Actualitate
Un copil de 15 ani a furat maşina părinţilor şi a comis un accident. Părintele minorului a sesizat poliţiştii

■ nemţeanul din Trifeşti a cerut ajutorul oamenilor legii, neştiind cine i-a luat maşina din faţa curţii ■ adolescentul a plecat la plimbare cu un prieten de 18 ani ■
Un adolescent în vîrstă de 15 ani, din localitatea Trifeşti, a pus pe jar părinţii, dar şi oamenii legii, după ce a furat maşina din faţa casei şi a plecat la plimbare cu un amic major, de 18 ani. Furtul a fost reclamat chiar de părinte care nu a ştiut cine i-a luat autoturismul.
A presupus că este vorba de persoane necunoscute. Poliţiştii au fost cei care i-au dat vestea că fiul minor este cel care a luat autovehiculul, înştiinţîndu-l că a comis şi un accident după ce, pe fondul lipsei experienţei la volan, s-a oprit într-un podeţ. Totul s-a întîmplat duminică, 21 august 2022, în jurul orei 20:00.
„Cadrele Postului de Poliţie Trifeşti au fost sesizate, de către un bărbat de 43 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras vehiculul proprietate personală, ce se afla parcat în apropierea domiciliului. Poliţiştii au efectuat investigaţii reuşind identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, un minor de 15 ani, din Trifeşti, fiul persoanei vătămate“, conform Poliţiei Neamţ.
Cercetările au stabilit faptul că, adolescentul, observînd autoturismul parcat în apropierea locuinţei, ar fi luat cheile fără consimţămîntul părinţilor, apoi împreună cu un tînăr de 18 ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul prin localitatea Trifeşti, iar la un moment dat a intrat într-un podeţ.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Oamenii legii atrag atenţia asupra consecinţelor negative pe care le poate avea un act de teribilism, o clipă de neatenţie şi lipsa de experienţă la volan.
În afara consecinţelor juridice, conducerea unui autovehicul de către un minor poate produce multiple consecinţe. „Dacă pagubele materiale pot fi îndreptate mai uşor, cele fizice vor produce efecte pe termen lung sau foarte lung. Dragi tineri, nu vă grăbiţi să creşteţi, autoturismul nu este un spaţiu de joacă!“, atrag atenţia anchetatorii.

-
Prima pagină5 zile,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Actualitate5 zile,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitate2 săptămâni,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima pagină2 săptămâni,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitateo săptămână,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitateo zi,
Și locuitorii din Pângărați refuză noi antene Digi
-
Actualitate6 zile,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitate6 zile,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică