Contactează-ne

Prima pagină

Un elev de seminar, dat dispărut, a fost descoperit mort în albia Moldovei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ despre tânărul de 18 ani nu se mai ştia nimic din luna decembrie a anului trecut ■ urmează ca necropsia să stabilească dacă a fost vorba despre un suicid ■

Un elev de seminar a a fost găsit în apele Moldovei, după ce dispăruse misterios. Astăzi, 22 ianuarie, poliţia a anunţat că a fost stabilită identitatea unui tânăr al cărui cadavru a fost scos cu o zi în urmă din albia Moldovei, la Cotu Vameş. „Poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, un tânăr în vârstă de 18 ani, a cărui dispariţie a fost mediatizată pe 9 decembrie 2022”, a transmis Poliţia Neamţ.

Dionisie Iamandi a plecat de la domiciliu în ultima lună a anului trecut şi de atunci nu s-a mai ştiut nimic de el. Era elev în ultimul an la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din Roman, la clasa de religie pastorală şi se pare că într-o dimineaţă şi-a condus prietena la unitatea unde aceasta învaţă, Liceul „Petru Poni“, tot din oraşul menţionat.

„Am fost la poliţie, am dat toate datele despre el, dar ne-am hotărât să apelăm şi la ajutorul presei. Poate lucrurile se mişcă mai uşor şi poate oamenii ne pot ajuta să-l găsim,  apelându-ne la unul din telefoanele pe care le-am făcut publice pe reţelele de socializare. În urma acestui mesaj, am fost anunţat de colegi că a fost văzut, ultima dată, în preajma unor cetăţeni mai dubioşi, în zona unui supermarket de la Roman Centre Value.

Şi-a luat telefonul cu el, dar atunci când sunăm nu se formează numărul, ceea ce ne-a făcut să credem că ne-a blocat. Ulterior am aflat că şi-ar fi amanetat telefonul. Am comunicat şi conducerii liceului acest lucru şi am luat legătura şi cu prietena lui, elevă la Liceul «Petru Poni“, care ne-a mărturisit că nu l-a mai văzut de ceva timp, după ultima întâlnire, când a condus-o la liceu şi şi-au luat rămas-bun“, declara Sergiu Iamandi, tata elevului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending