Contactează-ne

Prima pagină

Trupe de legionari romani vs. daci. Ce va fi la festivalul antic de la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ municipiul nemțean este gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului Dacic Petrodava ■ vor fi două zile cu manifestări care de care mai interesante ■

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Dacic Petrodava se va desfășura în perioada 20-21 iulie, în organizarea Asociației Culturale „Istoria Interactivă” și cu  susținerea Primăriei Piatra Neamț. Administrația locală a alocat, pentru acest eveniment, suma de 90.000 lei.

Pe platoul Curții Domnești și la Turnul voievodului Ștefan cel Mare au fost amplasate taberele și atelierele unde publicul va avea ocazia să descopere meșteșuguri antice, să asiste la jocuri romane, dansuri cu nimfe, antrenamente cu soldați și gladiatori, sau bătălii dintre daci și romani.

Ziua de sâmbătă se va încheia cu tradiționala paradă cu torțe prin Parcul Central și cu un spectacol cu foc pe platoul Curții Domnești, în timp ce duminică un punct de interes va fi pe dealul Bâtca Doamnei, unde se vor duce lupte aprige pentru cucerirea Cetății Petrodava.

Alături de organizatori, parteneri ai evenimentului sunt primăria, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Organizația de Management al Destinației Piatra-Neamț. Reprezentații de reconstituire istorică vor fi derulate de Asociația Culturală Istoria Interactivă (Neamț), Garda Apulum (Alba Iulia), Asociația Culturală Tomis (Constanța) și Historia Renascita (Pitești).

Sâmbătă, programul acțiunilor este următorul: 10:00 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului. 10:30 – Prezentarea taberelor și a atelierelor meșteșugărești. 11:00 – Deschiderea taberelor și atelierelor (prelucrare os, lemn, monetărie, întreținere echipamente, jocuri romane, plante dacice, machete, scriptoria, metalo-plastie, antrenamente soldați și gladiatori

Tot pe 20 iulie, de la ora 19:00 vor fi Dansuri antice, prezentări trupe de luptă, demonstrații de tehnică militară daco-romană, lupte gladiatori. 20:30 – Asediul I – Bătălia dintre daci și romani. 21:00 – Parada cu torțe prin Parcul Central. 21:30 – Spectacol cu foc pe platoul Curții Domnești.

Petrodava, un pic de istorie

A doua zi a festivalului, pe 21 iulie, la ora 10:00 este programată deschiderea taberelor la Curtea Domnească, de la ora 11:00 – Asediul Cetății Petrodava, pe culmea de la Bâtca Doamnei, de la 15:00 – Dansuri de inspirație antică și lupte de gladiatori, la ora 18:00 – Asediu – Bătălia dintre daci și romani, iar la 19:00 – salutul trupelor și închiderea festivalului.

Cetatea Petrodava este menţionată de Ptolomeu în „Geographia“, în lucrare fiind pomenite şi alte aşezări dacice, plus altele din spaţiul antic european. Istoricii au concluzionat că, împreună cu cea învecinată de pe dealul Cozla din Piatra Neamţ (dispărută total după construirea unui restaurant la începutul anilor 1900) şi cea din Piatra Şoimului, a reprezentat un sistem cu rolul de supraveghere a Văii Bistriţei.

În prezent, din vechea construcţie antică au mai rămas la suprafaţă doar mici ziduri de piatră, care sunt pe un pinten al dealului Bâtca Doamnei, la o înălţime de aproximativ 460 de metri, dominând din depărtare o parte a oraşului, satul, barajul şi lacul de acumulare cu acelaşi nume. De pe acea înălţime priveliştile sunt încântătoare.

Primele cercetări arheologice, care au scos la lumină vestigiile cetății de pe Bâtca Doamnei, au fost efectuate în anul 1928 de profesorul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ. Cercetările arheologice au fost reluate în 1957, sub coordonarea profesorului Nicolae Gostar de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

„Săpăturile începute pe o scară mai largă în 1957 au confirmat presupunerile cu privire la evoluţia aşezărilor de pe Bâtca Doamnei. Primul nivel de locuire aparţine epocii neolitice (…), suprapus de un strat subţire din epoca bronzului, de vestigiile dacice cărora le aparţine cetatea şi de o ultimă fază aparţinând feudalismului timpuriu“, se arată pe Monumenteneamţ.ro.

.

 

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Marcela

    20 iulie 2024 at 7:53 PM

    Cam de prost gust.Bani cheltuiți degeaba de la cetățeni

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending