Contactează-ne

Actualitate

Turnură neașteptată în criza apei. Asociațiile de proprietari, consiliate să dea în judecată Compania ApaServ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primarul Leonard Achiriloaei a anunțat că asociațiile de proprietari vor intenta procese, pentru nerespectarea contractului ■ se dorește ca firma de distribuție să reducă facturile, proporțional cu orele în care apa nu s-a furnizat ■

Criza apei de la Roman e departe de a fi rezolvată. La conferința de presă a primarului Leonard Achiriloaei, de luni, 10 octombrie, subiectul principal a fost legat tot de problemele de distribuție a utilității, prilej cu care au fost date detalii despre demersurile făcute în Comitetul Județean pentru Situații  de Urgență, pentru alimentarea de la  ApaVital Iași. S-a vorbit și de o renegociere a contractului cu ApaServ Neamț.

„Trebuie ca prin ADI Aqua Neamț să găsim formulele de renegociere a clauzelor contractuale cu Apa Serv Neamț, pentru a avea apă în Roman. Toată problema la ora aceasta este de ordin financiar. E nevoie de resurse și pentru a cumpăra apă de la Iași,  dar și pentru investițiile urgente ce trebuie făcute la Roman pentru diminuarea pierderilor la apă (de peste 55% – n.r.).

În acest sens, va trebui ca ApaServ să ne prezinte prioritățile investiționale pentru 2023. O altă problemă este aceea a folosirii redevenței pe care compania trebuie să ne-o achite nouă, ca proprietari ai rețelelor de distribuție. Conform legii, din această sumă compania va trebui ca după ce își retrage cota la creditele bancare pentru investițiile făcute la Roman, din  suma rămasă va trebui să folosească suma la înlocuirea rețelelor și nu la reparații, ca pînă acum.

Acestea trebuie făcute din încasări. Pentru 2023 e vorba de vreo 3 milioane lei. Am avut o ședință cu asociațiile de proprietari, prin compartimentul de specialitate și i-am consiliat să dea în judecată compania, pentru reducerea facturilor proporțional cu numărul de ore în care operatorul nu a furnizat apă. S-au făcut multe reclamații și la Protecția Consumatorilor. Apa a fost oprită ziua, între ora 13.00 – 16.00 și noaptea, între 22.00 și 06.00 dimineața”, a declarat primarul.

Reprezentanții asociaților de proprietari vorbesc și despre nemulțumiri legate de scumpirea utilităților. Facturile pe luna august au venit majorate cu aproximativ 34,52%, față de luna iulie. Administratorul Asociației Smirodava nr.1, Elena Lucaci, pune aceste creșteri pe seama diferențelor de consum, din cauza numeroaselor avarii din luna iulie, a opririi apei noaptea și mai nou, și ziua.

„Se știe că, în luna iulie, la Roman au fost cele mai multe avarii care au lăsat orașul fără apă și o săptămînă. La asta se adaugă oprirea apei noaptea, între 22 și 05.00 și, de cîteva săptămîni, și ziua. De cîte ori se reia furnizarea apei, minute în șir se pompează aer, nu apă. În asociație avem șapte blocuri cu patru etaje. Pe cele 27 de scări există 440 apartamente, din care 160 nelocuite.

Am constatat că, după fiecare întrerupere, diferențele de apă din factura ApaServ,  față de cantitatea raportată de proprietari la autocitirea contoarelor este de cel puțin 9-10 metri, la scări unde niciodată nu au fost diferențe. Aceste diferențe sîntem obligați să le împărțim la numărul de apartamente locuite.

Am decis în Comitetul asociației să le trecem cîte 1 metru cub și proprietarilor care muncesc în străinătate, care știm de la vecini, că au fost în concediu. Mari probleme avem acum în apartamentele cu 5-6 persoane, care nu mai au cu ce plăti costurile întreținerii. Majoritatea proprietarilor sînt pensionari, cu pensii modeste”, a declarat Elena Lucaci.

Aceasta spune că și procedura de recuperare a restanțelor e parțial ineficientă, ținînd cont că legislația prevede că se poate pune ipotecă, pe  apartament, după două somații, în condițiile în care apartamentele au cadastru făcut.

Directorul ApaServ, Bogdan Mușat, a declarat că așteaptă ca asociațiile să introducă în instanță acțiunile. „Vom vedea atunci cînd vom fi chemați în judecată care sînt pretențiile asociațiilor. De-a lungul timpului am avut și plîngeri la Oficilul pentru Protecția Consumatorilor și ne așteptăm și acum să avem alte controale”, a precizat drectorul Companie Județene ApaServ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending