Un an de tăcere – Parlamentul care lipsește din inima națiunii

De un an de zile, în această țară se vorbește aproape obsesiv despre anularea alegerilor prezidențiale. Se strigă, se acuză, se aruncă vina dintr-o tabără în alta, se invocă democrația, statul de drept, voința poporului.

De un an de zile, România trăiește într-o febră artificială a unei funcții unice, ca și cum destinul unei națiuni ar încăpea într-un singur scaun. Și totuși, în tot acest vacarm, o tăcere asurzitoare apasă peste conștiința colectivă: nimeni nu vorbește despre alegerile parlamentare.

Dragă popor român, te-ai întrebat vreodată de ce?

Parlamentul, acea instituție care ar trebui să fie inima legislativă a țării

Parlamentul, acea instituție care ar trebui să fie inima legislativă a țării, expresia voinței tale, oglinda problemelor tale reale, a dispărut din discursul public. Nu este contestat, nu este apărat, nu este măcar pomenit. Ca și cum ar fi devenit inutil. Ca și cum n-ar mai conta. Ca și cum esența națiunii ar fi fost evacuată în liniște, fără proteste, fără revoltă, fără întrebări.

Ne-am obișnuit să credem că președintele este totul. Salvatorul. Vinovatul. Simbolul. Dar un popor matur știe că adevărata putere într-o democrație stă în Parlament, acolo unde se scriu legile care ne guvernează viața, munca, educația, sănătatea, viitorul copiilor noștri. Și totuși, Parlamentul lipsește azi din țară nu prin absență fizică, ci prin golirea de sens. El nu mai reprezintă poporul, ci partidele. Nu mai servește națiunea, ci interesele. Nu mai apără cetățeanul, ci privilegiații.

Un Parlament lipsit de esență anulează însăși democrația

Iar această anulare tăcută a rolului Parlamentului este mult mai gravă decât orice criză prezidențială. Pentru că un președinte slab poate fi corectat de instituții. Dar un Parlament lipsit de esență anulează însăși democrația.

Dragă popor, nu ți s-au furat doar alegerile. Ți s-a furat obișnuința de a întreba. Ți s-a furat reflexul de a cere socoteală celor care ar trebui să te reprezinte. Ți s-a furat credința că vocea ta contează dincolo de o ștampilă pusă o dată la patru ani. Când nu mai vorbim despre Parlament, înseamnă că am acceptat ideea că legile se fac fără noi. Că destinul ne este scris de alții. Că națiunea nu mai este un organism viu, ci o masă amorfă, bună doar de manipulat în campanii electorale. Un an de zile de dezbateri despre președinte.

Un an de zile de tăcere despre Parlament

Un an de zile de tăcere despre Parlament. Aceasta nu este întâmplare. Este simptomul unei boli profunde: dezinteresul față de însăși esența statului. Dragă popor român, dacă Parlamentul lipsește azi din țară, nu este doar vina celor care stau în bănci. Este și vina noastră, a celor care am încetat să-l mai vedem ca pe casa noastră comună. O națiune fără un Parlament viu nu este o democrație. Este o formă fără fond. O umbră a propriei sale istorii.

Și poate că adevărata întrebare nu este de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, ci de ce am acceptat, în tăcere, anularea sensului Parlamentului.