Prima pagină
Un alpinist din Neamț, iar în Himalaya pentru a stabili un record național și personal FOTO

■ Adrian Laza încearcă, din nou, să cucerească Shishapangma ■ nemțeanul a mai încercat să urce piscul din China, asistând și la o tragedie ■ dacă reușește, Laza va stabili un record național ■
Inginerul silvic Adrian Laza este de câteva zile în China, acolo unde va încerca să escaladeze ultimul dintre cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Terra, care-i lipsește din palmares. Este vorba despre Shishapangma, munte pe care a încercat să-l mai cucerească de două ori, tentative nereușite din cauza unei tragedii și a unei decizii a autorităților din statul menționat.
„Am așteptat ca totul să fie confirmat, vizele și permisele emise și astăzi (21 septembrie 2024 – n.r.), în sfârșit, Adrian a trecut granița dintre Nepal și Tibet (China) spre Shishapangma: al 14-lea (din 14) optmiar al lumii, al 14-lea optmiar pentru Adrian, pentru România. We hope for a successful summit și ne rugăm pentru reușita întregii expediții, pentru ca toti membrii ei să se întoarcă acasă sănătoși!
Cu prietenii lui, alături de care a fost și în toamna anului trecut sau în primăvara anului acesta, Uta Ibrahimi și Mario Vielmo, în echipă cu același și de nădejde Tenji Sherpa, cu o expediție ce include alpiniști ce se află, majoritatea, la al 14-lea optmiar, alpiniști ce vor să scrie istorie pentru țările lor, pentru palmaresul personal, Adrian speră în vreme bună, să rămână sănătos și să împlinească un vis mult muncit și dorit. Îi ținem pumnii strânși tare, tare!”.
Acesta este mesajul postat de Ina Laza, soția alpinistului din Piatra Neamț, cea care dă detalii, pe Facebook, despre expediții. Ultima încercare de a escalada vârful a avut loc în aprilie anul acesta, când Adrian Laza se afla în Nepal, alături de alți colegi, așteptând să obțină permisiunea oficialităților chineze de a urca pe Shishapangma (piscul ar avea 8.013, 8.027 sau 8.046 de metri).
Iată ce spunea la vremea respectivă Ina Laza: „Expediţia Shisha nu va avea loc anul acesta. Autorităţile chineze au decis să anuleze expediţia. Suntem necăjiti şi dezamăgiţi, dar rămânem încrezători că membrii echipei noastre vor persevera, se vor antrena, vor continua să urce alţi munţi, pentru o posibilă încercare anul viitor. Le dorim tot ce este mai bun şi-i vom urmări mereu cu sufletul şi cu gând bun! Ne revedem acasă, în Ceahlău!
Nu s-a pus problema de viză; o obţinea fără probleme. Dreptul de a urca pe munte nu li s-a acordat. Pur şi simplu au închis Shishapangma şi apoi şi Cho Oyu. Nu se dau explicaţii, pur şi simplu se anunţă. Deci nu ştie nimeni exact de ce nu s-a dat voie. Şi vremea a fost destul de rea şi poate s-a vrut evitarea unei tragedii precum cea din toamnă“.
În 2023, pe Shishapangma, patru oameni au murit într-o avalanşă, Adrian Laza fiind martor la teribila întâmplare. În prima expediţie, pe 7 octombrie 2023, grupul din care făcea parte nemţeanul a evitat la limită o avalanşă de mari dimensiuni, însă nu la fel de norocos a fost alt grup, care era la câteva sute de metri în faţă. Aveau să-şi piardă viaţa două alpiniste din SUA, Anna Guţu, de origine română şi Gina Marie (aveau 13 opmiari la activ), şi şerpaşii Mingmar Sherpa şi Tenjen Lama.
Laza a trăit şi alte experienţe dramatice prin munți, una dintre ele fiind pe Everest, în 2017, când a asistat la sfârşitul unui american: „Văd un alpinist întins pe jos. Ne apropiem şi îmi dau seama că, de fapt, nu se odihneşte, ci efectiv moare. Pe faţă are băşici mari albe, mânile îi tremură uşor. Murmură ceva. Nu e nimeni lângă el, niciun şerpaş. Murmur o rugă în gând. Lacrimile îmi îngheaţă pe obraji şi mă simt mai neputincios ca niciodată în viaţa mea“.

-
Prima pagină5 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima pagină2 săptămâni,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima pagină2 săptămâni,
Pași concreți pentru asocierea Primăriei Piatra Neamț cu CSM Ceahlăul