Arhivă 2005-2017
UE si SUA vor participa la negocierile privind Transnistria
Procesul de reglementare transnistreanã pare sã ia o nouã turnurã. Uniunea Europeanã si Statele Unite ale Americii vor participa si ele, pe viitor, în calitate de observatori, la negocierile pe marginea acestei crize. Reprezentantii Chisinãului si Tiraspolului au convenit, în cadrul unor consultãri purtate în orasul Odesa din sudul Ucrainei, sã reia negocierile pe marginea crizei transnistrene, întrerupte în iulie anul trecut dupã închiderea scolilor românesti din Transnsitria. Delegatia Republicii Moldova a acceptat reluarea negocierilor doar dupã ce Tiraspolul si mediatorii, Rusia, Ucraina si OSCE, au acceptat ca la ele sã participe si reprezentanti ai UE si SUA, în calitate de observatori. Pînã acum, oficialitãtile de la Chisinãu insistau ca Uniunea Europeanã si Statele Unite sã ia parte ca mediatori cu drepturi depline la procesul de negocieri. Potrivit unei declaratii semnate la Odesa, tratativele în problema transnistreanã ar urma sã fie reluate pe 27 octombrie.
-
Actualitate2 săptămâni,Neamțul spune „nu în această formulă”: mesaj ferm din PSD
-
Actualitate2 săptămâni,Alertă pe Facebook: cine este bărbatul care sperie copiii din Piatra-Neamț?
-
Actualitate2 săptămâni,Un TIR încărcat cu pavele s-a răsturnat pe E 85
-
Politicao săptămână,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,„Reforma” de la Spitalul Judeţean. Ce se pregăteşte şi când
-
Actualitate2 săptămâni,Spitalul Judeţean – „Înainte şi după”: Punctul de acces
-
Actualitateo săptămână,Ray’s Dance câștigă două locuri 1 la Imperial Dance și domină competiția
-
Actualitateo săptămână,Transport public modificat de Paște 2026: zile fără curse și program special STPN
