Contactează-ne

Actualitate

Un fost pompier a fost condamnat penal. Cum a încercat să-şi salveze fratele care avea probleme

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a primit o pedeapsă cu suspendare şi a pierdut suma de 500 de euro, bani cu titlu de mită

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal de dare de mită şi au aplicat o pedeapsă fără executare. Sorin Neagu, în vîrstă de 47 de ani, fost pompier în cadrul Detaşamentului Tîrgu Neamţ, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de detenţie, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.

Inculpatul a mai fost obligat de instanţă să presteze un număr de 100 de zile de muncă în folosul comunităţii şi a pierdut prin confiscare banii cu titlu de mită, 500 de euro. El trebuie să mai achite suma de 2.200 cu titlu de cheltuieli judiciare. Inculpatul are de respectat o serie de condiţii, altfel poate ajunge după gratii.

„În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului N.S. asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvîrşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare“, conform Tribunalului Neamţ.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Faptele au avut loc spre finele anului trecut, Neagu fiind la acel moment pompier, motiv pentru care dosarul a fost instrumentat de Parchetul Militar Iaşi. Plutonierul adjutant a fost reţinut de poliţişti, iar la finele lunii octombrie a anului trecut a fost prezentat Tribunalului Militar Iaşi.

Instanţa ieşeană a decis plasarea sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Conform anchetatorilor, fapta a avut loc în timpul liber. El ar fi dat unui poliţist suma de 500 de euro, pentru a- l ajuta pe fratele său. Acesta din urmă avea dosar penal după ce a fost prins conducînd un autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Chiar dacă fapta nu a avut legătură cu serviciul, militar fiind, cauza a ajuns în atenţia Parchetului Militar. Pentru fapta sa, procurorii au cerut Tribunalului Militar arestarea preventivă a inculpatului. Magistraţii au fost blînzi şi au aplicat cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar. Din probatoriul administrat în cauză arezultat faptul că fapta a avut loc pe 21 octombrie 2021, în jurul orei 15:00.

Atunci pompierul ar fi mers în incinta unui post de poliţie şi ar fi remis unui agent de poliţie suma de 500 de euro cu scopul de a-l determina pe omul legii, în calitatea sa de organ de cercetare penală, să administreze sau să nu evalueze părtinitor probatoriul administrat într-un dosar penal avînd ca obiect infracţiunea de conducerea unui vehicul sub infleunţa băuturilor alcoolice, faptă comisă de fratele subofiţerului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending