Contactează-ne

Actualitate

Un deputat de Neamţ şi un scandal academic

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ deputatul Iulian Bulai, în calitate de preşedinte al Comisiei de Cultură, s-a opus deciziei Uniunii Scriitorilor de a acorda o indemnizaţie de merit poetei Daniela Crăsnaru ■ acesta a invocat o poezie de „slăvire“ a epocii comuniste ■ USR o va sprijini pe Daniela Crăsnaru să-l acţioneze în judeactă pe parlamentar ■

„Neobositul“ parlamentar USR de Neamţ, Iulian Bulai, se află, iar, în centrul unui nou scandal, de data aceasta în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, postură din care a participat, împreună cu preşedinta Comisiei de Cultură din Senat, tot de la USR, Oana Silvia Ţoiu, la o dezbatere a Uniunii Scriitorilor.

Pe 19 mai s-au discutat propunerile pentru indemnizaţiile de merit pe care această instituţie o acordă. Momentul culminant, care a revolta mediul scriitoricesc este evidenţiat de vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, pe pagina sa de Facebook.

„Ieri (19 mai -n.r.), în sediul Academiei Române se discutau propunerile pentru indemnizaţii de merit, ce se acordă artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi sportivilor cu realizări remarcabile. Propunerea Uniunii Scriitorilor, pentru locul vacant ce-i revenea, era poeta Daniela Crăsnaru, deţinătoarea a două premii naţionale, a premiului Academiei şi a unui foarte important premiu în SUA.

Dintre decidenţi, pe lîngă preşedintele Academiei şi reprezentanţii Uniunilor de creatori, erau şi reprezentanţii comisiilor de cultură şi muncă din Parlament, Oana-Silvia Ţoiu şi Iulian Bulai, ambii de la USR. Acceptarea fiecărui candidat trebuia votată în unanimitate. A luat cuvîntul Iulian Bulai, prezentînd o poezie care, spunea el, a apărut sub semnătura Danielei Crăsnaru în anul 1972 şi care proslăvea comunismul.

În consecinţă, nu putem acorda indemnizaţie de merit cuiva care a susţinut dictatura şi comunismul, a adăugat deputatul USR votînd, împreună cu Oana Silvia Ţoiu, împotrivă şi, astfel, ducînd la respingerea candidaturii. Daniela Crăsnaru ne-a declarat, ulterior, că n-a scris niciodată o asemenea poezie şi, de altfel, Iulian Bulai nu a produs nicio dovadă privind locul unde ar fi apărut respectiva poezie.

Dar chiar şi dacă ar fi fost aşa, Daniela Crăsnaru are o carieră literară de aproape cinci decenii, a reprezentat cultura română în cele mai prestigioase instituţii ale diplomaţiei culturale, cum poţi să dispreţuieşti totul pornind de la o poezie scrisă, ipotetic, la 21 de ani? Dacă ar fi să judecăm valoarea literară în funcţie de astfel de criterii şi am fi discutat candidatura unor: Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Mihai Sadoveanu, Panait Istrati, Octavian Goga, Camil Petrescu, Alexandru Paleologu, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Labiş, Nicolae Breban, Geo Bogza, George Bălăiţă, D.R. Popescu sau Nichita Stănescu, ca să dăm doar cîteva nume, ne-am fi lovit de «intransigenţa» fanatică a lui Bulai.

Nici pe Pablo Neruda, Jean- Paul Sartre sau Gabriel Garcia Marquez nu-i văd prea bine dacă ar fi avut neşansa ca Bulai, în loc să pozeze prin Scandinavia ca o statuie nemişcată prin pieţele publice, ar fi fost preşedintele Comitetului Nobel. Spintecarea artei cu iataganul «corectitudinii politice» şi al dogmatismului de tip Savonarola este un mare pericol pentru sănătatea unei societăţi, amintindu-ne de epurările ideologice ale anilor ’50.

Ideea că, de aici încolo, recunoştinţa arătată elitelor societăţii româneşti va fi la cheremul unuia ca Iulian Bulai ne dă fiori şi mă întreb dacă nu cumva Comisia de Cultură ar trebui, înainte ca domnul Bulai să vină la Academie, să-i dea un mandat precis, prin vot, temperîndu-i astfel pornirile zănatice“, a notat scriitorul Varujan Vosganian.

Varujan Vosganian ne mai informează şi despre faptul că Uniunea Scriitorilor nu renunţă la candidatura Danielei Crăsnaru, ţinînd cont de faptul că acel criteriu inept invocat de Iulian Bulai şi, de altfel, nedovedit, nu se încadrează între cele pentru acordarea indemnizaţiei de merit, şi, în cazul în care parlamentarul se va împotrivi, în continuare şi va bloca propunerea, Daniela Crăsnaru va fi sprijinită pentru a-l acţiona în judecată şi pentru a-i cere prin justiţie deputatului, temeiul legal pentru care a obstrucţionat o justă recunoaştere pentru o operă remarcabilă de-o viaţă.

Postarea lui Varujan Vosganian a fost preluată şi de către Ioan Cristoiu pe blogul său. Parlamentarul ales în funcţia de preşedinte al Comisiei de Cultură a stîrnit rumoare prin remarcile sale, care pot fi considerate că sînt făcute din dorinţa de a apărea în prim-planul atenţiei publice cu orice preţ.

Au fost destule mesaje controversate în ultimii ani, de la afirmaţiile sale despre „Maica Domnului, mamă surogat“, continuînd cu „înregimentarea politică“, în tabăra USR-istă a Luceafărului Poeziei româneşti, Mihai Eminescu, plus altele, pentru care deputatul nemţean a fost taxat dur. Într-o recentă autobiografie, publicată pe internet, Iulian Bulai menţionează, în detaliu, parcursul său biografic, de la plecarea din satul natal, Tămăşeni, pînă la experienţele sale norvegiene unde a făcut de toate, cîştigîndu-şi existenţa ca: statuie vivantă, umflînd baloane pe străzi, ajungînd administrator de şcoală, clopotar la o biserică luterană şi, urmînd apoi cursurile Academiei Naţionale de Arte din Oslo, călătorind apoi în multe ţări europene, ajungînd şi în îndepărtata Chină, pentru ca, ulterior să se decidă a se întoarce în România, unde ne „fericeşte“ cu implicarea sa în politică.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. V.Vasile

    25 mai 2021 at 7:52 AM

    Hai , serviti-va dragi romani cum ne desmiarda relaxatul navetist de la Cotroceni cu sau fara lamaie , dupa orientare specimenul este pres. Comisiei de Cultura…..Mai rau de atat se poate ?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending