Actualitate
Trupa Ardent a strălucit la Festivalul de Artă Medievală

■ trupa de teatru a Seminarului Teologic Franciscan s-a întors de la Sighişoara cu premiul al II-lea pe echipe şi cu locul I la interpretare băieţi ■ şi coşul cu bucate tradiţionale româneşti a primit un premiu I ■
Trupa de actori amatori Ardent, a Seminarului Teologic Franciscan Sfîntul Francisc de Assisi Roman, coordonată de împătimitul regizor şi actor amator, Marius Cornenco, s-a întors de la a XV-a ediţie a Festivalului de teatru medieval de la Sighişoara (16-19 iulie) , cu un palmares de invidiat: locul I la interpretare masculină şi la concursul de gastronomie şi locul al II-lea pe echipe şi o menţiune la interpretare feminină. De menţionat că elevii au evoluat în festival alături de trupe de valoare de la palatele copiilor din Bucureşti (sectorul VI) , Iaşi, Botoşani, Constanţa, Craiova, Tîrgu Mureş, Arad, Cluj. „Au fost trei secţiuni de premiere. Una s-a referit la premierea pieselor în integralitatea lor, apoi au fost acordate dispincţii pentru băieţi şi pentru secţiunea fete. Trupa Ardent a obţinut locul al-II-lea, iar la secţiunea interpretare masculină, locul I a fost acordat elevului Damian Beţa, pentru interpretarea rolului Harpagon din piesa Avarul, adaptare după Moliere. La fete s-a obţinut o menţiune prin Antoaneta Radu. Tot menţiune a obţinut David Balan, interpretul rolului Jupîn Jacques. La secţiunea Întreceri medievale am obţinut locul al II-lea, iar la Vînătoarea de comori, o probă sportivă, locul I“, a precizat Marius Cornenco. Trupa pe care o coordonează a luat locul I la concursul de gastronomie şi a primit şi un premiu special pentru costumele realizate la Săbăoani. „Noi am dus sarmale moldoveneşti în foi de viţă şi foi de varză murată, pîrjoale şi poale-n brîu, care conţineau răvaşe cu cîte un aforism, o maximă sau un dicton celebru, replici din diverse piese de teatru, versuri din poezii. Coşul nostru a mai conţinut cozonaci moldoveneşti, învîrtită cu mere şi nucă, toate asezonate cu vin de Cotnari. Am făcut o mică expoziţie gastronomică, pe trei mese, iar membrii echipei noastre, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale au interpretat Trandafir de la Moldova şi imnul trupei“, a mai declarat Marius Cornenco. El a ţinut să mulţumească pentru spriinul oferit în pregătirea festivalului părintelui Cristian Sociu, directorul Seminarului Teologic Franciscan Sfîntul Francisc de Assisi.

Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Politica2 săptămâni,Evoluţia suspendării unui preşedinte, de la Traian Băsescu, la Nicușor Dan
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Actualitate2 săptămâni,Karate WUKF. Sportivii de la Sakki International Karate-Do au urcat de 13 ori pe podium la Naționale













