Actualitate
Ultimele zile pentru înscrierea ca voluntar pentru copiii din centrele de plasament din Neamţ
■ termenul limită de înscriere în programul educaţional Ajungem MARI este 25 septembrie ■ în Neamţ se caută 40 de persoane care vor să sprijine copiii şi tinerii instituţionalizaţi ■
Ajungem MARI, singurul program educaţional destinat copiilor din sistemul de protecţie, are nevoie urgent de voluntari care să aducă schimbarea în vieţile acestora şi să lucreze cu ei fizic sau online. Este nevoie de 40 de oameni dornici să ofere 2 ore pe săptămână copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi din Neamţ. Termenul limită pentru înscrieri este 25 septembrie.
Peste 45.000 de copii şi tineri se află în prezent într-o formă de protecţie, fie că vorbim de centre de plasament sau apartamente de tip familial. Cei mai mulţi dintre ei au suferit traume emoţionale, iar cel mai mare ajutor pe care îl pot primi nu are legătură nici cu hainele, nici cu rechizitele sau cu alte lucruri materiale.
Ca să poată depăşi problemele emoţionale, să capete încredere în ei şi să îşi poată atinge potenţialul, aceşti copii au nevoie de oameni cu inimă mare care să le fie alături, să-i îndrume şi să le arate că sunt importanţi. Copiii din centrele de plasament din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman au nevoie de 40 de prieteni şi mentori. De 8 ani, programul educaţional Ajungem MARI desfăşurat de Asociaţia Lindenfeld aduce o schimbare semnificativă şi vizibilă în vieţile a mii de copii aflaţi în sistemul de protecţie.
Voluntarii îi pregătesc pe copii pentru o viaţă independentă în momentul în care părăsesc sistemul, fac cu ei teme, meditaţii, merg cu ei în excursii şi tabere şi exersează bunătatea zi de zi. Programul educaţional a primit în 2016 o recomandare din partea Ministerului Muncii pentru a fi implementat în sprijinul a cât mai mulţi copii vulnerabili din ţară.
„Când cunoşti câţiva copii cu poveşti grele începi să vezi lumea altfel, iar când vin la tine să-ţi arate ce reuşite au avut şi să-ţi mulţumească pentru că ai fost acolo pentru ei ţi se umple sufletul de bucurie şi satisfacţie. Mulţi dintre voluntarii Ajungem MARI suntem aici an de an, pentru că formăm o mare familie, iar familia trebuie susţinută“, spune Iuliana Oprea, voluntar.
Ajungem MARI organizează în fiecare an o nouă campanie de recrutare a voluntarilor care vor să facă bine, schimbând astfel lumea cu paşi mici. Anul acesta, este nevoie de 1.600 de oameni care să le ofere copiilor din centrele de plasament 2 ore pe săptămână din timpul lor şi şansa unui viitor mai bun. Înscrierile în program se pot face pe www.ajungemmari.ro.
Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI
„De-a lungul anilor am avut voluntari de la liceeni şi studenţi, până la angajaţi în multinaţionale, ingineri IT, contabili, oameni din industrii creative şi oameni ieşiţi la pensie, dar extrem de activi şi dornici să ajute. (…) Noi suntem mereu aici pentru voluntarii care ni se alătură. Le oferim traininguri regulate şi specializate, precum şi suport constant astfel încât întâlnirile şi interacţiunile cu copiii să fie cât mai eficiente şi satisfăcătoare pentru toţi cei implicaţi”, a declarat Vivianda Nicolae, vicepreşedinte Ajungem MARI.
„Nu trebuie să ştii ceva în mod deosebit, nu trebuie să fii vreun as într-un anumit domeniu, ci să le oferi câte puţin din ceea ce ştii tu deja şi din multele lucruri pe care le vei învăţa de la coordonatorii noştri. Nu eşti singur în asta”, susţine Anca Sabou, voluntar. Modulul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023.
Copiii au nevoie de stabilitate în vieţile lor şi de încrederea că dacă îşi pun bazele în cineva, acel om nu va dispărea brusc, fără explicaţii. Se lucrează 2 ore pe săptămână cu copiii, fizic, dar şi online, dacă nu există posibilitatea de a merge direct la beneficiarii proiectului. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulţi, studenţi sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi, implicaţi şi dornici să îi ajute pe copii. Toate detaliile despre înscriere şi etapele de selecţie şi pregătire se regăsesc pe www.ajungemmari.ro.
Ajungem MARI este unicul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 23 de judeţe: Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.
-
Actualitate15 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu