Ubicuitatea nu mai este însuşirea unică a lui Dumnezeu. Este şi a unor magistraţi

De o bună bucată de vreme s-a întors lumea cu fundul în sus şi trebuie să stai în cap ca să ţi se pară că mai are ceva din normalitate. Graniţele dintre normal şi anormal sau dintre legal şi ilegal, s-au estompat în aşa măsură,încât este din ce în ce mai dificil să realizezi pe ce lume trăieşti. Societatea românească s-a cantonat de vreo 30 de ani sub zodia Ordonanţelor de urgenţă, capabilă să descătuşeze pasiuni, să influenţeze destine sau să provoace mişcări socio – profesionale, menite să ne uimească prin insolitul lor. Dacă în februarie 2017, România se afla sub zodia Ordonanţei 13, astăzi se situează sub zodia Ordonanţei 7. Dacă Ordonanţa 13/2017 a fost declarată constituţională, trimiţând protestele de atunci în derizoriu, Ordonanţa 7/2019, care abundă mai mult în prevederi de ordin tehnic, decât de ordin juridic, stârneşte creaţii contradictorii, pro şi contra, care sunt privite cu suspiciune din zona opiniei publice care se vrea neutră. Ambele ordonanţe au făcut obiectul unor proteste de stradă sau de trepte şi se pune firesc întrebarea, la ce făceau aceste proteste recurs, la conţinutul ordonanţelor sau la procedura de legiferare prin ordonanţe de urgenţă? În contextul celor 30 de ani de democraţie postrevoluţionară, toate guvernele, începând cu Guvernul Văcăroiu şi- au permis să legifereze prin ordonanţe de urgenţă, deşi Constituţia României limitează drastic această procedură. Raportat la perioada de guvernare, Guvernul Cioloş a excelat prin a legifera cel mai mult prin ordonanţe, ceea ce nu a avut darul să stârnească vreun protest atunci, considerându-se probabil că tot ce se emană de la Klaus Iohannis este permis. Acum protestează magistraţii, o categorie profesională căreia legea îi interzice manifestarea oricărei forme de protest. Ce este drept, magistraţii nu protestează pe străzi cu tămbălău, vuvuzele şi ţipurituri, ci în linişte, pe scările tribunalelor, cu banderole şi mesaje scrise, ţinute pe piept, în loc de bavete. Însolitul protestelor magistraţilor nu o reprezintă numai încălcarea interdicţiei de a protesta, ci şi întreruperea activităţilor pe durata protestelor, ceea ce în limbaj profan, se numeşte grevă, după toate regulile DEX – ului. Faptul că magistraţii au decis să protesteze pe trepte, în timpul programului de lucru, pe banii contribuabililor, exclude posibilitatea ca în acelaşi timp, la un moment al zilei, aceştia să poată fi prezenţi şi în sălile de şedinţă sau la birouri. Este de domeniul evidenţei că magistraţii sunt oameni normali, nu pot fi prezenţi în două locuri în acelaţi timp. Faptul că, uneori, magistratul este confundat cu Dumnezeu, nu înseamnă că a preluat de la acesta însuşirea ubicuităţii. Pentru magistraţii de pe trepte, soluţia normală, cu protestul după orele de program, nu are nici un chichirez, aceasta este soluţie doar pentru muritorii de rând. Consiliul Superior al Magistraturii a făcut dese apeluri la magistraţi, ca aceştia să nu întrerupă activitatea în instanţe şi parchete, dacă vor să protesteze pentru imaginea şi independenţa justiţiei. Prin apelurile sale, CSM urmărea, probabil , pe de o parte, ca unele posibile abuzuri legislative asupra independenţei magistraţilor să nu fie reparate de aceştia prin alte abuzuri, iar pe de altă parte, ca la abuzurile practicate de unii magistraţi să nu se adauge un nou abuz, respectiv abuzul asupra drepturilor cetăţenilor de a avea acces neîngrădit la actul de justiţie. Interesant ar fi de ştiut dacă perioada protestelor pe trepte în timpul serviciului este inclusă în vechimea în muncă sau dacă vechimea în proteste se include în vechimea de pensionare. Parlamentul ar trebui să legifereze acordarea unui concediu de odihnă pentru proteste, aşa cum are de gând să acorde concediu de odihnă pentru divorţ. Această opinie a mea este o formă de protest, pe care îl manifest în afara orelor de program. În ce priveşte legiferarea prin ordonanţe de urgenţă, opinia mea a fost şi rămâne consecventă. Am suficiente argumente să consider că legiferarea prin ordonanţe de urgenţă generează pierderi foarte mari în plan economic şi social, pierderi pe care toate guvernele le-au neglijat cu obstinaţie, confundând în mod voit urgenţele naţionale cu mărunte interese de moment. Dacă vor fi organizate proteste, care să condamne pe ansamblu procedura de legiferare prin ordonanţe de urgenţă, voi participa la acestea sau le voi susţine, fără nici o rezervă. Dar privesc cu suspiciune şi nu mă voi lăsa manipulat de protestele selective, pasionale pentru opoziţie, precum ordonanţele nr. 13, nr. 114 sau nr. 7. Existenţa protestelor, realizate doar pentru anumite ordonanţe, demască faptul că protestatarii au doar obiective selective, menite să protejeze numai anumite domenii, în faţa legiferării prin ordonanţe de urgenţă. Când obiectivele protestelor sunt stabilite în mod selectiv, în mod cert acestea sunt obiective care răspund la comenzi politice.

Cu legea, pre lege călcând

La DIICOT s-a hotărât ca programul de muncă al procurorilor, să fie redus la 4 ore pe zi, ca la lehuze. Restul de 4 ore să fie petrecute pe scări. Aceasta, în condiţiile în care magistraţilor le este interzisă participarea nu numai la opinii politice, dar şi la orice protest, miting, sau mai grav, la grevă. Pentru opinii profesionale, magistraţii şi-au creat structuri asociative de unde pot transmite mesajele ce ţin de meserie. Recent, DNA a somat Guvernul să abroge de urgenţă Ordonanţa nr. 7/2019, pentru că prin această reglementare se insinuează că magistraţii ar fi puşi sub control politic. Nimeni, cu excepţia unor talibani, nu înţelege şi nu poate explica concret în ce constă acest control politic, ca să înţeleagă şi omul de rând în ce constă acest control. Eu unul credeam că odată cu demascarea protocoalelor Binomului DNA – SRI, justiţia a scăpat de orice formă de control. Astăzi, de un astfel de control mai pot fi suspectaţi Klaus Iohannis şi Consiliul Superior al Magistraturii. Recent un judecător nemţean ne dezvăluia public că, după socoteala domniei sale, ar exista 99 de motive care ar justifica judecătorii şi procurorii să părăsească sălile de şedinţe sau birourile şi să ocupe treptele instituţiei. I-am urmărit cu interes raţionamentele domnului judecător, cu intenţia sinceră de a desluşi obiectivitatea acestora. Domnul judecător recunoaşte şi enumeră cazuri concrete de abuzuri ale unor judecători sau procurori. Abuzuri pentru care şi un neofit ca mine ar fi ieţit pe orice scări, pentru a protesta. Aceste abuzuri au avut darul să decredibilizeze Justiţia pe termen lung. Pentru a reaşeza Justiţia în scaunul credibilităţii, primul şi principalul mesaj pe care ar trebui să ni-l transmită aceşti protestatari de pe treptele tribunalelor, susţinuţi de DNA, DIICOT, ICCJ şi de actori este că ei se dezic, în primul rând, de toate faptele reprobabile ale magistraţilor respectivi. Dar, constat cu regret că oricât am scormoni printre grupurile de pe scări, cu banderole la mână sau fără, nu o să descoperim nici un mesaj de condamnare a abuzurilor unor magistraţi, ci doar mesaje cu caracter exclusiv politic, specifice campaniilor electorale ale opoziţiei. Descoperim astfel că locul de muncă al unor politruci nu se găseşte numai în partide, ci şi în magistratură. La Judecătoria Piatra Neamţ, un afiş ne anunţă că forma de protest practicată de judecători va fi „suspendarea zilnică a activităţii de judecată“. Să fie aceasta reacţia la recentul bilanţ al DNA, la care noul Procuror şef a reuşit să şocheze românii de bun simţ, anunţând că anul 2018 rămâne de pomină în analele Justiţiei Române, cu procentul de peste 36% în numărul achitărilor în instanţe, pentru dosarele instrumentate de DNA. Până şi procentul de 1% dosare clasate ar fi prea mare, dar procentul de 36% reprezintă o situaţie catastrofală, care văd că nu îngrijorează sub nicio formă magistratura. Şi când ne amintim că la bilanţul DNA pentru anul 2017, Laura Codruţa Kovesi jubila că reuşise cel mai mare număr de persoane arestate şi nu dovedite vinovate. Cu acest bilanţ a reuşit Kovesi să rupă gura Parlamentului Europei, cu ocazia audierii sale pentru funcţia de Procuror şef european. Magistraţii de pe trepte nu se limitează la simple proteste, ei protestează prin grevă. Pe de o parte, magistraţii susţin cu tărie că legea este obligatorie pentru toţi cetăţenii, iar pe de altă parte ei se exclud din această categorie. Oare cum vor judeca de acum înainte cazurile în care o grevă este declarată ilegală? Conform art. 181 din Legea nr. 62/2011, greva este definită ca „orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate“. Aceeaşi lege stabileţte categoriile profesionale cărora le este interzis a intra în grevă, precum magistraţii, cadrele militare, ofiţerii şi subofiţerii SRI, SIE sau SPP. Astfel de grevişti sunt definiţi de lege ca infractori. Există analişti care ignoră cu încăpăţânare faptul că în fişa postului unui magistrat nu este inclus dreptul la grevă. Aceşti analişti declară că „magistraţii nu mai pot da înapoi, singura soluţie fiind abrogarea Ordonanţei 7“. Dar, dacă singura soluţie este aplicarea legilor şi în cazul magistraţilor, care consideră că au imunitate la încălcarea lor? Actualele proteste ilegale ale magistraţilor, care nu riscă nici măcar un avertisment verbal, dovedesc, mai mult ca orice, că, în prezent, aceştia se bucură de o independenţă mult mai mare decât cea de pe vremea lui Macovei, Prună şi Kovesi, când tăceau mâlc, la derapajele constituţionale ale legilor promovate şi aplicate de aceste doamne ale Justiţiei Române.

Vestita Ordonanţă 7 şi puterea precedentului

I se reproşează ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, că nu s-a consultat cu nimeni înainte de a elabora textul Ordonanţei de Urgenţă nr. 7. Nici nu ştia stimabilul ministru în ce rahat se bagă, copiind fără discernământ modelul de lucru al miniştrilor anteriori, Monica Macovei din Guvernul Boc şi Raluca Prună din Guvernul Cioloş. Predecesoarele au intrat cu buldozerul în legile Justiţiei, fără a se consulta cu cineva şi acum sunt europarlamentare la Bruxelles. Procedând în acelaşi mod, ministrul Tudorel Toader o fi considerat că aceasta este calea sigură de a ajunge şi el la Bruxelles, măcar europarlamentar.