioniști, care a reușit în ultimii ani să atingă performanțe înalte. La acestea a contribuit și fostul comandant, generalul Ioan Nițică, decedat în iulie 2020.

„Trăiesc un sentiment de onoare și mândrie în legătură cu apartenența la această armă a pompierilor militari și doresc să mulțumesc comenzii IGSU pentru propunerea subsemnatului precum și colegilor din ISU Neamț care prin modul de desfășurare a activităților au reușit să creeze condițiile pentru avansarea la gradul de general de brigadă a unui ofițer din inspectorat, pentru a doua oară în ultimii ani. La mulți ani de 1 Decembrie, o zi cu o semnificație deosebită pentru toți românii și de neuitat pentru cariera mea!”, a mai menționat generalul Mitrea.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending