Actualitate
Un deputat de Neamţ e la un pas să fie dat afară din partid. Ce replică dă acesta. Cine a pierdut controlul

Un deputat de Neamţ e la un pas să fie dat afară din partid.
Ciprian Ciubuc, deputat S.O.S. de Neamţ e în conflict deschis cu liderul partidului, Diana Şoşoacă.
După ce a acuzat-o public că are o manieră “autoritară” când vine vorba de condus partidul, Ciubuc şi-a primit replica.
Şoşoacă a povestit că deputatul ar fi cam violent, în familie, şi că şi-ar fi agresat de două ori soţia.
Dincolo de aceste afirmaţii, rămânea de clarificat situaţia politică a domnului Ciubuc. Adică mai pe şleau spus dacă mai rămâne sau nu în partid.
Ei bine, se pare că Diana Şoşoacă s-a decis şi vrea să-l dea afară pe Ciprian Ciubuc din S.O.S.
Sursele noastre spun că a fost formulată deja o notificare către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Prin aceasta se aduce la cunoştinţă că Biroul Executiv Central ar fi decis retragerea sprijinului politic pentru Ciubuc. Ba, mai mult, şi excluderea sa din grupul parlamentar al S.O.S.
Numai că, mai spun sursele noastre, notificarea nu şi-ar fi produs niciun efect pe motiv că nu era semnată de conducerea Grupului şi deputaţii S.O.S.
Replica deputatului
În replică, deputatul Ciprian Ciubuc a emis un comunicat de presă în care afirmă că Diana Şoşoacă ar fi cedat din punct de vedere emoţional. Ba, mai mult şi probabil mai grav politic, a pierdut controlul asupra grupurilor parlamentare S.O.S.
“În urma unor declarații și acțiuni recente, consider că este de datoria mea, ca deputat ales al județului Neamț și membru activ al Partidului S.O.S România, să aduc lămuriri în spațiul public.
Doamna Diana Iovanovici Șoșoacă, președinta Partidului S.O.S România, pare că a cedat din punct de vedere emoțional și a recurs la o stratagemă specifică administrației locale, invocând o așa-zisă decizie a Biroului Executiv Național prin care mi se retrage sprijinul politic și se solicită excluderea mea din grupul parlamentar S.O.S România din Camera Deputaților.
Fac precizarea clară că nu există nicio decizie oficială de excludere din partid care să mă privească, iar documentul depus nu reprezintă o excludere statutară, ci doar o retragere a sprijinului politic, mecanism aplicabil în administrația locală, nu în Parlamentul României.
“A avut o reacție verbală violentă”
Doamna Șoșoacă a depus această solicitare la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, prin intermediul liderului de grup, domnul Ionel Goidescu, imediat după ședința din data de 4 iunie 2025. Solicitarea a fost respinsă de plenul Camerei, întrucât nu respecta prevederile regulamentare, deciziile de excludere din grupurile parlamentare fiind de competența conducerii acelor grupuri, nu a conducerii partidului.
Este important de menționat că, în grupul parlamentar S.O.S România, funcționează încă principiul democratic. Toate deciziile importante se iau prin vot. Așa s-a procedat și în data de 14 mai 2025, cu ocazia ședinței solemne dedicate Zilei Prieteniei cu Statul Israel și Zilei Martirilor din Închisorile Comuniste, când, prin vot majoritar, am stabilit poziția și acțiunile grupului nostru.
“Diana Iovanovici Șoșoacă a pierdut controlul asupra grupurilor parlamentare”
Această decizie colectivă a deranjat-o profund pe doamna președinte, pentru că nu am urmat indicațiile domniei sale. În acel context, a avut o reacție verbală violentă, jignind și umilind membri ai grupului, amenințându-ne chiar cu demisia.
Toate aceste evenimente confirmă ceea ce mulți colegi deja simt: doamna Diana Iovanovici Șoșoacă a pierdut controlul asupra grupurilor parlamentare S.O.S România, atât în Camera Deputaților, cât și în Senat.
Reafirm atașamentul meu față de valorile naționale, de respectul față de colegii parlamentari și de electoratul din județul Neamț. Mă voi opune oricărei tentative de dictatură internă. Voi susține în continuare o conduită democratică în interiorul partidului și în activitatea parlamentară”.
Acum rămâne de văzut cine va câştiga această bătălie internă. Şoşoacă îl va da afară din partid pe Ciubuc sau poate… “viţăvercea”.

-
Actualitate2 săptămâni,
AVERI DE ALEŞI: Consiliera cu declaraţia de avere… scurtă
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD la Guvernare, ce nemţeni sunt în cărţi şi pentru ce funcţii?
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD intră la guvernare. Pronostic confirmat
-
Actualitateo săptămână,
Deversare controlată la barajul Izvoru Muntelui
-
Actualitate2 săptămâni,
Titluri de stat Fidelis în iunie 2025. Câștigă până la 8,35% pe an, fără impozit! Uite ce condiții trebuie să îndeplinești
-
Actualitate2 săptămâni,
Descoperă o „Călătorie subacvatică”: perle, corali și viețuitoare fascinante, într-o expoziție spectaculoasă la Roman
-
Actualitateo săptămână,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Administrație2 săptămâni,
Inaugurarea Ștrandului “Cetate” din Târgu-Neamț – 1 iunie 2025